Roger Zelazny - Domn al Luminii

— Prea bine… Spune!

— Cerurile, în ultima vreme, au adoptat o atitudine mai liberală în privinţa acceleraţionismului, după câte înţeleg eu. Nu a fost nici o schimbare oficială de poziţie, dar nici nu s-a mai făcut nimic împotriva acceleraţionismului — probabil din cauza bătăii pe care au luat-o la Keenset. Nu am dreptate?

— Perfectă dreptate, zise Kubera.

— Este posibil să se fi dumirit că a porni asemenea acţiuni de fiecare dată când Ştiinţa îşi iţeşte capul hidos este prea costisitor. Erau oameni care luptau împotriva lor în bătălii. Împotriva Cerurilor. Iar oamenii, ca şi noi înşine, au familii, au legături care-i fac să fie slabi — şi sunt obligaţi să păstreze un dosar karmic fără pată, dacă vor renaştere. Şi cu toate astea, luptau. Aşadar, Cerurile au trecut la o mai mare îngăduinţă în ultimii ani. De vreme ce aceasta este situaţia de fapt, nu au nimic de pierdut încuviinţând acceleraţionismul. În fond, l-ar putea întoarce în favoarea lor, ca pe un blând gest de îndurare divină. Cred că ei ar fi înclinaţi să facă şi concesiile pe care nu le-a făcut Nirriti…

— Eu vreau să văd Cerurile căzând, zise Yama.

— Desigur. Şi eu. Dar gândeşte-te bine. Numai cu ceea ce

le-ai dat oamenilor în ultima jumătate de veac, pot Cerurile să mai ţină multă vreme lumea în mână? Cerurile au căzut în ziua aia, la Keenset. Încă o generaţie, poate două, şi puterea lor asupra muritorilor s-a dus. În bătălia asta cu Nirriti au să fie iarăşi afectaţi, chiar dacă victorioşi. Mai dă-le câţiva ani de glorie decadentă. Devin tot mai neputincioşi, cu fiecare anotimp. Şi-au atins culmea. Declinul le-a început.

Yama îşi aprinse o ţigară.

— Nu-i aşa că vrei să-l omoare cineva pe Brahma în locul tău? întrebă Sam.

Yama rămase tăcut, trase din ţigară, suflă fumul. Apoi:

— Poate. Poate că asta vreau. Nu ştiu. Nu-mi place să mă gândesc la asta. Probabil că este adevărat, totuşi.

— Vrei să te asigur că Brahma va muri?

— Nu! Dacă încerci asta, te ucid!

— Simţi că nu ştii cu adevărat dacă vrei ca Brahma să moară sau nu. Poate pentru că urăşti şi iubeşti în acelaşi timp. Ai fost bătrân înainte de a fi fost tânăr, Yama, iar ea a fost singurul lucru la care ai ţinut vreodată. Am dreptate?

— Da.

— Atunci, nu am nici un răspuns pentru tine, pentru problema ta, dar trebuie să priveşti ceva mai detaşat chestiunea noastră.

— Foarte bine, Siddhartha. Votez să-l oprim pe Nirriti aici, la Khaipur, dacă Cerurile ne vor sprijini.

— Are cineva vreo obiecţie? Nimeni nu spuse nimic.

— Atunci, haideţi până la templu, să facem o comandă la compartimentul de comunicaţii.

Yama îşi stinse ţigara.

— Dar nu am să vorbesc eu cu Brahma, zise el.

— Am să port eu discuţia.

Ili , cea de-a cincea notă a harpei, sună în Grădina Lotusului Purpuriu. Când Brahma activă ecranul din pavilionul lui, văzu un bărbat care purta turbanul albastru-verzui al celor din Urath.

— Unde este preotul? întrebă Brahma.

— E prins pe-afară cu treburi. Îl pot târî încoace, dacă ai chef să auzi niscaiva rugăciuni…

— Cine eşti tu, care porţi turbanul Celor Dintâi şi intri înarmat în templu?

— Am sentimentul straniu că am mai trecut o dată prin asta, zise omul.

— Răspunde-mi la întrebare!

— Vrei ca Nirriti să fie oprit, Doamnă? Sau vrei să-i dai toate oraşele din lungul acestui râu?

— Pui la încercare răbdarea Cerurilor, muritorule! N-ai să părăseşti viu templul.

— Ameninţările tale nu înseamnă nimic pentru cel care este mai mare peste lokapalas, Kali.

— Lokapalas nu mai există şi nu aveau nici un şef.

— Îl ai în faţa ochilor, Durga.

— Yama? Tu eşti?

— Nu, dar este aici, cu mine, ca şi Krishna şi Kubera.

— Agni este mort. Fiecare nou Agni a murit de-atunci…

— Keenset. Ştiu, dulceaţa mea. Eu nu am fost membru al echipei iniţiale. Rild nu m-a ucis. Tigrul-fantomă, care va rămâne anonim, a făcut treabă bună, dar nu destul de bună. Iar acum am trecut iarăşi Podul Zeilor, înapoi. Lokapalas m-au ales drept şeful lor. Vom apăra Khaipurul şi-l vom înfrânge pe Nirriti, dacă Cerurile ne ajută.

— Sam… Nu se poate să fii tu!

— Atunci spune-mi Kalkin, sau Siddhartha, sau Tathagatha, sau Mahasamatman, sau Legătorul, sau Buddha, sau Maitreya. Sam sunt, totuşi. Am venit să mă închin ţie şi să facem un târg.

— Anume?

— Oamenii au putut trăi cu Cerurile, dar Nirriti este altceva. Yama şi Kubera au adus arme în oraş. Îl putem fortifica şi pune la punct o bună apărare. Dacă Cerurile îşi alătură puterile, Nirriti îşi va afla înfrângerea la Khaipur. Vom face asta dacă Cerurile acceptă acceleraţionismul şi libertatea religioasă, şi pun capăt domniei Maeştrilor Karmei.

— Asta nu-i mare lucru, Sam…

— Primele două nu trebuie decât să fie acceptate ca existând şi ca având dreptul să meargă mai departe. Cea de-a treia se va petrece şi dacă vreţi voi, şi dacă nu — prin urmare, îţi dau ocazia de a fi mărinimoasă în privinţa asta.

— Va trebui să mă gândesc…

— Ai un minut. Te aştept. Dacă răspunsul este totuşi nu, noi ne retragem şi-l lăsăm pe Renfrew să ia oraşul, să pângărească templul. După ce va mai lua încă şi altele, va trebui să-l înfrunţi. Noi nu vom mai fi atunci prin preajmă. Vom aştepta până ce se sfârşeşte totul. Dacă vei mai fi în scenă, nici măcar n-ai să mai poţi negocia termeni aşa de buni ca ăştia pe care ţi i-am propus acum. Dacă nu, cred că noi vom reuşi să-l înfrângem cumva pe Cel Negru şi ce-o mai rămâne din zombii lui. În orice caz, noi obţinem ce vrem. Pentru tine, însă, e mai simplu să accepţi propunerea mea.

— E-n regulă! Am să mobilizez imediat toate forţele. Vom lupta cot la cot în această ultimă bătălie, Kalkin. Nirriti va pieri la Khaipur! Ţine pe careva acolo, în sala de comunicaţii, să rămânem în legătură.

— Am să-mi fixez aici statul major.

— Acum, dezleagă preotul şi adu-mi-l aici. Are de primit nişte ordine divine şi, în scurt timp, o vizită divină.

— Bine, Brahma.

— Sam, aşteaptă! După bătălie, dacă ne vom mai afla în viaţă, aş vrea să discut cu tine… Cu privire la închinăciunea reciprocă.

— Vrei să te faci budistă?

— Nu. Iarăşi femeie…

— Există un loc şi un timp pentru toate lucrurile, deci şi pentru ăsta.

— Când şi unde va sosi ceasul, am să fiu acolo.

— Ti-l aduc pe preot, acum. Rămâi pe fir.

După căderea Lanandei, Nirriti făcu o slujbă printre ruinele acelui oraş, rugându-se pentru victoria asupra celorlalte. Sergenţii lui întunecaţi bătură uşor în tobe, iar zombii căzură în genunchi. Nirriti se rugă până când transpiraţia îi acoperi faţa ca o mască de sticlă şi lumină şi începu să i se prelingă înăuntrul platoşei-prote-ză, care-i dădea tăria mai multora la un loc. Atunci îşi ridică faţa către ceruri, se uită la Podul Zeilor şi spuse „Amin”.

Apoi se întoarse şi se îndreptă spre Khaipur. În spatele lui, oştirea se ridică în picioare.

Când Nirriti sosi la Khaipur, zeii îl aşteptau.

Aşteptau şi trupele din Kilbar, alături de cele din Khaipur.

Şi semizeii si eroii si nobilii aşteptau.

Şi înalţii brahmani şi mulţi dintre adepţii lui Mahasamatman aşteptau. Aceştia din urmă, veniţi în numele Esteticii Divine.

Nirriti se uită la câmpul minat ce conducea la zidurile cetăţii şi-i văzu pe cei patru călăreţi, care erau lokapalas, aşteptând lângă porţi, cu flamurile Cerurilor fluturând în vânt, alături.