Morgan Rice - Strigăt De Onoare

Srog a plecat capul, și un corn a sunat la orizont. Gwen s-a uitat în sus și a putut vedea deja norul de praf: apărea o armată mare. Ea a ridicat o mână pentru a bloca soarele și i-a crescut inima. Chiar de aici, putea simti cine era. Erau Cavalerii de Argint Silver, oamenii regelui.

Și în fruntea lor călărea Thor.

Thor călărea cu armata, mii de soldați îndreptându-se ca unul înapoi spre Curtea Regelui, iar el se simțea triumfător. Încă nu putea procesa clar ce se întâmplase. Era mândru de ce făcuse, mândru că atunci când lucrurile păreau la punctul cel mai de jos în luptă, el nu cedase fricii, ci rămăsese și se confruntase cu acei războinici. Și era șocat că supraviețuise cumva.

Întreaga luptă păruse ireală, și el era atât de recunoscător că fusese în stare să cheme puterile - și totuși era, de asemenea, confuz, deoarece puterile sale nu funcționau întotdeauna. El nu le înțelegea și, mai rău, nu știa de unde veneau sau cum să le mobilizeze. Îl făcea să-și dea seama mai mult decât oricând că trebuia să învețe să se bazeze și pe abilitățile sale umane - pe a fi cel mai bun luptator, cel mai bun războinic care putea fi. Începea să-și dea seama că, pentru a fi cel mai bun războinic ce putea deveni, avea nevoie de ambele părți ale lui însuși - luptătorul și vrăjitorul - daca asta chiar era ce era el.

Au călărit toată noaptea pentru a ajunge înapoi la Curtea Regelui, iar Thor era acum mai mult decât epuizat, dar, de asemenea, extrem de incitat. Primul soare se ridica deasupra orizontului, vasta întindere de cer se deschidea în fața lui în nuanțe de galben și roz, și el se simțea ca și cum ar fi văzut lumea pentru prima dată. Nu se simțise niciodată atât de viu. Era înconjurat de prietenii săi, Reece, O'Connor, Elden, și gemenii; de Kendrick, Kolk și Brom; si de sute de membri ai Legiunii, Cavaleri de Argint, și de Armata Regelui. Dar, în loc de a fi la marginea lor, acum el călărea în centru, îmbrățișat de toți. Într-adevăr, toți îl priveau diferit de la bătălie. Acum, el vedea admirația nu doar în ochii colegilor lui de Legiune, dar și în ochii războinicilor adevărați, adulți. El se confruntase cu întreaga armată McCloud, de unul singur, și răsturnase soarta războiului.

Thor era pur și simplu fericit că nu-și dezamăgise frații de Legiune. Era fericit că prietenii lui au scăpat în mare parte nevătămați, și a simțit un sentiment de remușcare pentru cei care au murit în luptă. Nu-i cunoscuse, dar își dorea să-i fi putut salva și pe ei. Fusese o luptă sângeroasă, feroce, și chiar și acum, cum Thor călărea, ori de câte ori clipea, imagini ale luptei îi fulgerau în cap, imagini ale diferitelor arme și diferiților războinici care îl atacaseră. Cei din clanul McCloud erau oameni feroce, și el fusese norocos; cine știa dacă va fi la fel de norocos, dacă se întâlneau din nou. Cine știa dacă va fi capabil să cheme din nou aceste puteri. El nu știa dacă vor veni vreodată înapoi. Avea nevoie de răspunsuri. Și avea nevoie să-și găsească mama. Trebuia să știe cine era cu adevărat. Trebuia să-l caute pe Argon.

Krohn a scâncit în spatele lui, și Thor s-a lăsat pe spate și i-a mîngîiat capul, în timp ce Krohn i-a lins palma. Thor era ușurat că Krohn era bine. Thor îl cărase pe câmpul de luptă și îl pusese pe partea din spate a șeii în spatele lui; Krohn părea capabil sa meargă, dar Thor a vrut ca el să se odihnească și să-și revină pe lungul drum înapoi. Lovitura pe care o primise Krohn fusese puternică, și lui Thor i se părea că ar fi putut să-i fi rupt o coastă. Thor abia își putea exprima recunoștința față de Krohn, care pentru el părea mai mult ca un frate decât ca un animal, și care îi salvase viața de mai multe ori.

Cum au ajuns pe creasta dealului și panorama regatului s-a întins în fața lor, au început să vadă, răsfirat în fața lor, orașul glorios numit Curțea Regelui, cu zeci de turnuri și turle, cu zidurile sale străvechi de piatră și podul mobil masiv, cu porțile arcuite, cu sutele de soldați stând de pază pe metereze și pe drum, înconjurat de terenuri și, desigur, cu Castelul Regelui în centrul său. Thor s-a gândit imediat la Gwen. Ea îl susținuse în luptă; ea îi dăduse un motiv și un scop pentru a trăi. Știind că lui i se înscenase ceva acolo, că fusese atras într-o ambuscadă, Thor s-a temut brusc și pentru soarta ei. El a sperat că ea era bine aici, că orice forțele fuseseră implicate în trădarea lui o lăsaseră neatinsă.

Thor a auzit urale îndepărtate, a văzut ceva sclipind în lumină, și când a mijit ochii la deal, și-a dat seama că o mare mulțime se aduna la orizont, în fața Curții Regelui, pe ambelel părți ale drumului, fluturând steaguri. Oamenii veneau în forță pentru a-i saluta.

Cineva a sunat un corn, iar Thor și-a dat seama că li se ura bun venit acasă. Pentru prima dată în viața lui, el nu se simțea ca un nepoftit.

"Acești corni sună pentru tine", a spus Reece, călărind lângă el, bătându-l pe spate, privindu-l cu un nou respect. "Tu ești campionul acestei lupte. Ești eroul poporului acum."

"Imaginați-vă, unul dintre noi, un simplu membru al Legiunii, făcând întreaga armată McCloud să se întoarcă din drum", a adăugat O'Connorcu mândrie.

"Tu aduci o mare onoare pentru întreaga Legiune", a spus Elden. "Acum, ei vor trebui să ne ia pe toți mult mai în serios."

"Să nu mai vorbim că ne-ai salvat toate viețile ", a adăugat Conval.

Thor ridică din umeri, plin de mândrie, dar, de asemenea, refuzând să lase astea să i se urce la cap. Știa că era om, că era fragil, vulnerabil, ca oricare dintre ei. Și că valul luptei ar fi putut duce în cealaltă direcție.

"Am făcut ceea ce am fost antrenat să fac," a răspuns Thor. "Ceea ce am fost toți instruiți să facem. Nu sunt mai bun decât oricine altcineva. Am avut noroc în această zi."

"Aș zice că a fost mai mult decât noroc", a răspuns Reece.

Toți au continuat într-un trap lent, pe drumul principal care ducea la Curtea Regelui, și cum au făcut-o drumul a început să se umple cu oameni, venind în șuvoaie din satele din jur, aplaudând, ​​fluturând banere, în albastrul regal și galbenul neamului MacGil. Thor și-a dat seama că asta devenea o adevărată paradă. Întreaga curte a ieșit să-i sărbătorească, și el a putut vedea ușurarea și bucuria pe fețele lor. Putea înțelege de ce: dacă armata McCloud s-ar fi apropiat mai mult, ar fi putut distruge toate astea.

Thor a călărit cu ceilalți prin mulțimea de oameni, peste podul mobil de lemn, copitele cailor lor troncănind tare. Au trecut prin poarta de piatra arcuit, prin pasajul acoperit, sub care cerul s-a întunecat, apoi au ieșit de partea cealaltă, în Curtea Regelui - unde au fost întâmpinați de mulțimea care aplauda. Ei fluturau steaguri și aruncau bomboane, și s-a auzit o trupă de muzicieni cântând din chimvale, lovind în tobe, in timp ce oamenii au început să danseze pe stradă.

Thor a descălecat cu ceilalți cum mulțimea a devenit prea deasă pentru a merge călare, și s-a întins și l-a ajutat pe Krohn să coboare de pe cal. El a privit cu atenție cum Krohn a șchiopătat, apoi a mers; părea că poate să meargă acum, și Thor s-a simțit ușurat. Krohn s-a întors și i-a lins palma de câteva ori.

Tot grupul lor a mers prin Piața Regelui, cum era Thor era îmbrățișat și bătut pe spate din toate părțile de către oameni pe care nu-i cunoștea.

"Tu ne-ai salvat!" a strigat un bărbat mai în vârstă. "Ne-ai eliberat regatul!"

Thor a vrut să răspundă, dar nu a putut, vocea lui înghițită de zgomotul a sute de oameni aplaudând și strigând peste tot în jurul lor, muzica devenind mai zgomotoasă. În curând, butoaie de bere au fost rostogolite în piață, iar oamenii s-au pus pe băut, cântec și râsete.