Blake Pierce - Dacă ar fi văzut

Copyright © 2018 de Blake Pierce. Toate drepturile rezervate. Cu excepția cazurilor permise de Actul Privind Drepturile de Autor din SUA din anul 1976, nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, distribuită sau transmisă sub nicio formă sau prin orice mijloace sau stocată într-o bază de date sau într-un sistem de recuperare, fără permisiunea prealabilă a autorului. Această carte electronică este destinată a fi folosită doar în interes propriu. Această carte electronică nu poate fi re-vândută sau oferită altor persoane. Dacă doriți să dăruiți această carte unei alte persoane, vă rugăm să cumpărați o copie suplimentară pentru fiecare destinatar. Dacă citiți această carte și nu ați cumpărat-o sau nu a fost achiziționată numai în interes propriu, vă rugăm să o returnați și să vă achiziționați o copie personală. Vă mulțumim că respectați munca grea a acestui autor. Aceasta este o lucrare de ficțiune. Numele, personajele, întreprinderile, organizațiile, locurile, evenimentele și incidentele sunt fie produse ale imaginației autorului, fie sunt folosite fictiv. Orice asemănare cu persoanele reale, vii sau moarte, este în întregime o coincidență. Imagine jachetă Copyright Elena Belskaya, folosită cu o licență de la Shutterstock.com.

Blake Pierce este autoarea celei mai bine vândute serii de romane polițiste, RILEY PAGE, care cuprinde cincisprezece cărți (și numărătoarea continuă). Aceasta este, de asemenea, autoarea seriei de romane polițiste, MACKENZIE WHITE, care cuprinde douăsprezece cărți (și numărătoarea continuă); autoarea seriei de romane polițiste, AVERY BLACK, care cuprinde șase cărți; autoarea seriei de romane polițiste, KERI LOCKE, care cuprinde cinci cărți; autoarea seriei de romane polițiste, CREAREA LUI RILEY PAIGE, care cuprinde patru cărți (și numărătoarea continuă); autoarea seriei de romane polițiste, KATE WISE, care cuprinde cinci cărți (și numărătoarea continuă); autoarea seriei de romane polițiste psihologice, CHLOE FINE, care cuprinde patru cărți (și numărătoarea continuă); și autoarea seriei de thrillere psihologice, JESSE HUNT, care cuprinde patru cărți (și numărătoarea continuă).

O cititoare pasionată și fană de-o viață a genurilor thriller și mister, Blake ar fi încântată să o contactezi, așa că te rugăm să accesezi pagina www.blakepierceauthor.com pentru a afla mai multe și pentru a păstra legătura.

SERIA DE ROMANE POLIȚISTE KATE WISE

DACĂ AR FI ȘTIUT (Cartea #1)

DACĂ AR FI VĂZUT (Cartea #2)

SERIA DE ROMANE POLIȚISTE RILEY PAIGE

DISPĂRUTĂ FĂRĂ URME (Cartea #1)

ÎNLĂNȚUITĂ (Cartea #2)

În perioada adolescenței, Olivia nu crezuse niciodată că va veni o zi în care va fi bucuroasă să fie acasă. Asemenea majorității adolescenților, își petrecu anii de liceu visând să plece de acasă, să meargă la facultate și să-și înceapă o viață de una singură. Își urmase planul, plecând din Whip Springs, Virginia și mergând la Universitatea din Virginia. Acum era în primul ei an, care se îndrepta cu pași repezi către o vară plină de oportunități de lucru, urmând ca la sfârșitul verii să înceapă căutarea de apartamente. Oliviei îi plăcea să stea în campus, dar, având în vedere că urma să fie studentă în an terminal, se gândi că era timpul să locuiască în altă parte a orașului.

Momentan, avea să stea o lună întreagă cu părinții ei în Whip Springs. Și știa că adolescenta din ea nu o va ierta niciodată pentru ușurarea și iubirea pe care o simțea în timp ce intra pe aleea din fața casei părinților. Ei locuiau chiar pe lângă un drum secundar din Whip Springs – un orășel adormit din centrul Virginiei, cu o populație mai mică de cinci mii de oameni, care era înconjurat de pădure, plus o bucată de pădure care traversa cea mai mare parte din Whip Springs.

Începuse să se întunece când intră pe alee. Era sigură că mama ei va aprinde lumina de pe verandă pentru ea, dar ușa din față nu era luminată. Mama ei știa că urma să ajungă în această după-amiază; vorbiseră despre asta acum două zile la telefon și Olivia îi trimisese chiar și un mesaj în urmă cu trei ore pentru a-o anunța că e pe drum.

Desigur, mama ei nu zi răspunse, lucru ce nu-i prea stătea în fire. Dar Olivia se gândi că poate era prea ocupată cu amenajarea dormitorului ei din copilărie și că uitase să-i răspundă la mesaj.

În timp ce Olivia se apropia de casă, realiză că lumina de pe verandă nu era singura care nu era aprinsă, ci părea că toată casa era în beznă. Totuși, știa că părinții ei sunt acasă. Ambele mașini erau parcate pe alee, mașina mamei sale era parcată chiar în spatele camionului tatălui ei, lucru pe care îl făceau dintotdeauna.

“Dacă șmecherii ăștia încearcă să-mi facă vreo petrecere surpriză de bun venit acasă, o să încep să plâng”, se gândi Olivia, în timp ce parca lângă mașina mamei sale.

Deschise portbagajul și își scoase bagajele, doar două valize, dar una dintre ele părea să cântărească o tonă. Le scoase din portbagaj și se îndreptă cu ele spre verandă. Trecuse aproape un an de la ultima ei vizită; aproape că uitase cât de izolat era locul. Cei mai apropiați vecini erau la mai puțin de patru sute de metri, dar copacii care înconjurau proprietatea făceau să pară că și cum casa era complet izolată…mai ales în comparație cu spațiile aglomerate de cămin de la școală.

Se chinui să urce valizele pe treptele verandei și apoi se întinse să sune la ușă. Când sună, observă că ușa era parțial deschisă.

Deodată, lipsa de lumină din interior părea sinistră – ca un fel de alarmă.

– Mamă? Tată? strigă ea în timp ce deschise ușor ușa cu piciorul.

Ușa se deschise, relevând foaierul și micul hol pe care le știa atât de bine. Casa era într-adevăr întunecată, dar în timp ce pășea înăuntru, în ciuda fricii ei crescânde, se simți de îndată largul ei. Putea auzi televizorul de undeva din casă – sunetele și aplauzele familiare ale Roții Norocului, nelipsite în casa lor de când Olivia era mică.

Apropiindu-se de capătul holului și de sufragerie, văzu roata la televizor, televizor montat deasupra șemineului, cu un ecran foarte mare, lăsând impresia că Pat Sajak era chiar acolo, în sufragerie.

– Hei, spuse Olivia, uitându-se prin sufrageria întunecată. Mulțumesc foarte mult că m-ați ajutat cu bagajele. Să lăsați ușa crăpată a fost-

Încercase să facă o glumă, dar când cuvintele i se blocaseră în gât, nu era nimic amuzant.

Mama ei era pe canapea. Ar fi putut la fel de bine să doarmă dacă sângele nu ar fi fost prezent. Pieptul îi era plin de sânge și canapeaua îmbibată în sânge. Era atât de mult, încât inițial mintea Oliviei nu putea să înțeleagă ce se întâmplă. Văzând această imagine cu sunetele de roată din Roata Norocului pe fundal o făceau să îi fie și mai greu să înțeleagă.

– Mamă…

Olivia se simți ca și cum inima i se opri. Se îndepărtă încet, în timp ce procesa realitatea imaginilor pe care tocmai ce le văzuse. Se simțea ca și cum o mică parte din mintea ei o luase razna și plutea undeva în spațiu.

În timp ce se îndepărta încet un alt cuvânt îi stătea pe vârful limbii – Tată.

Dar atunci îl văzu. Era chiar acolo, pe podea. Stătea întins chiar în fața mesei de cafea și era plin de sânge, la fel ca mama ei. Era întins cu fața în jos, nemișcat. Dar părea că se târa, de parcă ar fi încercat să scape. Pe măsură ce începea să înțeleagă ce se întâmplă, Olivia văzu ce păreau a fi cel puțin șase răni foarte adânci în spatele lui.