Blake Pierce - Dacă ar fi văzut

Au trecut aproape zece ani de când a salvat-o pe acea fetiță. Kate se întreba unde era – se întreba dacă a reușit să treacă peste trauma trăită…

– Doamnă?

Kate clipi, tresărind puțin la auzul unei voci necunoscute venind din fața ei. Un adolescent stătea în fața ei. Părea îngrijorat, ca și cum nu era sigur dacă ar trebui să stea acolo sau să fugă.

– Sunteți bine? întrebă el. Păreți…nu știu. Bolnavă. De parcă sunteți pe punctul de a leșina sau ceva.

– Nu, zise Kate, clătinând din cap. Sunt bine. Mulțumesc.

Copilul dădu din cap și își văzu de drum. Kate începu să meargă din nou înainte, smulsă dintr-o gaură din trecut, care presupunea că nu se închise încă. Pe măsură ce se apropia de casă, începu să se întrebe cât de multe găuri din trecutul ei erau încă deschise.

Și dacă fantomele din trecutul ei vor continua să o bântuie până când și ea va deveni o fantomă.

Kate îți petrecu următoarea oră făcând ordine în casă, deși făcuse asta deja înainte de a pleca la cumpărături. O făcea să se simtă ciudat faptul că era așa de anxioasă cu privire la vizita lui Michelle. Melissa locuise în casa asta în timpul liceului, așa că atunci când venea în vizită (ceea ce, în opinia lui Kate, nu se întâmpla destul de des), Kate nu simțea nevoia ca totul să arate lună și bec. Deci, de ce era atât de preocupată de cum arăta casa pentru un copil de două luni?

“Poate este un fel de grijă pe care o au bunicile”, se gândi ea în timp ce freca chiuveta din baie…o încăpere pe care știa bine că nepoata ei nici nu o va vedea, cu atât mai puțin să o folosească.

În timp ce clătea chiuveta, se auzi soneria. O cuprinse un entuziasm la care nu se așteptase. În momentul în care deschise ușa, zâmbea cu gura până la urechi. Melissa era de cealaltă parte a ușii, cărând-o pe Michelle în scaunul ei. Copilul dormea, cu picioarele învelite într-o păturică groasă.

– Bună, mamă, spuse Melissa în timp ce intră în casă. Se uită rapid în jur și-și dădu ochii peste cap. Câtă curățenie ai făcut azi?

– Invoc Amendamentul al cincilea, spuse Kate.

Melissa așeză cu grijă scaunul de mașină pe podea și îi desfăcu ușor centura lui Michelle. O ridică și i-o întinse ușor lui Kate. Trecuse aproape o săptămână de când Kate îi vizitase pe Melissa și pe Terry, dar când o luă pe Michelle în brațe, simți ca și cum trecuse mult mai mult timp.

– Ce planuri v-ați făcut pentru deseară? întrebă Kate.

– De fapt, nu prea ne-am făcut, spuse Melissa. Și tocmai asta e partea frumoasă. Vom ieși la cină și să bem ceva. Poate vom dansa puțin. Totodată, ne-am răzgândit în legătură cu dădăcitul ei peste noapte, pentru că ne-am dat seama că nu suntem destul de pregătiți pentru pasul ăsta. Avem extrem de mare nevoie de un somn neîntrerupt, dar pur și simplu nu pot să stau departe de ea atât de mult timp.

– Oh, cred că pot să înțeleg asta, spuse Kate. Mergeți în oraș și distrați-vă.

Melissa ridică geanta cu scutece de pe umăr și o așeză lângă scaunul de mașină.

– Ai aici tot ce ai nevoie. O să vrea să mănânce din nou peste o oră și nu o să adoarmă ușor. Terry crede că e drăguță, dar eu cred că e diabolică. Dacă e balonată, în buzunarul din spate găsești picături pentru gaze și -

– Lissa…vom fi bine. Știi, am crescut deja un copil. Și se pare că m-am descurcat destul de bine.

Melissa zâmbi și o surprinse pe Kate cu un sărut rapid pe obraz.

– Mulțumesc, mamă. O să vin după ea în jurul orei unsprezece. E prea târziu?

– Nu, e perfect.

Melissa aruncă o ultimă privire copilului ei, o privire care-i înmuie inima lui Kate. Își amintea cum e să fii mamă și să te inunde acel sentiment de dragoste – o dragoste care se traduce printr-o dorință pură de a face orice pentru a te asigura că acel omuleț pe care l-ai creat va fi în siguranță.

– Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă, spuse Melissa, deși încă se uita la Michelle și nu la Kate.

– Așa o să fac. Acum du-te. Distrează-te.

Melissa se întoarse în cele din urmă și ieși pe ușă. În timp ce o închidea, micuța Michelle se trezi în brațele lui Kate. Îi zâmbi adormită bunicii ei și căscă puțin.

– Deci, ce facem acum? întrebă Kate.

Întrebarea era direcționată jucăuș către Michelle, dar simți greutate acestei întrebări, încât începu să se întrebe dacă nu cumva își punea singură întrebări retorice. Fiica ei era un adult în toată firea acum, cu o fiică a ei. Și ea se apropia de vârsta de cincizeci și șase de ani, ținându-și prima nepoată în brațe. Deci…ce facem acum?

Se gândi la acea apăsare de a se întoarce la lucru pe orice funcție și, poate pentru prima oară, era mică.

Mai mică chiar decât fetița pe care o ținea în brațe.

Până la ora opt, Kate se întreba dacă Melissa și Terry reușiseră să creeze cel mai cuminte bebeluș din istoria lumii. Michelle nu plânse nici măcar o dată și nici nu era mofturoasă. Era suficient doar să o ții în brațe. După două ore în brațele lui Kate, Michelle adormi. Kate o așeză cu grijă în mijlocul patului ei matrimonial, stând apoi pentru o clipă în ușă pentru a-și privi nepoata cum doarme.

Nu era sigură cât timp stete acolo când, pe masa de bucătărie din spatele ei, îi vibră telefonul. Era nevoită să-și ia ochii de la Michelle, dar reuși să ajungă la telefon în doar câteva secunde. Faptul că telefonul îi vibră o singură dată însemna că primise mai degrabă un mesaj, și nu un apel, și nu era surprinsă să vadă că era de la Melissa.

Ce mai face? întrebă Melissa.

Fiindu-i imposibil să se abțină, Kate zâmbi și îi răspunse: I-am impus o limită de doar trei beri. A ieșit în oraș cu un tip pe motocicletă acum aproximativ o oră. I-am spus să se întoarcă până la 11.

Răspunsul nu întârzie să apară: Oh, nu ești deloc amuzantă.

Tachinarea reciprocă o făcu aproape la fel de fericită precum bebelușul care dormea în dormitorul ei. După ce tatăl ei a murit, Melissa a devenit retrasă – în special fată de Kate. Ea a dat vina pe munca lui Kate pentru moartea tatălui ei și, chiar dacă mai târziu a înțeles că nu asta a fost problema, erau momente în care Kate încă simțea că Melissa îi purta pică pentru timpul petrecut la Birou după moartea tatălui ei. Totuși, un lucru destul de ciudat era că Melissa a arătase un anumit interes pentru o carieră în cadrul FBI-ul… în ciuda atitudinii mai puțin pozitive legată de evenimentele din ultimul an referitoare la pensionarea întreruptă a mamei sale.

Având încă zâmbetul pe buze, Kate își luă telefonul în dormitor și îi făcu rapid o poză lui Michelle. I-o trimise lui Melissa și apoi, după ce se gândi puțin, i-o trimise și lui Allen, doar că a lui era însoțită de mesajul: S-a terminat cu petrecerea!

Își dădu seama că își dorea ca el să fie acolo cu ea. Își dădu seama că își dorește destul de des acest lucru în ultima vreme. Nu era atât de naivă încât să creadă că îl iubește, dar se putea vedea îndrăgostindu-se de el dacă lucrurile continuau în felul acesta. Îi era dor de el când nu era prin preajmă și ori de câte ori o săruta, o făcea să se simtă cu vreo douăzeci de ani mai tânără.

Își dădu seama că zâmbea din nou atunci când Allen îi răspunse cu o poză. Era un selfie cu el și doi bărbați mai tineri, care arătau exact ca el – fiii lui, probabil.

În timp ce studia poza, telefonul începu să-i sune. Numele care apăru pe ecran o făcu să se entuziasmeze într-un mod necontrolabil.