Amy Blankenship - Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)

Quinn făcu un pas spre ea, chiar dacă era deja înghesuială. Plasând o mână pe raftul de lângă brațul ei, el o prinse eficient în cursă în locul unde se afla. Văzându-i ochii rătăcind peste umărul lui, către bărbatul cu care vorbise... Quinn mormăi: „Nu te lăsa distrasă în seara asta, Kat. Te avertizez. Doar pentru că nu vii cu noi la vânătoare nu înseamnă că un vampir nu poate intra pur și simplu pe ușa acestui bar.”

Kat oftă știind că acesta era cel mai vechi truc din carte. Fă pe cineva să creadă că este important, oferindu-i un mic job secundar sigur. „O să fiu bine,” îi spuse ea în timp ce se lăsă brusc în jos pe sub brațul lui și se îndreptă spre Trevor. „Și dacă voi avea nevoie de ceva, am deja pe cineva dispus să mi-o dea”. Ultima parte o spuse cu o tentă seducătoare în voce. A fost o minciună, dar Quinn o supărase.

A rânjit în sinea ei știind cum Quinn a crezut că se referă la ceva sexual iar Trevor a crezut că vorbește despre vânătoarea de vampiri din această seară. Warren a ales acel moment pentru a termina și a-i semnala lui Quinn că este gata să plece.

Buzele lui Quinn se înăbușiră, în timp ce el pășea în spatele lui Kat și se aplecă, aproape că își ștergea buzele de ureche: ”Să ai o noapte sigură.” Se uită că umflăturile de gâscă se întinseră pe gât și pe umăr cu satisfacție.

Kat a prins marginea barului, când genunchii i s-au slăbit. Încurajându-se, ea a sărit când vocea lui Michael a venit chiar în spatele ei.

"Aveți grijă cât de greu trageți coada pisicii, iubire", îi aminti Michael, apoi dădu din cap la Trevor înainte de a se întâlni cu Kane pe acoperiș.

Trevor se încruntă în fața uimită a chipului lui Kat. „Ăsta nu era un vampir?”

„Nu, acela era un gentilom și ne ajută să urmărim monștrii adevărați”, a spus Kat încrezătoare în timp ce adăugă încet, și este singurul care nu a făcut niciun fel de vâlvă despre ieșire mea în această seară. „Totuși, se pare că rămânem în urmă. Ești gata să plecăm?”

*****

Kane se plimba neliniștit înainte-înapoi pe acoperiș, fumând o țigară și fluturând ocazional din brațe. Începea să devină agitat, așteptând ca Michael să apară.

„Jaguari și pume,” murmură el. „Sunt mai răi decât pisicile de casă. Toată lumea trebuie să domine peste ceilalți. Mai degrabă aș colabora cu Coioții decât să am de-a face cu asta."

Michael veni deasupra marginii acoperișului chiar în spatele lui Kane, surprinzându-l în mijlocul tiradei agitate. Se încruntă când Kane tăcu imediat și privi într-o parte, luând act de prezența lui.

„La naiba, Kane, ai de gând să vorbim despre ce te deranjează sau nu?” Întrebă Michael în timp ce micșoră distanța dintre ei.

„Sau nu,” răspunse Kane.

„Bine,” așteptă Michael, știind că mai tare decât cearta Kane urăște să fie tratat cu tăcere. Îi plăcea când avea dreptate.

Kane merse către marginea clădirii, mărind încă o dată distanța dintre ei. Uitase cum se putea furișa Michael pe lângă el... nu se mai întâmplase de mult timp. „Raven părea puțin dezamăgit de faptul că armata lui lipsea de la depozit... îi lipseau o parte dintre nebuni. Presupun că vampirii care au ratat mica noastră petrecere a morții probabil aveau nevoie de un loc unde să-și petreacă ziua, așa că o să verific.”

Michael nu a spus niciun cuvânt când Kane s-a aruncat încă o dată de pe marginea acoperișului și a aterizat pe trotuar. Chiar când a pășit pe margine, gata să cadă așa cum a făcut Kane, ceva de pe acoperișul de peste drum i-a atras atenția.

Îndreptându-și privirea într-acolo, Michael zări umbra tocmai când aceasta dispăru. Ceva legat de umbra aceea păruse familiar, dar nu putea să-și dea seama ce anume.

Avea Kane un hărțuitor sau era chiar el ținta? Încercând să își suprime senzația pentru moment, își aruncă privirea în jos și zâmbi în cădere. Deși nu mai putea să-l vadă pe Kane și știa calea spre depozit, în loc să urmeze un traseu anume, a urmărit atracția propriului sânge din venele lui Kane. Până să fi ajuns la depozit, putea deja auzi strigătele vampirilor pe care Kane îi prinsese cu garda jos.

Se opri în ușă, folosindu-și vederea sporită pentru a vedea în întunericul camerei uriașe. Kane avea deja doi vampiri pe el și alți câțiva erau de părere că tactica de predare a ștafetei era o idee grozavă. Pășind înăuntru, a tras ușa închizând-o în spatele lui pornind înainte, când vocea lui Kane a răsunat puternic.

„Lasă-mă pe mine să mă ocup de asta. Doar să nu lași pe vreunul dintre ei să treacă de tine", spuse Kane puțin fără respirație, în timp ce răsuci gâtul vampirului care încerca să-i sfâșie traheea. Se smuci când niște colți i se cufundară în umăr, făcându-l să-și piardă priza pe care o avea pe primul vampir.

Ambele sprâncene ale lui Michael au dispărut sub părul lui suflat de vânt, dar s-a retras ușor sprijinindu-se de ușă. „Bine, dacă ești sigur.” El și-a încrucișat brațele peste piept și s-a sprijinit înapoi de metal.

„Ei bine… M-am plictisit", a spus el după o clipă și s-a uitat la vampirii fără suflare care nu erau încă angrenați în luptă. „Presupun că niciunul dintre voi nu mi-ar face onoarea de a lua-o la goană?”

Când Kane reuși să decapiteze primul vampir, unul de pe margine s-a întors să facă exact ce sugerase Michael, dar brațul lui Kane s-a întins și l-a apucat de haina de piele pe care o purta. „Nu prea cred,” mârâi el în timp ce îl trase în luptă.

„Mămica ta nu te-a învățat să împărți?" Michael zâmbi în timp ce îl privea pe Kane luând bătaie ca la fasole. Simțea cum Kane avea nevoie acum de durere ca să-l ajute să se simtă în viață. Nu avea nicio îndoială despre Kane că ar fi ultimul vampir rămas în picioare, iar această eliberare de furie și violență ar putea ajuta chiar la regăsirea prietenului său... Terapia la cel mai înalt nivel.

"Mama mea a fost o hoață", răspunse Kane ridicându-se și împingându-și picioarele în pieptul unui vampir care fugea înverșunat către el. Vampirul a zburat cât colo și Kane a aterizat pe spate. Aruncându-și picioarele în sus, se ridică într-o clipă. „Nu era dispusă să împartă”.

„Amândoi știm că mama ta nu a fost o hoață,” spuse Michael. „Era o doamnă bine-crescută.”

Kane fu lovit în față și zbură în spate. Michael a urmat mișcarea, pe măsură ce Kane a zburat pe lângă el în aceeași grămadă de gunoi în care l-a trimis Kriss. A oftat atunci când l-a observat pe Kane că devenea o pulpă sângeroasă. Kane se repezi din nou în luptă, distrugându-i pe ticăloși în timp ce înainta.

"Aveți nevoie de ajutor deja?" întrebă Michael pe fundalul sunetului de oase rupte și picioare călcând în bălțile care creșteau din ce în ce mai mult cu fiecare minut ce trecea. Chiar a râs când Kane a început să mormăie una dintre vrăjitoriile lui Syn, dar a fost lovit în gură înainte să o poată termina.

„Nu,” urlă Kane în timp ce scuipa sânge în fața celui care îl lovise cu pumnul atât de tare, încât vedea stele verzi. Apucând o bucată de lemn dintr-un scaun pe care îl rupseră în timpul luptei, îl înfipse în gura vampirului atât de tare încât îi ieși prin ceafă.

Michael se strâmbă dar fără a interveni. A urmărit îndeaproape, numărând trei vampiri căzuți și alți patru de rezolvat. Kane era un luptător neînfricat, cu atât mai mult acum decât înainte de a fi îngropat de viu. Ceea ce i-a amintit lui Michael de singura întrebare pe care nu o pusese încă: cum a rupt Kane vraja de legământ fără sângele sufletului său pereche?