Evanghelia eseniană

Este curios faptul că deşi Edmond Bordeaux Szekely a scris peste 80 de lucrări, dintre care 20 cu referire directă la esenieni, nu apare nicăieri citat în literatura de specialitate referitoare la aceştia, deşi printre lucrările sale a tradus şi cea mai importantă lucrare după părerea mea, în această privinţă. Este vorba de The Essene Code of Life (Codul esenian al vieţii) în care el redă faimoasa discuţie dintre istoricul roman Josephus Flavius şi Banus, esenianul, în timpul iniţierii lui Josephus, în învăţăturile eseniene.

Această precizare este necesară deoarece se remarcă o mare diferenţă între textele referitoare la esenieni date de exemplu de preot Athanase Negoiţă în Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă (Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1993) şi Noul Testament şi manuscrisele de la Qumran şi cele ale lui Edmond Bordeaux Szekely.

Alte argumente puternice privitoare la veridicitatea Evangheliei eseniene a păcii sunt următoarele aspecte la care se face referire clară în textul ei: structura integrală, holistică a fiinţei umane, natura Divină a holografiei şi identificarea Luminii Nepătrunse ca sălaş al Divinului, prin spaţiul zerodimensional al Universului.

În „Fragmente din Cartea Eseniană a Domnului Iisus” din cartea a doua în textul intitulat „Cele şapte căi ale păcii”, precum şi în textul cu aceeaşi denumire din cartea a patra, Domnul Iisus explică auditoriului Său, felul cum cele trei părţi ale omului, corpul, inima şi mintea, trebuie să realizeze pacea înşeptită, pentru a se împlini ca Fiu al lui Dumnezeu, prin devenirea intermediară, de Copil (Fiu) al Luminii.

Inima şi mintea se identifică cu sufletul, respectiv spiritul, structura integrală, holistică a fiinţei umane fiind deci cea trinitară: corp, suflet, spirit. Este de altfel, modul cel mai explicit şi corect ai semnificaţiei „creării omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. A contesta o astfel de structură trinitară a fiinţei umane, înseamnă a nega manifestarea Trinitară a Divinului.

Mai mult decât atât, prin incursiunea în lumea supra-sensibilă pe care am reuşit să o facem datorită observaţiilor clarvăzătorilor, suprasenzitivilor, măsurătorilor radiestezice şi altele, expuse de mine în cele două cărţi ale mele menţionate, ştim că structura fiinţei umane are şapte corpuri energetice-informaţionale, sau emoţionale-mentale-spirituale, pe şapte niveluri spaţiale diferite, corespunzând şi aici în mod uimitor, structurii septenare a Arborelui Vieţii, realitate supremă ezoterică, cu cele şapte ramuri ale sale spre cer şi şapte rădăcini, de la care pare să fi plecat în mod concret întreaga magie reală a numărului şapte. Ar fi prea stupid să dea cineva o explicaţie materialist-carteziană a realităţii şeptenare, bazată pe întâmplare şi coincidenţă.

În ceea ce priveşte holografia, este uimitoare explicaţia simplă dată de Domnul Iisus Hristos în capitolul intitulat „Cele şapte căi ale păcii” din cartea a patra:

„În tărâmul Tatălui nostru Ceresc, există multe sălaşuri şi multe sunt lucrurile ascunse pe care încă nu le cunoaşteţi. Adevăr zic vouă, Împărăţia Tatălui nostru Ceresc este vastă, atât de vastă încât nici un om nu-i cunoaşte limitele. Cu toate acestea, întreaga Sa împărăţie poate fi găsită în cea mai mică picătură de rouă de pe o floare de câmp sau în mirosul ierbii proaspăt cosită pe câmpurile de sub soarele verii. Într-adevăr nu există cuvinte pentru a descrie împărăţia Tatălui Ceresc”.

Un fragment din „Cele şapte căi ale păcii” din cartea a doua, prin Cuvântul Domnului Iisus, ne dă un indiciu extraordinar la o problemă care a generat numeroase discuţii, fără finalitate clară, dar provocatoare de dezbinări, privind natura şi Sălaşul Tatălui Ceresc:

În cartea mea Bioenergia darul Divinităţii am discutat mai amplu acest aspect. Dar cum se poate ca Dumnezeu să fie în noi şi în acelaşi timp să nu fie?

În numeroasele discuţii care s-au purtat referitor la acest aspect, s-au propus diferite răspunsuri, cel mai cunoscut fiind acela că Dumnezeu este în noi, este spiritul nostru. Este baza panteismului care animă toţi gnosticii şi în general filosofia orientală şi extrem orientală ca bază a religiilor respective, în care Dumnezeu apare ca Principiu şi nu ca Persoană, ca Fiinţă Vie. Răspunsul privitor la Spirit în fiinţa umană, nu poate fi decât unul singur: el este proiecţia holografică a Tatălui Ceresc în om; este modelul care determină conştiinţa. Fiind o imagine, El este, dar în acelaşi timp, nu este în om.

Tot în cartea mea despre bioenergie am mai arătat cu privire la acest aspect al sălaşului Tatălui Ceresc, al Divinului, că totuşi mai există o soluţie care ne dă răspunsul că Tatăl Ceresc poate, şi există la propriu, în om: dar în lumea Sa aparte, a spaţiului zerodimensional, care deşi punctual, închide în el infinitul. În marele Infinit există o infinitate de manifestări zerodimensionale; doar în felul acesta Dumnezeu este omniprezent, dar fără a se amesteca cu nimeni şi nimic. Acest spaţiu zerodimensional, corespunde „Luminii nepătrunse şi neapropiate” după cum exprimă Sfântul Ciprian sălaşul Domnului.

Există încă multe argumente cu privire la veridicitatea textului Evangheliei eseniene. Printre acestea, ar fi asemănările până la identitate, cu texte ale Noului Testament canonic, cum sunt de exemplu: „Evanghelia după Matei” (6, 24-26; 23, 27), „Evanghelia după Marcu” (12, 27; 12, 30), „Evanghelia după Luca” (12, 22-24; 12, 27; 6, 13; 20, 38), „Evanghelia după Ioan” (1, 1-5 – cu excepţia faptului că termenul „Cuvântul” este înlocuit prin „Legea” = Legea Sfântă; 7, 19; 14, 27; 16, 12). La acestea se adaugă întreg capitolul 13 din „Epistola întâi către Corintieni a Sfântului Apostol Pavel” care în fapt (aproape identic) este un fragment din ceea ce s-ar putea denumi cel mai extraordinar discurs despre Iubirea necondiţionată a Domnului Iisus. Este Legea Fundamentală a Tatălui Ceresc.

Am considerat acest text al Evangheliei eseniene atât de important încât am redat discursul Hristic în întregime în cartea mea Bioenergia darul Divinităţii. Iubirea necondiţionată apare în numeroase rânduri în Evanghelia eseniană ca Lege fundamentală. Aş putea zice că apare ca un laitmotiv. Faptul că textul citat din „Epistola întâi către Corintieni a Sfântului Apostol Pavel” (13, 1-13) este, după cum am menţionat, practic identic, cu cel din Evanghelia eseniană , cum ar trebui interpretat? Înseamnă că importanţa textului este atât de mare încât, atunci când a luat cunoştinţă de el, după acelaşi manuscris al Evangheliei eseniene a păcii sau o copie fidelă a acestuia, Sfântul Pavel l-a fixat definitiv în conştiinţa şi memoria sa.

În argumentarea veridicităţii textului Evangheliei eseniene a păcii sunt şi unele aspecte, indirecte poate, aş zice formale, dar care apar în consens.