Blake Pierce - Dacă ar fi știut

Se gândi la cât de obosită a fost în perioada care a precedat sfârșitului carierei ei – și nu era o oboseală fizică, ci era secătuită emoțional. Și-a iubit întotdeauna slujba, dar erau atât de dese situațiile în care rezolva un caz și se gândea: “Doamne, m-am săturat de rahatul ăsta…”

Se întâmplase din ce în ce mai des în ultimii ani.

Dar acum nu era vorba despre ea.

Își îmbrățisă prietena, uimită de faptul că indiferent cât de mult se chinuie oamenii să își lase trecutul în urmă, fie că era vorba de relații sau de carieră, acesta reușea cumva să te ajungă din spate.

Kate nu a stat pe gânduri. S-a întors acasă și s-a așezat pentru o clipă la masă, în micul ei birou. Se uită pe fereastra din birou, spre micuța ei curte. Lumina soarelui pătrundea prin fereastră, lăsând un dreptunghi de lumină pe podelele din lemn. Podelele, la fel ca cea mai mare parte din restul casei, datau din anul 1920, având cicatrici și cruste vizibile. Situată în zona Carytown din Richmond, Kate se simțea de multe ori nelalocul ei. Carytown era o partea mică și modernă a orașului și știa că se va muta cât de curând în altă parte. Avea suficienți bani pentru a-și cumpăra o casă oriunde voia, dar numai ideea mutatului o epuiza.

Acea lipsă de motivație a făcut probabil ca pensionarea să fie atât de grea pentru ea. Asta și refuzul de a renunța la amintirile legate de persoana care a fost în cei treizeci de ani cât a lucrat pentru Birou. Când aceste sentimente se ciocneau, se simțea adesea nemotivată și fără o direcție în viață.

Dar acum exista rugămintea lui Deb și a lui Jim Meade. Da, rugămintea era una greșită, dar Kate nu vedea nimic în neregulă cu sunatul câtorva persoane. În cazul în care nu reușea nimic, putea cel puțin s-o sune pe Deb și să-i spună că a făcut tot ce-a putut.

Prima oară l-a sunat pe Comisarului Adjunct al Poliției de Stat din Virginia, un bărbat pe nume Clarence Greene. Lucrase îndeaproape cu el în mai multe cazuri în ultimul deceniu din cariera ei și între ei exista un respect reciproc. Spera că anul care a trecut nu a distrus complet această relație. Știind că Clarence nu era niciodată în biroul său, a preferat să-l sune direct pe telefonul mobil, și nu pe cel fix.

Și chiar când credea că nu îi va răspunde, o voce familiară o salută. Pentru o clipă, Kate se simți ca și cum nu părăsise niciodată locul de muncă.

– Agent Wise, spuse Clarence. Ce mai faci?

– Bine, spuse ea. Tu?

– Ca de obicei. Trebuie să recunosc, totuși…m-am gândit că nu o să mai văd numele tău apărând pe ecranul telefonului meu.

– Da, în legătură cu asta, spuse Kate. Nu-mi place că sunt nevoită să apelez la tine în legătură cu ceva de genul acesta, după mai mult de un an în care nu am vorbit, dar am o prietenă care tocmai și-a pierdut fiica. I-am promis că voi analiza ancheta.

– Deci, ce vrei de la mine? întrebă Clarence.

– Ei bine, principalul suspect era fostul iubit al fiicei. Se pare că a fost arestat, iar după aproximativ trei ore, a fost lăsat să plece. Evident că părinții se întreabă de ce.

– Oh, spuse Clarence. Uite…Wise, nu prea pot să îți divulg acest lucru. Și cu tot respectul, ar trebui să știi deja asta.

– Nu încerc să intervin în caz, spuse Kate. Mă întrebam doar de ce nu li s-a dat părinților un motiv real pentru lăsarea în libertate a singurului suspect. Este doar o mamă îndurerată care încearcă să găsească răspunsuri și…

– Din nou, permite-mi să te opresc, spuse Clarence. După cum bine știi, lucrez în mod regulat cu mame, părinți și văduve îndurerate. Doar pentru că întâmplarea face ca tu să o cunoști personal pe una dintre aceste persoane, nu înseamnă că pot încălca protocolul sau trece cu vederea.

– Având în vedere cât de îndeaproape am lucrat, știi doar că am cele mai bune intenții.

– Oh, sunt sigur că așa este. Dar ultimul lucru de care am nevoie este un agent FBI pensionat care își bagă nasul într-un caz actual, indiferent cât de mult încerci să păstrezi distanța. Poți să înțelegi asta, nu-i așa?

Problema era că ea chiar înțelegea. Cu toate acestea, a încercat pentru ultima oară.

– Aș considera-o o favoare personală.

– Sunt sigur că asta ai face, spuse Clarence cu un aer de superioritate. Dar răspunsul este nu, agent Wise. Acum, dacă mă scuzi, sunt pe cale să intru în sala de judecată pentru a vorbi cu una dintre văduvele îndurerate despre care tocmai ți-am pomenit. Îmi pare rău că nu te-am putut ajuta.

Închise telefonul fără a-și lua rămas bun, lăsând-o pe Kate să se holbeze la acel pătrat de lumină care se mișca ușor pe podeaua de lemn masiv. Luând în considerare că Greene tocmai ce i-a dezvăluit că urmează să se prezinte în instanță, ea se gândi deja la următoarea mișcare. Presupunea că mișcarea inteligentă ar fi fost să perceapă refuzul lui ca pe o înfrângere. Dar refuzul lui a făcut-o doar să își dorească să afle mai multe.

“Întotdeauna mi s-a spus că aveam o latură încăpățânată ca și agent”, se gândi ea în timp ce se ridică de la birou. “E bine să vezi că unele lucruri nu s-au schimbat.”

O jumătate de oră mai târziu, Kate își parca mașina într-un garaj adiacent Secției de Poliție Numărul Trei. Pe baza locului unde a avut loc asasinarea lui Julie Meade, pe numele de căsătorie Julie Hicks, Kate știa că asta ar fi cea mai bună resursă de informații. Singura problemă era că, în afară de Comisarul Adjunct Greene, nu cunoștea pe nimeni altcineva din cadrul departamentului, cu atât mai puțin din Secția Trei.

Intră în birou cu încredere. Știa că sunt anumite lucruri legate de actuala ei situație pe care un ofițer atent le-ar observa. În primul rând, nu deținea armă. Avea ascuns un permis de port-armă dar, având în vedere ceea ce își propusese să facă, își dădu seama că ar putea provoca mai multe probleme decât erau necesare dacă ar fi fost prinsă că nu este sinceră.

Și nu își putea permite să nu fie sinceră. Pensionată sau nu, reputația ei era în joc, o reputație pe care și-a construit-o cu mare grijă, timp de treizeci de ani. În următoarele minute trebuia să își asume un risc foarte mare, lucru de care era conștientă. În întregul an de pensie nu a fost atât de anxioasă precum era în momentul de față.

Se apropie de biroul de informații, o zonă luminată intens, separată de camera centrală printr-un geam de sticlă. La birou era așezată o femeie în uniformă, care ștampila ceva în registru, în timp ce Kate se apropia. Se uită la Kate cu o față care părea că nu a mai văzut un zâmbet de ceva timp.

– Cu ce vă pot ajuta? întrebă recepționera.

– Sunt agent FBI pensionat și mă interesează câteva informații legate de o crimă recentă. Speram să aflu numele ofițerilor responsabili de caz.

– Aveți un act de identitate? întrebă femeia.

Kate scoase permisul de conducere și i-l înmână prin deschizătura din geamul de protecție. Femeia s-a uitat la el timp de o secundă, iar apoi i l-a înapoiat.

– Voi avea nevoie de legitimația de agent FBI.

– Ei bine, după cum am spus deja, sunt pensionată.

– Și cine v-a trimis? Voi avea nevoie de numele lor și de informațiile de contact, iar mai apoi aceștia vor trebui să completeze o cerere pentru ca dumneavoastră să puteți obține informațiile.

– Chiar speram să scap de toată birocrația.

– În acest caz, nu vă pot ajuta, replică femeia.

Kate se întreba cât de departe poate merge. Dacă ar fi insistat prea mult, cu siguranță cineva l-ar fi anunțat pe Clarence Greene și ar putea ieși urât. Și-a stors creierii, încercând să se gândească la o altă abordare. Una singură îi veni în minte și era mult mai riscantă decât ceea ce încerca deja acum.