Amy Blankenship - Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)

„Cum ai …” preotul păru brusc mai în vârstă în timp ce merse în spatele biroului său și se așeză îngreunat. „Când mi-am revenit, am coborât scările și am găsit necunoscuți curățând. Dezordinea… Am rămas ascuns. Au fost atât de rapizi și liniștiți. Ai putea face toate astea? ”

„M-ai crede dacă ți-aș spune că avem un înger de partea noastră?” Când bărbatul își ridică bărbia aruncându-i o privire aspră, Steven continuă: „Eu și prietenul meu suntem aici pentru a ne asigura că biserica este curată încă”.

„Crezi că sunt mai mulți?” preotul își frecă fața.

„Știu că sunt mai mulți. Întrebarea este, sunt ei aici? ” Steven se ridică, știind că îl lăsase Nick singur de prea mult timp deja. Prietenul său era cunoscut ca fiind neînfricat și asta îl neliniștea. „Nu vrem să se repeta scena de noaptea trecută.”

Preotul îl privi cu atenție ca și când ar căuta o minciună. În cele din urmă, bătrânul oftă și dădu din cap: „Bine, dintr-un oarecare motiv te cred. Uneori Dumnezeu lucrează în moduri misterioase. Fă ce trebuie să faci. ”

„Să sperăm că de data aceasta nu vom găsi...demoni și poți rămâne treaz dacă promiți să rămâi aici.” Își aminti ce spusese preotul când a deschis ușa. „Aștepți pe cineva?”

„Da, trebuia să vină noaptea trecută, dar...” arătă el cu degetul mare spre dulap. „A sunat acum o oră spunând că este pe drum.”

Steven simți cum îi crescu pulsul. „A fost o fată aici noaptea trecută și trebuie să vorbesc cu ea... păr blond, frumoasă. O cunoști? "

„Jewel?” întrebă preotul. „Sigur, ar trebui să o mărit.”

„Poftim?!" spuse Steven puțin prea tare, apoi mârâi: „De când se căsătoresc preoții bătrâni cu fete tinere?”

„Hai că ești deștept”, clătină preotul din cap, punând apoi puțină emfază în încheiere. „Nu cu mine...și oricum nu este treaba ta. Să o lași pe copila aceea în pace. Are destule probleme cu monștrii pe care îi cunoaște deja. Nu o atrage într-un război al demonilor. ”

Steven se încruntă, neplăcându-i cum suna asta. Ar fi pariat bani că preotul fusese pe punctul de a spune mafioți nu monștri. Nu-i păsa de niciuna dintre rase, trebuind să se ocupe de propria sa parte de mafioți. Le plăcea să petreacă la Night Light, deoarece era unul dintre cluburile de noapte mai elegante din oraș. Te ajută să te relaxezi când clientela de clasă inferioară nu își permite să treacă porțile.

Îi fugărise încet de ani de zile și ori de câte ori apărea o problemă, intervenea întotdeauna ceva și se mutau sau dispăreau cu totul. Mafia irlandeză, mafia italiană, mafia rusă, membrii IRA, ex-KGB, Yakuza și chiar membrii presupuși ai legendarilor Illuminati... Steven nu dădea doi bani. Toți erau o apă și-un pământ în ceea ce îl privea. Dar uneori nu strică să ai câțiva de partea ta.

„Sună-o și spune-i să nu vină aici diseară.” Împinse telefonul mai aproape de bătrân încrucișându-și brațele, așteptând pentru a se asigura că preotul va face exact ce i-a cerut.

Buzele bătrânului se subțiară. Dacă ar sunat-o acasă și ar răspunde tatăl ei, Jewel ar avea mari probleme și ar putea ajunge cu fața în jos pe o alee undeva. Probabil că nici el nu ar scăpa, în ciuda faptului că esta preot. „Nu vine”, spuse el ezitant, apoi repetă mai ferm în timp ce se uită la ceasul de pe perete. „Ar fi fost aici până acum dacă venea.”

Steven simți ciocnindu-se undeva în pieptul său dezamăgirea de a nu o vedea și satisfacția de a ști că este în siguranță. Având nevoie de o distragere a atenției, se ridică și așeză scaunul înapoi așa cum îl găsise. „Mă întorc să vă anunț când am terminat.”

„Așteaptă!" strigă preotul când Steven deschise ușa. „Dacă se întâmplă să o vezi ...”

„O voi trimite direct la tine”, promise Steven ieșind.

Închizând ușa, Steven clătină din cap și porni în jos pe hol. Acest etaj era curat și trebuia să-l ajungă din urmă pe Nick înainte de a se întâmpla ceva. Coborând, privi în jur, dar nu-l putea vedea pe Nick nicăieri.

„Bine, unde naiba te-ai dus?” Mormăi Steven și începu să se uite în spatele ușilor închise.

Găsi ușa subsolului întredeschisă și s-ar fi putut plesni singur când își dădu seama de firul gândurilor Nick. „Locuri întunecate, sub pământ... DUH!”

Având grijă să creeze mult zgomot, Steven coborî scările și strâmbă din nas la căldura umedă. „La naiba, ce miroase aici.”

Se apropie de o altă ușă deschisă și păși. Nick stătea în fața cazanului, cu ușa larg deschisă împungând ceva din foc cu o tijă de fier.

„Ai găsit ceva?" Întrebă Steven.

Ca răspuns, Nick scoase fierul din foc cu rămășițele arse ale unui craniu atârnând în capăt de orbită. „Cred că este sigur să spunem că unii dintre oamenii din lista persoanei dispărute nu vor fi găsiți prea curând”.

„Cred că această biserică este un loc obișnuit pentru unii din mafia locală să își facă treaba”. Explică Steven.

„Într-o biserică catolică?” Întrebă Nick. „Nu mai este nimic sacru?”

Steven ridică din umeri: „Cam așa cum se spune, nimic nu este sigur cu excepția morții și a impozitelor”.

Nick a lăsat craniul înapoi în cazan și a închis ușa. „Sau în cazul nostru, blană și pisoi”.

Cei doi bărbați pufneau amuzați înainte ca Steven să își revină puțin. „Bine, chiar trebuie să devenim serioși.”

S-au separat, fiecare căutând într-o parte diferită a camerei mari, până când Steven a văzut ceva în spatele unuia dintre uriașele coșuri de gunoi pline cu scânduri de lemn. „Hei Nick, dă-mi o mână de ajutor cu asta.”

Nick se apropie și-l ajută pe Steven să mute cutia deoparte doar cât să poată vedea mai bine, ceea ce nu era prea departe. Un tunel mic, înghesuit fusese sculptat în piatră și direct în pământ. Întunericul era absolut și cele două feline aveau dificultăți în a vedea înăuntru.

„Aș putea la fel de bine să verific,” spuse Nick pornind înainte pentru a-și strecura cadrul subțire în gura tunelului.

Steven întinse mâna și îl apucă de braț pe Nick, clătinând din cap. „Nu, ne întoarcem și îi informăm și pe Warren și Quinn despre ce am găsit. O Pumă lipsește și, în opinia mea, asta este cu o Pumă mai mult decât ar trebui. Nu vreau să adaug și un Jaguar pe listă. ”

„Aaaawwww” zâmbi Nick încolăcindu-și strâns brațele în jurul lui Steven care era șocat. „Ție...” răsuflă exagerat continuând cu o voce vacilantă. „Ție chiar îți pasă.”

Steven îl împinse frenetic pe Nick de pe el, aruncându-l pe Jaguar în perete. „Idiotule” mormăi el în timp ce Nick râdea. „Hai să plecăm de aici."

Până când să ajungă în vârful scărilor, Steven era deja convins că Nick își pierduse mințile cândva de-a lungul drumului. În biserică era o liniște mormântală iar Steven privi spre holul care ducea la biroul de la etaj unde aștepta preotul.

„Stai aici un minut”, spuse Steven. „Trebuie să merg să vorbesc cu preotul.”

Nick ridică din umeri și se sprijini de una dintre strane să aștepte.

„Bună, Steven.” Se auzi o voce de nicăieri.

Nick a tresărit iar Steven a strigat surprins înainte să se împiedice de propriile picioare și să cadă. Nick clipi în timp ce un bărbat cu părul întunecat ieși din umbră rânjind nebunește către Steven.

„La naiba, Dean!” Țipă Steven în timp ce se ridică de pe podea. „Încetează să-mi sperii inima din piept”.