Stephen Goldin - Vânătoarea De Comori

Tyla nu s-a întors în Sectorul de Control și Bred începu să-și facă griji. Afacerea cu androidul trebuie că a rănit-o profund, își spuse el. Vânătoarea asta înseamnă enorm pentru ea și, în mod normal, nu ar fi pierdut un moment ca acesta.

Arbitrul, care a trecut prin întreaga procedură a Marii Decolări așezat placid în fotoliul de accelerare nepotrivit pentru el, a început brusc să țăcăne. − În conformitate cu articolul IX secțiunea 12, sunt acum împuternicit să dezvălui coordonatele primei voastre destinații.

Sora era pregătită cu un stilus în mână. − Haide, spuse ea.

− 1.021; 0.2471; 0.6735; 7; 6.2913; 0.10194; epoca curentă. A doua planetă. Sora își scoase tabelele aproape înainte ca robotul să termine, verificând ecuațiile pentru a calcula un traseu de aici până acolo.

Robotul a continuat: − Planeta a primit numele comun de Lethe. Elementul pe care trebuie să-l obțineți este un Vis.

Deși nu au inventat niciodată și nu au renunțat în mod deliberat la mijloace de transport autopropulsate - sau poate din cauza acestei anomalii - Letheienii au cultivat atât artele cât și științele observaționale, sociale și psihologice. Toate centrele lor urbane erau mici - nici unul cu o populație mai mare de o sută de mii de locuitori, cele mai multe sub zece mii - și erau planificate pentru maximum de confort fizic și psihologic. Străzile largi și parcurile frumoase caracterizau designul civic. Arhitectura Letheană era o minune a perfecțiunii; casele erau construite să dureze nu secole, ci milenii. Și chiar în aceste case, Natura nu a fost uitată, pentru că aproape fiecare casă avea grădina sa pe acoperiș, precum și multe ferestre pentru a lăsa să intre lumina soarelui dar și o curte largă pentru a separa casele una de alta. Nimeni nu se putea simți înghesuit într-un oraș Lethean.

Lethe ar fi putut fi exemplul utopic cel mai perfect din galaxia cunoscută, dacă oamenii ei nu ar fi comis suicid rasial...

-Gan Spols

Cea mai bună dintre toate lumile posibile

− Măi frate, ce bine e să fii din nou în spațiu, proclamă Nezla, întinzându-se viguros. − Urăsc gravitația.

− Ceea ce urăști, spuse Sora, sunt sutienele. Ea plutea într-un colț al Camerei Rec, cu ochii închiși și aparent adormită, dar nu chiar în întregime ieșită din conversație.

− Presupun, răspunse Nezla, − că încerci să faci o virtute din lipsa echipamentului.

− Dacă aș fi fost Sora, spuse Vini de pe masa de joc, − m-aș țâțâi complet la această remarcă…

Căpitanul Kirre a apărut în Camera Rec chiar în acel moment și a oprit reluarea învrăjbirii cu substrat prietenos. − Credeam că v-am dat la amândouă îndatoriri de penalizare.

− Am înțeles, căpitane, spuse rezervată Nezla.

− Atunci la muncă, amândouă. Mă aștept să văd Sectorul III strălucind mâine până la ora 13:00. Cei doi infractori au părăsit Camera Rec, Nezla într-un nor de frustrare și Sora, cu neobosita ei acceptarea liniștită.

Huntworld era la două ore în spatele lor, Lethe la nouă zile de aici înainte. Cu puține lucruri ce puteau merge rău în hiperspațiu, echipajul își intra în rutina obișnuită de plictiseală relaxată.

Luuj s-a întors spre angajatorul ei. − Mai aveți nevoie de serviciile mele?

Bred îi aruncă o privire superficială, căci era prea îngrijorat de soarta sorei lui pentru a putea fi interesat de orice altceva. − Nu acum.

− Atunci o să fac primul cart. Ea se împinse în perete și se repezi spre ușă. Chiar și în levitație, avea o trăsătură fermă care o diferenția de ceilalți.

Bred și-a îndreptat din nou atenția spre Vini. Doctorul plutea de cealaltă parte a lui peste masa de jocuri, folosindu-și imaginația hiperactivă în a crea scenarii ce-i distribuiau în rolurile principale pe Tyla și pe android. − Sau poate că au avut vreun fel de orgie, spune ea. − Vechii romani obișnuiau să facă sex cu sclavii lor; poate că petrecerea asta a fost un mare bairam de sex cu androizi...

Cu toată preocupările sale, Bred zâmbi. − Nu ai fost niciodată la una din sindrofiile astea. Eu am fost. Un singur lucru nu conțin, și anume orgii. Mă îndoiesc că măcar o singură emoție reală este permis să-i scape cuiva toată seara.

Vini nici măcar nu asculta. − Sex cu androizi, cugetă ea. Mă întreb dacă ar putea fi posibil. Știu că oamenii au construit roboți pentru asta. Androizii sunt material biologic; probabil că au toate echipările necesare. Nu ar trebui să fie nicio problemă. Mă întreb cum ar fi asta. Trebuie să verific.

Se întinse cu tot corpul ieșind din poziția ei relaxată plutitoare. Porțiuni transparente ale uniformei sale dădeau o priveliște deosebit de plăcută de urmărit. − Ne vedem mai târziu, șefu’, spuse ea, îndepărtându-se în masă pentru a se îndepărta. − Am ceva cercetare de făcut. Se năpusti cu nerăbdare afară din cameră.

Asta i-a lăsat pe Bred și Dru singuri. Când nu dormea sau când era în exercițiul funcțiunii, Dru putea fi găsită invariabil plutind singură cu un compupad într-un colț al Camerei Rec, gândindu-se și scriind. Dacă ar fi fost întrebată, ea ar fi răspuns că își compune Cântecele ei. În momentul ăsta însă, ea ținea buchetul ușor ofilit, pe care l-a lepădat atât de vehement Tyla, și îl examina cu o fascinație intensă. Bred s-a dus la ea. − Dru, Tyla mă îngrijorează.

Dru se uită în sus când el îi rosti numele, dar nu spuse nimic. Puse deoparte florile și și-a dedicat întreaga atenție lui Bred.

− Ceva a șocat-o cam tare aseară la petrecere. Era tot fluturatică și emoționată înaintea Balului, iar apoi azi dimineață era pe marginea prăpastiei. Mi-e teamă că nu am ajutat la ameliorarea chestiunii, tachinând-o. Acum s-a exilat în cabină pentru un motiv pe care nimeni nu îl înțelege.

Ochii lui Dru empatizau profund. − Voi cânta Cântul meu de Îngrijorare Suavă, zise ea.

Bred dădu din cap. − Sigur, fă asta. Între timp, cred că ar fi bine să merg să o înveselesc puțin. El înotă spre

ieșire, simțind cum îl urmărește privirea lui Dru tot drumul până la Miez.

El a plutit spre înainte din Sectorul IV până la cabinele de odihnă din Sectorul II. Ușa de la cabina Tylei era închisă, iar semnul roșu-galben de afară avertiza că artigravul era pornit. S-a orientat în mod corespunzător și a bătut ușor în ușă.

− Du-te, lasă-mă, răsună vocea Tylei dinăuntru. − Nu vreau să vorbesc cu nimeni.

Bred a intrat oricum. Simți o smucitură bruscă și o rafală de vânt, în timp ce păși din levitația Miezului în câmpul gravitațional artificial din cabina Tylei. A închis ușa în urma lui pentru a anula presiunile atmosferice și privi cu sens la sora lui.

Tyla era întinsă pe patul suprapus, cu fața îngropată în pernă. Se uită în sus la el și mârâi. − Nu sunt angajată cu salariu. Am dreptul la un pic de intimitate, nu-i așa?

− Ești sora mea mai mică și trebuie să am grijă de tine.

Tyla își șterse cu pumnul unele dintre lacrimile de pe față, apoi își sprijini tot corpul într-un cot. − Ajută-mă atunci, dacă tot ai venit aici doar să-mi reamintești că ești cu șaisprezece minute mai mare decât mine...

Bred se așeză ușor pe marginea micului birou construit în perete. − Nu, de fapt am venit să văd de ce ai pornit artigravul.