Evanghelia eseniană

Având în vedere importanţa textului Evangheliei eseniene , nu mi-am permis nici un fel de licenţe poetice, ci am tradus lucrarea cu rigoarea necesară unei traduceri tehnice, preferând chiar să fac concesii topicii englezeşti, pentru a păstra exprimarea cât mai exactă, cât mai apropiată de aceea a traducătorului din aramaică şi ebraică. De altfel, în prefaţa la cartea a doua, Edmond Bordeaux Szekely arătase că el a refăcut textul rigid al traducerii iniţiale la critica prietenului său, scriitorul Aldous Huxley, într-o formă mai „atractivă”.

Am mers atât de departe cu exigenţa în această direcţie, încât am păstrat atât grafica textului utilizată de autorul traducerii, cât şi forma veche a limbajului folosit de el, prin aceasta dovedind că a căutat la rândul său să fie cât mai apropiat de aura textului tradus.

Cuvintele scrise de Edmond Bordeaux Szekely cu majuscule, le-am scris şi eu cu majuscule.

Trebuie să recunosc aici că, totuşi, mi-am permis o licenţă faţă de autorul traducerii din aramaică şi ebraică şi anume faptul că, ori de câte ori a fost vorba de Mântuitorul Iisus, eu L-am scris cu „Domnul Iisus” şi nu simplu, „Iisus”. De asemenea, termenul „Master”, l-am tradus prin „Domnul” şi nu prin „Maestru”.

Să trecem acum la partea cea mai dificilă a acestui „Cuvânt înainte” şi anume la analiza sumară a ceea ce reprezintă textul de faţă sau, cu alte cuvinte, referitor la veridicitatea lui. Sau, încă mai clar formulată întrebarea: Sunt într-adevăr cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos, în textele din această carte, rostite în limba aramaică şi conţinute în manuscrisul de care vorbeşte Edmond Bordeaux Szekely, găsit de Sfântul Ieronim în secolul al IV-lea la supravieţuitorii esenieni sau urmaşii lor, în zona în care a vieţuit Fraternitatea Eseniană?

În ceea ce mă priveşte răspunsul este în modul cel mai categoric afirmativ. Să vedem care ar fi argumentele care pledează pentru o astfel de categorică susţinere.

În 1986, când am intrat în posesia lucrării La Vie Biogenique, care mi-a prilejuit primul contact cu Evanghelia eseniană a păcii, eu terminasem atât conturarea modelului „energiei-sursă de viaţă”(bioenergia), cât şi sinteza argumentelor fundamentale pentru modelul nutriţional uman corect şi anume cel frugivor - crudivor 100%; aceste texte, care constituiau conceptele fundamentale pe care am elaborat cărţile mele, Bioenergia darul Divinităţii [1] Editura Miracol, octombrie, 1996. şi Nutriţia omului act sacru [2] Editura Miracol, noiembrie, 1996. , primeau o extraordinară confirmare prin spusele Domnului Iisus Hristos din Evanghelia eseniană a păcii!

Pentru confirmarea afirmaţiilor mele, mă voi referi în cele ce urmează la două din aspectele nutriţionale fundamentale, din spusele Domnului Iisus:

La cererea expresă a mulţimii de bolnavi, de infirmi şi suferinzi de tot felul pe care El îi vindecase, nu în mod miraculos (deşi evident ar fi putut s-o facă printr-un simplu gest), ci prin explicarea Legii Sfinte a Tatălui Ceresc, Domnul Iisus le arată faptul, că de atunci înainte, ei nu mai trebuiau să mănânce carne şi mâncarea ce a cunoscut focul morţii, ci numai mâncarea „vie”, care a fost produsă de focul „vieţii”. Cu privire la carne, Domnul Iisus arată că interdicţia de a o consuma aparţine Tatălui Ceresc şi I-a dat-o lui Moise, odată cu permisiunea de a mânca „vegetale şi seminţele lor, fructele pomilor şi seminţele lor, precum şi laptele animalelor din grija lor, cărora El le-a dat iarba verde a pământului”.

Trebuie constatat din aceste spuse că, în mod foarte misterios, în „Facerea” sau „Geneza” (I, 29) lipseşte permisiunea de a consuma lapte, dar şi aceea cu privire ia interdicţia de a mânca carne!

Cu privire la mâncarea gătită, Domnul Iisus o consideră moartă şi provenind de la Satana, care este domnul suferinţei, al bolilor şi al morţii. Mâncarea „vie” este de la Tatăl Ceresc, Domnul cel Viu, care o dă pentru viaţă.

Marele chimist american, Linus Pauling, arăta în cartea sa Chimie generală , că toate organismele vii ce există pe planetă, de la virus la om, sunt alcătuite din proteine a căror molecule sunt constituite din aminoacizi cu chiralitate (adică cu „înşurubare” în spaţiu) levogiră (adică spre stânga).

Într-o valoroasă lucrare privitoare la cancer, dr. D. Ionescu Pantelimon, spune că toate ţesuturile necrozate (adică moarte) au aminoacizii dextrogiri (adică având „filetele şuruburilor” în spaţiu, invers celor vii, adică spre dreapta). De asemenea dr. Rada (1973), arată că după moartea celulelor, moleculele levogire se transformă în dextrogire. Ducând observaţiile mai departe, am constatat că toate energiile care se manifestă prin unde elicoidale dextrogire (cu excepţia celor generate pentru suportul material al vieţii ca la momentul Creaţiei) sunt malefice, generatoare de suferinţe, boli, distrugere, moarte şi aparţin lui Satana. Ele sunt acelea care măresc vertiginos entropia generală a planetei, ducând-o spre extincţie. Toate sentimentele negative, toate gândurile negative, care se manifestă prin unde elicoidale dextrogire, sunt malefice şi provin de la Satana.

Sentimentele de iubire, sentimentele pozitive, gândurile pozitive, sunt energii care se transmit prin unde elicoidale levogire.

Alimentele vii, fructe şi legume, seminţe, lapte crud, miere, etc., sunt benefice, levogire, antientropice; ele provin de la Divin, de la Tatăl Ceresc şi dau viaţă şi sănătate.

Alimentele vii supuse încălzirii în procesele culinare cunoscute, nu numai că distrug total enzimele exogame (la temperaturi de peste 500 °C) şi cea mai mare parte din vitamine (cele hidrosolubile, practic total), dar, prin procesul bine cunoscut în chimie de „racemizare”, 50% dintre moleculele levogire, vii, trec automat în dextrogire, adică sunt „omorâte”. La această devalorizare, se adaugă faptul, că toate substanţele bioorganice, vii, care sunt total solubile şi miscibile în orice proporţii cu limfa, sângele, etc., devin insolubile şi se stochează în organismele care practică o astfel de nutriţie contrară Legii Sfinte, cu consecinţele de rigoare: blocaje şi ecrane bioenergetice, generatoare de oribile şi grave boli.

S-ar părea că identificarea acestei polarităţi categorice, decisive, benefic/malefic = levogir/dextrogir = viaţă/moarte = Divin/satanic, nu poate conduce la o anumită tendinţă maniheană, care identifică Conducători Divini separaţi al Binelui şi al Răului. În Evanghelia eseniană a păcii nu există un astfel de pericol eretic, deoarece se exprimă clar („Comuniunea cu Tatăl Ceresc” din cartea a treia) că Tată Ceresc este Stăpânul Absolut şi al Luminii şi al Întunericului.

În „Comuniunea cu Îngerul Apei” tot din cartea a treia se exprimă clar următoarele:

„Legea Sfântă (a Tatălui Ceresc) este ca un râu care şerpuieşte prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu se refuză nimănui (subl. ns.).

Acest pasaj este pur şi simplu extraordinar: el evocă faptul că Satana foloseşte tot energia Tatălui Ceresc, pe care o dextrogirizează, folosind-o în scopurile sale malefice, în calitate de ispititor tolerat, fapt ce se petrece de la căderea îngerilor luciferici.

O confirmare că şi în evangheliile canonice, Dumnezeu este Domnul Vieţii, o găsim în „Evanghelia după Luca” (20, 38): „Iar Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El”.

De asemenea, o cercetare atentă a Bibliei cu privire la nutriţie, confirmă că regimul frugivor-crudivor este cel corect şi anume, în afară de „Facerea” (1,29), „Isaia” (1,11–15 şi 19; 7, 14–15; 33, 15–16; 66, 17), „Psalmii” (1, 3; 22, 2; 26, 19; 80, 15), „Daniel” (1, 8–17), „Romani” (14, 2 şi 21) şi „Corintieni” (1, 7–8) – texte citate de dr. ing. Virginia Faur şi profesor Aurel Simionescu.