Blake Pierce - Dacă ar fi știut

– Înțeleg, spuse Kate dând din cap. Nu se simți jenată, dar începuse să regrete că a acționat atât de agresiv pe veranda lui Neilbolt.

– Mai este încă ceva, spuse Budd. Și din nou, trebuie să vedeți lucrurile din perspectiva mea în această privință. Am fost nevoit să îi contactez foștii dumneavoastră superiori de la FBI. Acesta este protocolul. Cu siguranță știți asta.

Știa asta, dar sincer, nu se gândise la acest aspect. O iritare ușoară, dar care o măcina pe dinăuntru, îi apăruse în stomac.

– Știu, spuse ea.

– Am vorbit cu Directorul Adjunct Duran. Acesta nu a fost încântat de cele auzite și dorește să vorbească cu dumneavoastră.

Kate își dădu ochii peste cap și încuviință.

– În regulă. O să-l sun și o să-i spun că dumneavoastră m-ați îndrumat să fac asta.

– Nu, nu înțelegeți, spuse Budd. Vor să vă vadă. În DC.

La auzul acestor vorbe, iritarea pe care o simțea s-a transformat rapid în ceva ce nu mai simțise de mult timp: o îngrijorare reală.

În urma întâlnirii cu Comisarul Budd, Kate dăduse telefoanele necesare, cu scopul de a-și informa foștii superiori că a primit solicitarea lor de a le face o vizită. La telefon, nu i s-a oferit nicio informație și nici nu a vorbit cu cineva cu putere de decizie. Ca urmare, două secretare ghinioniste au primit câteva mesaje destul de nepoliticoase – un exercițiu care a ajutat-o să scape puțin de stres.

În dimineața următoare, la ora opt, a plecat din Richmond. Într-un mod straniu, era mai mult entuziasmată, decât emoționată. Se simțea ca o absolventă, care a fost plecată o perioadă de timp și acum mergea să își reviziteze campusul. În ultimul an, i-a lipsit Biroul extrem de mult și aștepta cu nerăbdare să se întoarcă în acel mediu…chiar dacă urma să fie mustrată.

Își distrase atenția ascultând un podcast – sugestie făcută de fiica ei. Nu trecuseră mai mult de cinci minute de când Kate începuse să asculte podcast-ul, când a început să reflecte la ultimii ani din viața ei și să nu mai audă vocile comentatorilor. De obicei, nu era o persoană sentimentală, dar dintr-un motiv pe care nu l-a înțeles niciodată, avea tendința de a deveni nostalgică și gânditoare ori de câte ori pornea la drum.

Așadar, în loc să se concentreze asupra podcast-ului, s-a gândit la fiica ei – fiica ei însărcinată, care urma să nască în aproximativ cinci săptămâni. Copilul urma să fie o fetiță, care se va numi Michelle. Tatăl copilului era un bărbat destul de bun, dar, după părerea lui Kate, nu suficient de bun pentru Melissa Wise. Melissa, sau Lissa, cum Kate obișnuia să îi spună încă de când aceasta a început să se târască în patru labe, locuia în Chesterfield, o zonă aflată, de fapt, în Richmond, dar considerată diferită de cei care locuiau acolo. Kate nu-i spusese Melissei niciodată asta, dar acesta era motivul pentru care s-a mutat înapoi în Richmond. Nu era doar din cauza atașamentului său față de oraș, ci pentru că acolo era familia ei – locul unde avea să locuiască prima ei nepoată.

“O nepoată”, se gândea adesea Kate. “Când a crescut Melissa atât de mare? De fapt, când naiba am îmbătrânit eu atât de mult?”

Și de obicei, când se gândea la Melissa și la nenăscuta Michelle, își îndrepta gândurile spre soțul ei decedat. A fost ucis în urmă cu șase ani, împușcat în ceafă în timp ce plimba câinele noaptea. Portofelul și telefonul îi fuseseră luate și ea a fost chemată să identifice corpul în mai puțin de două ore după ce acesta plecase de acasă cu câinele.

Rana era încă proaspătă, dar, în cea mai mare parte a timpului, o ascundea bine. A părăsit Biroul cu opt luni înainte de vârsta oficială de pensionare. Dar după ce a împrăștiat cenușa lui Michael pe un vechi teren de baseball, aflat în apropierea casei lui din Falls Church, ea nu a mai fost capabilă să își dedice tot timpul, atenția și să se concentreze asupra muncii sale.

Poate că de aceea a fost atât de deprimată în ultimul an cu privire la faptul că și-a părăsit locul de muncă. A plecat cu luni de zile înainte de a fi nevoită să o facă, din punct de vedere legal. Ce i-ar fi putut oferi acele luni? Ce altceva ar fi putut să facă cu cariera ei?

Întotdeauna s-a întrebat aceste lucruri, dar nu a regretat niciodată. Michael merita toată atenția ei, cel puțin pentru câteva luni. De fapt, merita mult mai mult decât atât, dar știa că, chiar și în viața de apoi, nu ar fi putut să se aștepte să-și părăsească munca pentru prea mult timp. Ar fi știut că ea trebuie să depună mult efort pentru a jeli așa cum se cuvine – și acele fort însemna să lucreze literalmente la Birou atâta timp cât era capabilă, din punct de vedere emoțional, după moartea sa.

Era ușurată să descopere că, pe măsură ce se apropia de DC, nu se simțea ca și cum îl trăda pe Michael. Din punctul ei de vedere, moartea nu era sfârșitul; nu știa dacă asta înseamnă că Raiul este real sau dacă reîncarnarea este posibilă, dar nu avea nicio problemă cu faptul că nu știa. Ceea ce știa era că, indiferent unde se afla Michael, ar fi fericit să vadă că se îndrepta înapoi spre DC – chiar dacă urma să fie sever mustrată.

Dimpotrivă, mai mult ca sigur se amuza pe seama ei.

Acest lucru a făcut-o pe Kate să zâmbească. A oprit podcast-ul și s-a concentrat pe drum, pe propriile gânduri și cum, chiar dacă o dădea în bară, viața părea să aibă întotdeauna o natură ciclică.

Ea nu simți niciun val emoții atunci când a intrat pe ușile din față și în holul mare al sediului FBI. Dimpotrivă, era foarte conștientă de faptul că se simțea că și cum nu mai aparținea acestui loc – asemenea unei femei care își revizita vechiul liceu pentru a descoperi că acum holurile o fac să fie mai degrabă tristă, decât nostalgică.

Sentimentul de familiaritate a ajutat, totuși. În ciuda senzației de strămutare, în același timp, se simțea ca și cum nu a fost plecată o perioadă chiar așa de lungă. Merse de-a lungul holului, trecuse prin procesul de verificare, și se îndreptă spre ascensoare ca și cum a lipsit doar o săptămână. Chiar și spațiul închis al ascensorului era reconfortant, în timp ce o conducea spre biroul Directorului Adjunct Duran.

Când ieși din ascensor și intră în zona de așteptare a lui Duran, observă că în spatele biroului se afla aceeași secretară ca și în urmă cu un an. Deși nu s-au tutuit niciodată, secretara se ridică de la birou și se grăbi să o îmbrățișeze.

– Kate! Îmi pare atât de bine să vă văd!

Din fericire, și-a amintit numele secretarei exact la fix.

– Și mie, Dana, spuse Kate.

– Nu credeam că veți face față pensionării, glumi Dana.

– Mda, e foarte plictisitor.

– Ei bine, puteți intra, spuse Dana. Sunteți așteptată.

Kate bătu la ușa închisă a biroului. Și-a dat seama că până și răspunsul, oarecum morocănos, pe care l-a primit din cealaltă parte a ușii o făcea să se simtă în largul ei.

– E deschis, se auzi vocea Directorului Adjunct Vince Duran.

Kate deschise ușa și păși înăuntru. Era pe deplin pregătită pentru întâlnirea cu Duran. În schimb, nu se așteptase să vadă fața vechiului ei partener. Logan Nash îi zâmbi de îndată, ridicându-se de pe unul din scaunele aflate în fața biroului lui Duran.

Preț de un moment, Duran a stat deoparte pentru a le permite celor doi să își vorbească. Kate și Logan Nash s-au îmbrățișat prietenos. Lucrase cu Logan în ultimii opt ani de carieră. Deși era cu zece ani mai tânăr decât ea, își construia deja o carieră strălucită atunci când ea a plecat.