Vladimir Braghin - In Tara Codrilor de Iarba

modificarea vitezei de dezvoltare a moliei de ceară se exprimă prin formula:

Lg W = bt + clgt,

unde

W — greutate;

t — timp;

b și c — constante………………………………………………………

De 70 000 ori! De 70 000 ori își mărește greutatea omida fluturelui Sfredelitorul salciei. Greutatea omidei se exprimă la ieșirea ei din ou în fracțiuni de miimi dintr-un gram. După un timp relativ scurt, greutatea ei poate fi socotită în grame.

Omida fluturelui Sfinx ligustri își mărește greutatea de 10 000 de ori, iar omida viermelui de mătase de 15 000 ori.

Ce forță titanică! Și eu sînt pe cale de a pune stăpînire pe ea și de a o îndrepta în direcția indicată……………………………………………

…Fermenții! Cu ajutorul lor nu se pot oare accelera de milioane de ori reacțiile chimice care au loc în organismul ființei vii?…»

Aici se întrerupea însemnarea. Un petic de hîrtie plin de cifre, formule și raționamente de neînțe-les despre niște fermenți. Un petic de hîrtie! Ce îmi putea el spune despre soarta stranie a omului care a trăit, a suferit, a inventat și a dispărut atît de neașteptat? Absolut nimic.

Acum, cînd scriu aceste rînduri, situația este complet schimbată — și toate întîmplările din ziua aceea fac parte din domeniul trecutului. Tot ceea ce ar fi putut să nu se producă — s-a produs… Acum, cînd toate acestea au devenit pentru mine o amintire — mă întreb mirat: de ce, citind formulele și însemnările lui Dumcev pe acel petic de hîrtie, nu le-am confruntat pe loc cu textul microînsemnărilor lui, cu tot ceea ce mi-a povestit Polina Alexandrovna și cu amintirile bătrînului actor? Era un material imens! Rămînea doar să compar între ele anumite cuvinte și fapte și atunci, cu o logică implacabilă, aș fi ajuns chiar în aceeași dimineață la concluzia… aș fi descifrat enigma vieții lui Serghei Sergheevici.

Dacă… dacă… Dar mai bine să povestesc totul pe rînd.

Era cald în cameră în dimineața aceea. Avusesem o noapte de insomnie și, în continuare, nu puteam dormi. Mă durea capul și am hotărît: cel mai bun lucru este să ies din oraș, spre mare, să mă duc acolo unde s-a aflat cîndva căsuța din placaj. Trenul meu pleca la orele zece seara, iar acum era abia nouă dimineața. Biletul de drum îl aveam în buzunar. După plimbare, voi avea suficientă vreme să trec pe la institut pentru a-mi lua rămas bun. Apoi voi căuta clubul «Constructorul», pentru a preda lui Orlov-Zaokski, conducătorul artistic al colectivului de artiști amatori, jurnalul său și celelalte obiecte pe care mi le lăsase.

Legasem cu grijă cu o panglicuță manuscrisul-jurnal și începusem să împachetez lingurița, cînd deodată am auzit o bătaie în ușă.

— Nu vă deranjez?… Bună ziua! Scuzați, vă rog! spuse precipitat studenta Lena, vechea mea cunoștință. V-am adus o scrisoare din partea lui Stepan Egorovici. Am fost atît de ocupată ieri, iar dumneavoastră ați lipsit mult. Scuzați-mă. La revedere…

Am început să citesc scrisoarea în timp ce continuam în mod mașinal să împachetez, să vîr prin buzunare tot ce voiam să iau cu mine: caietul actorului, prafurile, lingurița…

«Mult stimate Grigori Alexandrovici!

Ieri, de îndată ce mi-am terminat treburile, m-am dus la adresa indicată de dumneavoastră, la casa cu turnuleț. Nu mai erați acolo. Mi-a deschis ușa o femeie scundă, care cu nici un chip n-a vrut să mă lase să intru și n-a fost în stare să-mi explice nimic din care să pricep ceva. Ce-ați găsit acolo?

Pot să vă comunic un amănunt interesant cu privire la microscrisori. Docentul Voronțova a des-coperit și a demonstrat în mod concret că aceste însemnări n-au fost cîtuși de puțin micșorate prin inter-mediul fotografierii, ci au fost scrise de mînă. Sîntem puși în încurcătură și de faptul că hîrtia și cernea-la s-au dovedit a fi făcute dintr-o compoziție cu totul neobișnuită, nu sînt produse industriale! Cum a putut deci Dumcev, sau omul care se ascunde sub acest nume, să scrie texte de dimensiuni atît de redu-se, încît să nu poată fi citite decît la microscop? Așa că Voronțova a avut tot temeiul să declare, rî-zînd: aceste însemnări au fost scrise, parcă, de un om care el însuși trebuie examinat… la microscop. Asta, desigur, în glumă! Nădăjduiesc că înainte de plecare veți trece pe la institut. O să discutăm atunci despre toate.

Al dvs. S. Tarasevici.»

Frămîntările și sentimentele mele luminoase au pălit, s-au acoperit parcă cu un strat de praf, ca frunzulițele plopilor la margini de drum — frunzulițe cîndva proaspete, fragede, de un verde viu.

Acum cînd știam că acea casă din placaj în care locuise Dumcev se aflase cîndva lîngă chioșcul bătrîn și părăginit, simțeam o mare dorință să vizitez, înainte de plecare, acele locuri. Căci acolo, doar, au fost găsite în iarbă filele microscopice!

Drumul începu să coboare încet la vale. Iată încrucișarea șoselei asfaltate cu drumul de țară. M-am oprit puțin ca să-mi amintesc. Da, acesta e drumul vicinal care duce prin crîng spre alee.

Mergeam pe poteca șerpuită și firul gîndurilor mele șerpuia și el, se învîrtea în jurul aceleiași dis-pariții a lui Dumcev. Nu mă miram de loc că nu putusem face față acestei probleme. Eu sînt gata ori-cînd să-mi găsesc scuze. Îmi amintesc că am citit cîndva o revistă foarte veche în care redacția comunica cititorilor că un document oarecare nu putuse fi citit, deoarece dintr-un cuvînt alcătuit din nouă litere rămăseseră doar șapte litere; se șterseseră — prin urmare — doar două litere. Acest cuvînt era: «pod_o_nîi».

Redacția cerea cititorilor să ghicească care este cuvîntul, adică să completeze doar cele două litere care lipseau. Cu privire însă la întregul document sau la înțelesul său, redacția nu considera posi-bil să dea vreo explicație. Și iată că un cititor — un matroz — a trimis la redacție o scrisoare în care susținea că este vorba de cuvîntul «podvodnîi» [2] 1 «podvodnîi» — submarin, (n. tr.) 1; un cititor-medic afirma că este vorba de cuvîntul «podkojnîi» [3] 2 «podkojnîi» — subcutanat, (n. tr.) 2; un procuror că e «podlojnîi» [4] 3 «podlojnîi» — falsificat, (n. tr.) 3; un arhitect că e «podpornîi» [5] 4 «podpornîi» — de sprijin, (n. tr.) 4; un birjar că e «podnojnîi» [6] 5 «podnojnîi» — păşune, (n. tr.) 5; un învățător că e «podrobnîi» [7] 6 «podrobnîi» — amănunţit, (n. tr.) 6; un țăran că e «podvornîi» [8] 7 «podvornîi» — pe gospodărie, (n. tr.) 7; un dogar că e «poddonîi» [9] 8 «poddinîi» — de fund. (n. tr.) 8. Au sosit și o sumedenie de alte răspunsuri, dar aproape fiecare răspuns reflecta profesia și ocupația respectivului. Iată deci cîte rezolvări diferite și contradictorii poate avea una și aceeași problemă, atît de simplă la prima vedere!

Am trecut pe lîngă chioșcul pe jumătate dărăpănat și am început să caut urmele căsuței din placaj și a prisăcii despre care citisem în memoriile actorului. Dar vai! Totul era năpădit de o iarbă năvalnică, prin care se furișa încet un pîrîiaș, în care soarele arunca sclipiri. Tufele de măcieș erau dese ca un zid:

Am trecut pîrîiașul și, agățîndu-mă de tufele de măcieș, am pornit prin iarba deasă și înaltă. Iată o grindă de lemn, pe jumătate putredă, înfiptă în pămînt. În jurul ei zboară cu zumzăit puternic un roi de viespi. Am văzut și cuibul lor. Semăna cu o pară mare din hîrtie cenușie. «Orașul» din hîrtie al viespi-lor! Mi se păru curios că întregul «oraș» era îndreptat cu fundul în sus: fiecare celulă privea în jos. «Orașul» răsturnat! Căutînd să alung viespile, am rupt o bucățică din construcție, mai bine zis o bucățică de carton subțire.