Amy Blankenship - Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)

La mai puțin de douăzeci de minute mai târziu, Kane se prăbuși în genunchi. S-a uitat prin ceața roșie a vederii sale către sunetul de aplauze care se apropia. Își șterse gura de sânge și încercă să se împingă în sus de pe podea. A râs când nu a funcționat, deoarece podeaua era sticloasă de la atât sânge.

„Și câștigătorul primește o sută de plasturi și o noapte bună de odihnă la casa lui Michael.” S-a aplecat cuprinzându-i talia lui Kane cu brațul pentru a-l ajuta să se ridice. Se legănară amândoi până ca el să-i echilibreze.

„Ai o casă?” Întrebă Kane în speranța că dacă va continua să vorbească, nu va leșina înainte de a ajunge acolo. Știa unde locuiește Michael, dar nu voia să recunoască asta pentru că i-ar fi amintit acestuia să fie supărat pe el pentru că a stat departe. Nu era tocmai mulțumit de sine cu privire la asta, dar simțise nevoia să păstreze distanța.

„Da, acum sunt adult. În plus, sicriele nu mai sunt la modă.” Se înfioră pe interior, realizând că lui Kane poate nu i se va părea gluma ca fiind foarte amuzantă. „Locația este imensă. A fost un fel de muzeu de artă în stil victorian până când au construit unul modern în Beverly Hills. Poate dacă te-ai muta cu mine, locul s-ar simți mai degrabă ca un cămin.”

„Vreau un cățeluș”, a declarat Kane din senin în timp ce se concentra pe rutina de a pune un picior în fața celuilalt, rutină care, de regulă, te împiedică să cazi.

„Vrei un ... ce?” întrebă Michael.

„Dacă ne mutăm împreună, atunci pot alege un cățeluș”.

Michael a trebuit să-i zâmbească vechiului său prieten. Se părea că dragostea lui Kane pentru canine nu se diminuase de-a lungul deceniilor.

„Deci, ce se întâmplă cu Micah?” Îl întrebă Nick pe Steven în timp ce intrau în parcarea de lângă biserică, oprind între două dintre autobuze.

„Micah și Quinn s-au luat la cearta, ca de obicei, cu privire la cine face regulile și Micah a plecat pentru a se răcori puțin.” Răspunse Steven în timp ce cobora din mașină. Încă i se părea amuzant că toți Jaguarii conduceau ... ai ghicit ... jaguar. „La naiba, s-au învățat reciproc cum să lupte, așa că dacă se lasă lați unul pe celălalt, nu este mare lucru.”

„Atunci de ce nu s-a întors?” A subliniat Nick.

„Aceasta este întrebarea, nu-i așa?” oftă Steven. „Quinn crede că Micah a fugit, dar eu știu mai bine.”

„Ce te face atât de sigur?” Întrebă Nick curios.

„Pentru că Alicia fusese acasă de numai câteva săptămâni înainte ca el să dispară. Micah număra zilele până când o putea el aduce acasă. Chiar și atunci când Nathaniel era în viață, Micah a fost cel care s-a comportat mai mult ca un tată față de ea. Lui nu i s-ar fi năzărit niciodată să plece, acum că ea este acasă. „A ridicat el din umeri, adăugând: „Sau dacă ar decide să abandoneze familia, atunci cel puțin ar fi luat-o cu el”.

Nick dădu din cap întrebându-se dacă vampirii erau responsabili pentru dispariția lui Micah. Într-un fel, asta nu părea deloc să fie un lucru bun, așa că, de dragul lui Micah, Nick a sperat că acesta doar își pierduse cumpătul și încă nu l-a găsit. Îi va pune Aliciei mai multe întrebări mâine.

Steven ridică ochii spre imensa biserică cu toate sculpturile și statuile sale complicate. Faptul că părea ca fiind importată din Roma, vorbea despre banii pe care trebuie să-i aibă oamenii păcătoși care i-au trecut cu grație ușile. Cei extrem de bogați erau cei mai păcătoși, de aceea au făcut un astfel de spectacol al religiei lor.

Adevărul era că în acest loc primarul orașului venea în fiecare duminică să dea mâna și să facă schimb de bani cu mafia, chiar după liturghie. Deci întrebarea pe care și-o pusese era...ce căuta fata aceea singură aici în toiul nopții?

Biserica era în mare parte întunecată, cu excepția câtorva ferestre care încă luminau la etajul al doilea. Din ce își amintea, probabil că aceea era zona birourilor. Se întrebă dacă preotul pe care îl lăsase în siguranță în dulap locuia de fapt aici. Era ceva ce nu se gândise niciodată să presupună până acum. Catolicii erau un grup foarte devotat, le-ar recunoaște asta.

Îl informase deja pe Nick cu privire la ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută...ei bine, cel puțin mare parte din ce se întâmplase. Nu avea de gând în niciun caz să repete incidentul cu roba băiatului de cor. Clătinând din cap, Steven trase de ușa din față, așteptându-se să fie blocată, dar, din păcate, se deschise.

„Nu prea inteligent.” se încruntă Nick în timp ce scoase cuțitul cu mâner din os din mânecă și se strecură înăuntru. „Ai crede că după ce s-a întâmplat noaptea trecută, ar începe să încuie ușile.”

„Poate cum spune zicala...este întotdeauna deschisă.” ridică Steven din umeri, intrând cu prudență. „Sau poate că bătrânul preot așteaptă companie.”

„Repet, nu foarte inteligent.” se răsti Nick știind că nu erau singurele creaturi paranormale din clădire. „Simt mirosul oamenilor la etaj, dar mai este ceva aici și mă îndoiesc că a venit pentru spovedanie.”

„Mă duc să mă asigur că preotul este în siguranță. Dacă dai de vampiri, fii deștept și lasă-i în pace până când chemăm întăriri.” Steven urcă scările, lăsându-l pe Nick să ia propria decizie.

Nick dădu din cap și începu să caute subsolul bisericii. De obicei, cu cât monștrii erau mai răi…cu atât mai mult le plăcea să fie mai în subteran. Nu s-a deranjat să se ascundă în timp ce investiga pentru că inamicul putea vedea în întuneric la fel de bine ca el.

Găsind ușa cu eticheta „subsol”, Nick o deschise și coborî rapid pe scări. Strâmbă din nas la mirosul pregnant, umed și strănută. Urâse din totdeauna subsolurile.

Steven făcea același lucru la etaj, deschizând ușile și uitându-se înăuntru în timp ce le trecea. Văzând lumina care se infiltra pe sub ușa aceluiași birou din noaptea trecută, ciocăni de această dată

. Simțea mirosul de dincolo de ușă și știa că bătrânul era singur.

„Tu ești tu, Jewel?” întrebă vocea bătrână.

Steven făcu un pas rapid înapoi când ușa se deschise ... el și preotul ajungând față în față. Chipul bătrân și amabil cu o expresie moale s-a schimbat încet, cu ochii larg deschiși în timp ce buzele se deschideau. Steven a întins mâna, știind ce urmează, și nu a fost dezamăgit când preotul a încercat să-i trântească ușa în față.

Împingându-se în ușă, Steven intră în cameră lăsând ca greutatea bătrânului asupra ușii să o închidă în spatele lui. Întorcându-se, apucă arma care a urmat și a aruncat-o în cealaltă parte a camerei, enervându-se. „Ți-am spus data trecută, nu sunt un vampir.”

„M-am trezit în dulap.” îi aminti preotul în timp ce se dădea cu spatele la birou. Steven oftă în timp ce privea cum mâinile bătrânului scotoceau biroul încercând în mod evident să găsească o altă armă. Își ridică o sprânceană, văzându-i degetele înfășurându-se în jurul unui capsator robust.

„Nu vreau să te rănesc” îl informă Steven. „Dar dacă nu renunți la capsatorul respectiv, te vei trezi din nou în dulapul acela”. A dat din cap în semn de mulțumire când bărbatul l-a eliberat încet și s-a ridicat în picioare la înălțimea maximă, care era umbrită de a lui.

„Am senzația că nu ai venit aici să te spovedești.” încă se putea distinge teamă în glasul bătrânului.

„O, părinte, știu că am păcătuit”, zâmbi Steven, dar, văzând că gluma nu a fost împărtășită, apucă un scaun și îl întoarse observând că omul tresări la mișcarea bruscă. Se abținu să-și dea ochii peste cap și încălecă scaunul, așezându-și brațele pe spătarul jos. „Nu contează că fac parte din motivul pentru care încă mai trăiești? Dacă nu v-aș fi dat deoparte, s-ar fi putut să nu mai fiți de partea îngerilor. ”