Morgan Rice - Strigăt De Onoare

Te rog Doamne, s-a rugat ea. Adumi-l înapoi pe Thor. Lasă-l să fie în siguranță în luptă. Lasă-l să scape din ambuscadă. Te rog lasă-l pe Godfrey să trăiască. Și te rog să mă protejezi - nu mă lăsa să fiu luată de aici, căsătorită cu acel sălbatic. Voi face orice. Doar dă-mi un semn. Arată-mi ce vrei de la mine.

Gwen a îngenuncheat acolo pentru mult timp, fără să audă nimic în afara urletului vântului vâjâind printre pinii înalți ai nesfârșitei Păduri Roșii; a ascultat troznetul blând al ramurilor care i se legănau deasupra capului, acele lor căzând în apă.

"Ai grijă pentru ce te rogi" a venit o voce.

Ea se răsuci, tresărind, și a fost șocată să vadă pe cineva stând acolo, nu departe de ea. S-ar fi speriat, dar a recunoscut vocea imediat - o voce străveche, mai în vârstă decât copacii, mai veche decât Pământul însuși, și inima ei a crescut când și-a dat seama cine era.

Se întoarse și îl văzu stând deasupra ei, purtând mantia albă și gluga, cu ochii translucizi, arzând prin ea ca și cum i-ar fi privit direct în suflet. Își ținea toiagul, luminat în apusul de soare și în lumina lunii.

Argon.

S-a ridicat și a stat în fața lui.

"Te-am căutat", a spus ea. "Am fost la cabana ta. M-ai auzit bătând?"

"Am auzit totul", a răspuns el criptic.

Ea se opri, întrebându-se. El nu avea nicio expresie.

"Spune-mi ce trebuie să fac", a spus ea. "Voi face orice. Te rog, nu-l lăsa pe Thor să moară. Nu poți să-l lași să moară!"

Gwen a făcut un pas înainte și l-a apucat de încheietura mâinii, pledând. Dar când l-a atins a fost ars de o căldură arzătoare, care a trecut prin încheietura mâinii lui și pe mâinile ei, iar ea s-a trase înapoi, copleșită de energie.

Argon a oftat, s-a întors dinspre ea și a făcut câțiva pași spre lac. Stătea acolo, privind la apă, cu ochii reflectați în lumină.

Ea a mers până lângă el și a stat acolo în tăcere pentru nu știa cât timp, așteptând până când el a fost gata să vorbească.

"Nu este imposibil să schimbi soarta", a spus el. "Dar asta cere un preț greu de la solicitant. Vrei să salvezi o viață. Acesta este un efort nobil. Dar nu poți salva două vieți. Va trebui să alegi."

Se întoarse cu fața la ea.

"Vrei ca Thor să trăiască mai departe în noaptea asta, sau fratele tău? Unul dintre ei trebuie să moară. Este scris."

Gwen a fost oripilată de întrebare.

"Ce fel de alegere este asta?" a întrebat ea. "Prin salvarea unuia îl condamn pe celălalt."

"Nu o faci", a răspuns el. "AMândoi sunt meniți să moară. Îmi pare rău. Dar asta este soarta lor."

Gwen a simțit ca și cum un pumnal i-ar fi fost înfipt în stomac. Ambii erau meniți să moară? Era prea îngrozitor să-și imagineze. Oare soarta putea fi atât de crudă?

"Eu nu-l pot alege pe unul peste celălalt," a spus ea, în cele din urmă, cu vocea slabă. "Dragostea mea pentru Thor este mai puternică, desigur. Dar Godfrey este carne din carnea mea și sânge din sângele meu. Nu pot suporta ideea ca unul să moară în detrimentul celuilalt. Și nu cred că vreunul dintre ei ar vrea asta."

"Atunci amândoi vor muri", a răspuns Argon.

Gwen s-a simțit copleșită de panică.

"Așteaptă!" a strigat ea, când el a început să se întoarcă.

Încet, s-a întors și s-a uitat la ea.

"Și cu mine cum rămâne?" a întrebat ea. "Ce s-ar întâmpla dacă aș muri eu în locul lor? E posibil? Se poate ca amândoi să trăiască, și eu să mor?"

Argon s-a uitat la ea îndelung, ca și cum i-ar fi studiat esența.

"Inima ta este pură", a spus el. "Tu ai cea mai pură inima din toată familia MacGil. Tatăl tău a ales cu înțelepciune. Da, a făcut-o…"

Vocea lui Argon se stinse și el a continuat să se uite în ochii ei. Gwen se simțea incomod, dar nu a îndrăznit să se uite în altă parte.

"Datorită alegerii tale, datorită sacrificiului tău din această seară", a spus Argon, "ursitoarele te-au auzit. Thor va fi salvat în această seară. Și la fel va fi și fratele tău. Și tu vei trăi. Dar o bucățică din viața ta trebuie să fie luată. Amintește-ți, există întotdeauna un preț. Vei suferi o moarte parțială în schimbul ambelor lor vieți."

"Ce înseamnă asta?" întrebă ea, îngrozită.

"Totul vine cu un preț", a răspuns el. "Ai de ales. Vrei mai degrabă să nu-l plătești?"

Gwen s-a oțelit.

"Voi face orice pentru Thor", a spus ea. "Și pentru familia mea."

Argon a privit drept prin ea.

"Thor are un destin foarte mare", a spus Argon. "Dar destinul se poate schimba. Soarta noastră este în stele noastre. Dar este, de asemenea, controlată de Dumnezeu. Dumnezeu poate schimba soarta. Thor a fost menit să moară în această noapte. El va trăi numai din cauza ta. Tu vei plăti acest preț. Și costul va fi mare."

Gwen vroia să știe mai mult, și s-a întors spre Argon, dar, când a făcut-o, dintr-o dată, o lumina strălucitoare fulgeră în fața ei, și Argon dispăru.

Gwen s-a rotit, căutându-l în toate direcțiile, dar era de negasit.

Se întoarse în cele din urmă și se uită la lac, atât de liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întamplat aici în această seară. Și-a văzut propria reflecție, și părea atât de departe. Era plină de recunoștință, și, în final, de un sentiment de pace. Dar nu se putea abține să nu simtă, de asemenea, un sentiment de teamă pentru propriul ei viitor. Cu cât încerca mai mult să și-o scoată din minte, nu se putea abține să nu se întrebe: ce preț va plăti pentru viața lui Thor?

Thor zăcea pe jos, în mijlocul câmpului de luptă, imobilizat de soldații McCloud, neajutorat, auzind zgomotele luptei, țipetele cailor, ale oamenilor care mureau în jurul lui. Soarele la apus și luna care răsărea - o lună plină, mai plină decât oricare pe care o văzuse vreodată - au fost brusc blocate de un soldat uriaș, care a pășit înainte, a ridicat tridentul și s-a pregătit să-l aducă în jos. Thor știa că îi venise timpul.

A închis ochii, pregătindu-se pentru moarte. Nu simțea frică. Numai remușcări. Vroia mai mult timp pentru a fi în viață; vroia să descopere cine era, care îi era destinul și, mai presus de toate, vroia mai mult timp cu Gwen.

Thor simțea că nu era drept să moară așa. Nu aici. Nu în acest fel. Nu în această zi. Nu era încă timpul lui. O putea simți. El nu era gata încă.

Thor a simțit brusc ceva care se ridica din el: era o înverșunare, o putere ca nicio alta pe care să o fi cunoscut vreodată. Tot corpul îi furnica și a devenit fierbinte pe măsură ce el a simțit o nouă senzație urcând prin el, de la tălpile picioarelor, prin picioare, în sus pe trunchi și prin brațe, până când vârfurile degetelor pur și simplu îi ardeau, scânteind cu o energie pe care abia o putea înțelege. Thor s-a șocat pe sine scoțând un muget feroce, ca un dragon care se ridică din adâncurile pământului.

Thor a simțit puterea a zece bărbați urcând prin el, a scăpat din mâinile soldaților și a sărit în picioare. Înainte ca soldatul să poată aduce tridentul în jos, Thor a pășit înainte, l-a apucat de coif și l-a lovit cu capul, rupându-i nasul; apoi l-a lovit atât de tare cu piciorul că l-a dat înapoi ca pe o ghiulea, dărâmând alți zece oameni.

Thor a strigat cu o furie redobandită, apucând un soldat, ridicându-l deasupra capului și aruncându-l în mulțime, dărâmând o duzină de soldați ca pe niște popice. Apoi Thor a întins mâna, a smuls un îmblăciu cu un lanț de trei metri din mâinile unui soldat și l-a rotit deasupra capului, din nou și din nou, până când peste tot în jurul lui s-au ridicat țipete, doborându-i pe toți soldații pe o rază de trei metri, zeci dintre ei.