Roger Zelazny - Domn al Luminii

— De unde ştii? Sunt şi eu un artizan — de alt tip, desigur.

Yama păru să se gândească la asta, apoi deschise larg uşa şi se dădu într-o parte.

— Intră, zise el.

Fata stătea pe duşumea, cu un morman de diferite obiecte înainte-i. Abia dacă era mai măricică decât un copil şi strângea la piept un căţeluş alb, pătat cu maro. Se uită la Kubera cu ochi măriţi, speriaţi, până când el făcu un semn cu mâna şi ea începu să zâmbească.

— Kubera, zise Yama.

— Ku-bra, zise fata.

— Este sora mea, spuse Yama. O cheamă Murga.

— Nu ştiam că ai o soră.

— Este retardată. A suferit un accident cerebral…

— Congenital, sau e efectul transferului? întrebă Kubera.

— Efectul transferului.

— Înţeleg.

— Este sora mea, repetă Yama. Murga.

— Da, zise Kubera.

Yama căzu în genunchi alături de ea şi luă de jos un cub.

— Cub, zise el.

— Cub, zise fata.

Ridică un băţ.

— Băţ, zise el.

— Băţ, zise fata.

Culese o minge şi i-o ţinu dinainte.

— Minge, zise el.

— Minge, zise fata.

Luă cubul şi i-l arătă iar.

— Minge, repetă ea.

Yama îl lăsă să cadă.

— Ajută-mă, Kubera, zise el.

— Am s-o fac, Yama. Dacă există o cale, o vom găsi.

Se aşeză pe jos alături de el şi-şi ridică mâinile.

Băţul apăru cu subţirime şi mingea cu rotunjime şi cubul cu pătrăţime şi fata izbucni în râs. Până şi căţelul păru a studia obiectele.

— Lokapalas nu se dau bătuţi niciodată, zise Kubera, iar fata luă de jos cubul şi-l privi îndelung, înainte de a-l numi.

Acum se ştie că, de la Khaipur, Domnul Varuna s-a întors în Oraşul Celest. Sistemul de promovare în ierarhiile Cerurilor cam atunci începu să se prăbuşească. Domnii Karmei fură înlocuiţi cu Veghetorii Transferurilor, iar funcţia lor fu despărţită de temple. Fu redescoperită bicicleta. Fură înălţate şapte altare budiste. Palatul lui Nirriti fu transformat într-o galerie de artă şi în Pavilionul Kama. Festivalul din Alundil continuă să fie ţinut an de an, iar dansatorii lui erau fără pereche. Dumbrava vineţie încă mai exista, îngrijită de credincioşi.

Kubera rămase cu Ratri în Khaipur. Tak plecă împreună cu Olvegg, în carul tunetului, spre o destinaţie necunoscută. In Ceruri domnea Vishnu.

Cei care se rugau celor şapte Rishi le mulţumiră acestora pentru bicicletă şi pentru oportunul avatar al lui Buddha, pe care-l numiră Maitreya — nume care înseamnă Domnul Luminii — fie pentru că putea provoca fulgere, fie pentru că se abţinea de la a face aşa ceva. Alţii continuară să-l numească Mahasamatman şi ziceau că era zeu. El preferă, totuşi, să renunţe la Maha- şi la -atman, şi-şi spuse în continuare Sam. Nu pretinsese niciodată că ar fi zeu. Date fiind împrejurările, n-ar fi fost de vreun folos nici admiterea uneia, nici a celeilalte. De asemenea, nu rămase cu ai lui timp suficient pentru a face teologie. Există câteva relatări contradictorii în legătură cu zilele plecării sale.

Singurul lucru comun tuturor acestor legende este că o mare pasăre roşie, cu coada de trei ori mai lungă decât trupul, veni la el într-o zi pe amurgit, pe când se plimba călare pe malul râului.

Părăsi Khaipurul a doua zi, înainte de apariţia zorilor, şi nimeni nu-l mai văzu de atunci.

Acum, unii spun că apariţia păsării a coincis cu plecarea lui, dar că nu a avut nici o legătură cu ea. A plecat pentru a afla pacea anonimatului unei robe galbene ca şofranul, fiindcă-şi împlinise misiunea pentru care se întorsese, spun ei, şi pentru că era deja ostenit de zgomotul şi faima victoriei lui. Pesemne că pasărea i-a amintit cât de repede trece o asemenea strălucire. Sau poate că nu, dacă el luase deja hotărârea.

Alţii spun că nu a îmbrăcat iarăşi roba şi că pasărea era un mesager al Puterilor-de-Dincolo-de-Viaţă, care-l chemau înapoi la pacea Nirvanei, pentru a cunoaşte pe totdeauna Marele Repaus, fericirea nesfârşită, şi pentru a asculta cântecele pe care le îngână stelele pe ţărmurile mării celei mari. Spun că a traversat Podul Zeilor. Spun că nu se va mai întoarce nicicând.

Alţii spun că şi-a luat o nouă identitate şi că încă umblă printre oameni, pentru a-i păzi şi călăuzi în zilele de luptă, pentru a preveni exploatarea celor de jos de către cei care ajung la putere.

Şi mai sunt şi alţii, care spun că pasărea a fost un mesager; nu al lumii care va să vină, ci al acesteia, şi că mesajul pe care-l purta nu era pentru el, ci pentru mânuitorul Trăsnetului, Domnul Indra, cel care privise Moartea în ochi. O asemenea pasăre precum cea roşie nu mai fusese văzută niciodată înainte, deşi neamul lor este acum ştiut că există pe continentul răsăritean, acolo unde Indra purtase bătălii împotriva vrăjitoarelor. Dacă pasărea purta ceva asemănător inteligenţei în capul său de culoarea flăcărilor, ar fi putut duce mesajul vreunei trebuinţe din acel ţinut îndepărtat. Se cuvine să fie amintit că Doamna Parvati (care-i fusese lui Sam fie soţie, fie mamă, fie soră, fie fiică, sau poate toate la un loc) fugise spre acele meleaguri — în vremea când tigri-fantomă priviseră asupra Oraşului —, pentru a sălăşlui acolo cu vrăjitoarele, pe care şi le socotea neamuri. Dacă pasărea a purtat un asemenea mesaj, povestitorii acestei poveşti nu se îndoiesc defel că Sam a plecat îndată spre continentul răsăritean, pentru a o izbăvi pe Doamnă de orice pericol va fi existat.

Acestea sunt cele patru versiuni ale povestirii cu Sam şi Pasărea cea Roşie care îi vesti plecarea, aşa cum sunt ele diferit păstrate de către moralişti, mistici, reformatori sociali şi romantici. Fiecare poate, îndrăznesc a spune, să aleagă versiunea care îi este mai pe plac. Va trebui, oricum, să-şi aducă aminte că asemenea păsări nu se găsesc nicidecum pe continentul apusean, dar par a fi destul de multe în răsărit.

Cam după o jumătate de an, Yama-Dharma părăsi Khaipurul. Nu se ştie nimic special despre zilele plecării zeului morţii, despre care cei mai mulţi oameni ar vrea informaţii pe larg. A lăsat-o pe sora lui, Murga, în grija lui Ratri şi a lui Kubera, iar ea crescu şi se transformă într-o femeie răpitor de frumoasă. Se poate să fi călătorit spre răsărit, poate chiar să fi trecut marea. Pentru că există o legendă altundeva, despre cum s-a dus Cel în Roşu împotriva puterilor celor Şapte Stăpâni din Komlat, ţinutul vrăjitoarelor. In privinţa aceasta, noi nu putem fi siguri — nu mai mult decât putem fi în privinţa adevăratului sfârşit al Domnului Luminii.

Dar priviţi în jurul vostru…

Moartea şi Lumina se află pretutindeni, întotdeauna, şi ele încep, sfârşesc, se luptă, asistă în şi la Visul Nenumit care este lumea, arzând cuvinte în Samsara{Lumea, ca manifestare, deci ca iluzie (n.tr.) .}, poate pentru a crea ceva frumos.

…De vreme ce purtătorii robei galbene ca şofranul încă mai meditează la Calea Luminii, iar fata care se numeşte Murga merge zilnic la templu, pentru a-i oferi celui nevăzut unica ofrandă ce-l poate ajunge acolo unde e. Flori…

— --------------------

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*