Larry Niven - Protector

— Şi apoi…?

— Apoi !e voi distruge.

— Pur şi simplu?

— De ce oare capăt mereu reacţia asta? exclamă amar Brennan. Fiţi atenţi: Dacă un Pak ar fi ştiut cum este rasa omenească, ar fi încercat să ne extermine. Ce-ar trebui să fac eu? Să-i trimit un mesaj, să-i solicit un pact? Informaţia respectivă i-ar fi suficientă.

— L-ai putea convinge că eşti Phssthpok, zise Alice.

— De acord, aş putea reuşi asta. Şi apoi? El ar înceta să mai mănânce, bineînţeles. Dar mai întâi, ar dori să-mi dăruiască nava. Nu va crede niciodată că noi am dezvoltat deja tehnologia de fabricare a monopolilor artificiali, iar nava lui este de abia a doua de acest tip din Sistemul Solar. De aceea, s-ar putea să avem nevoie şi de oxidul de taliu.

— Hm-m-m.

— Hm-m-m, o îngână Brennan. Crezi că-mi face plăcere ideea să ucid pe cineva care a străbătut treizeci şi unu de ani-lumină pentru a ne salva de noi înşine? Am reflectat îndelung la asta. Nu există alternativă. Asta nu-nseamnă că trebuie să-mi luaţi spusele ca atare. — Brennan se sculă în picioare. — Mai reflectaţi. Între timp, aţi putea explora Kobold. În cele din urmă, va fi al vostru, toate chestiile periculoase sunt înapoia uşilor. Distraţi-vă, înotaţi unde găsiţi apă — dacă vreţi, puteţi juca şi golf.

Nu mâncaţi însă nimic şi nu deschideţi nici o uşă. Roy, povesteşte-i legenda lui Barbă-Albastră.

După o clipă arătând spre o colină scundă, adăugă:

— Pe acolo, apoi prin grădină, şi ajungeţi în laboratorul meu. Vă aştept oricând doriţi. Nu vă grăbiţi.

Se îndepărtă, nu la pas, ci în fugă.

Cei doi se priviră.

— Crezi că vorbea serios? întrebă Alice.

— Mi-ar plăcea să fie aşa. Gravitaţie artificială… Plus locul acesta, Kobold… Folosind generatorii de gravitaţie, l-am putea deplasa în Sistemul Solar, unde să fie un soi de Disneyland.

— Apropo… ce voia să spună cu Barbă-Albastră?

— Voia să spună: „Vorbesc cât se poate de serios — nu deschideţi nici o uşă”.

— Aha…

Putând merge în absolut orice direcţie doreau, aleseră să-l urmeze pe Brennan peste colină. Nu-I mai zăriră. Kobold avea orizontul de curbură mică al oricărui asteroid de dimensiuni reduse, cel puţin de pe suprafaţa exterioară a torului.

Găsiră însă grădina. Aici existau pomi şi tufişuri fructifere, şi răzoare cu legume în toate fazele de dezvoltare. Elroy scoase din pământ un morcov, şi acesta îi declanşă o amintire: el şi câţiva verişori, pe când aveau vreo zece ani, însoţind-o pe Bunica 'Stelle în micuţa ei grădină de zarzavat de pe domeniu. Scoseseră morcovi din pământ şi-i spălaseră la o cişmea.

Lăsă jos morcovul, fără să-l guste. Însoţit de Alice, trecu pe sub portocali, neatingându-i. Într-un tărâm de basm, poruncile căpcăunului rezident nu sunt chiar aşa de uşor trecute cu vederea… mai cu seamă fiindcă Elroy nu era sigur că Brennan înţelegea puterea ispitei de a nu le asculta.

La apropierea lor, o veveriţă sări într-un copac. Un iepure îi examină dintr-un şir de sfecle.

— Îmi aminteşte de Mărginirea, zise Alice.

— Mie îmi aminteşte de California. Mai puţin felul în care se curbează orizontul. Mă-ntreb dacă nu cumva am mai fost prin locurile astea.

— Îţi reaminteşti ceva? îl privi atent fata.

— Absolut nimic. Totul e straniu. Brennan n-a pomenit nimic de răpiri, aşa-i?

— Nu. Poate a considerat că nu-i necesar s-o facă. Deoarece suntem aici, este clar că am dedus totul. Dacă el gândeşte exclusiv în logică pură, atunci n-ar fi făcut decât să reitereze nişte lucruri — ca şi cum le-am fi discutat deja.

Dincolo de grădină, puteau zări vârful turnului unui castel medieval, fără îndoială laboratorul lui Brennan. Îl priviră, apoi plecară în altă direcţie.

Terenul deveni mai sălbatic, acoperit de tufe californiene. Zăriră o vulpe, câţiva popândăi, ba chiar şi un dihor. Locul abunda în faună; semăna perfect cu un parc terestru… mai puţin felul în care se curba.

Pe suprafaţa interioară a torului, rămaseră sub sfera acoperită de iarbă şi priviră în sus, spre nava lor. Arborele uriaş îşi întindea ramurile către ei.

— M-aş putea agăţa de ele, zise Elroy, ca să ajung la navă.

— Mai bine, lasă-le! îl opri fata. Priveşte acolo.

Îi arătă cealaltă parte a curbei din gaura torului. Acolo se zărea o apă curgătoare şi o cascadă ce cădea în sus, din secţiunea principală a lui Kobold spre sfera de iarbă.

— Mda, putem ajunge şi aşa… cu condiţia să riscăm căderea aceea.

— Brennan trebuie să deţină o modalitate de transport.

— A zis: Înotaţi în orice apă găsiţi.

— Eu nu ştiu să înot, făcu Alice. Va trebui să te descurci singur.

— Bine. Haide!

La început, apa păru rece ca gheaţa. Soarele se reflecta orbitor din ea… şi Elroy căzu din nou pe gânduri. Deasupra capetelor lor, soarele era fierbinte şi strălucitor. Totuşi, ei văzuseră un generator atomic de dimensiunile acelea.

— Eşti sigur că vrei să faci chestia asta? îl întrebă Alice de pe mal.

— Bineînţeles. — Tânărul chicoti, deşi tremura de frig. — Dacă dau de necazuri, cheamă-l pe Brennan. Ce vrei să-ţi aduc din navă?

— Haine. (Era goală sub costumul spaţial.) Îmi vine mereu să mă acopăr cu mâinile.

— Ca să te fereşti de Brennan?

— Ştiu, ştiu că-i asexuat, totuşi…

— Să iau vreo armă?

— N-are rost. — Fata şovăi. — Am căutat să mă gândesc la o modalitate prin care să putem verifica spusele lui Brennan. În navă nu există nici un instrument care ne-ar fi de folos. Deşi… Încearcă să orientezi detectorul de furtuni solare spre Săgetător.

Elroy înotă către cascadă. Nu se auzeau zgomote de turbulenţe. Căderea de apă nu putea fi atât de periculoasă pe cât… ar fi trebuit.

Ceva îi atinse glezna. Îşi trase brusc piciorul şi privi în jos. Sub unde zvâcni un fulger argintiu. Fusese un peşte. Aşa ceva nu i se mai întâmplase vreodată.

Ajunse la locul unde cascada cădea în sus. Se odihni, călcând apa, lăsând să fie atras în curent. Urmă un moment de dezorientare, apoi…

…se trezi într-un flux lin de apă. Alice îl privea îngrijorată. Se întinsese la orizontală pe marginea unui bolovan abrupt.

Curenţii din jurul picioarelor îi readuseră atenţia la cele ce se petreceau în cascadă. Plonjă în adânc şi ieşi în locul de unde plecase; plonjă din nou, dar acum se lăsă purtat de căderea de apă, spre locul unde aceasta se vărsa, într-un bazin de forma unui bob de fasole, pe sfera de iarbă. Nava se găsea la numai câţiva metri.

Ieşi din apă, râzând şi gâfâind. O cascadă ce plutea prin văzduh şi avea două benzi de circulaţie!

Detectorul de furtuni solare nu arăta nici o perturbaţie în Săgetător. Asta nu dovedea nimic. Nu ştia câtă activitate era necesară pentru declanşarea instrumentului.

Luă haine pentru amândoi şi le băgă în alt costum spaţial, ca să nu se ude, apoi puse alături de ele şi două raţii, fiindcă i se făcuse foame. Nici măcar nu aruncă o privire spre arme.

Exista o bandă Mobius, lungă de vreo cincisprezece metri şi lată de doi metri, construită dintr-un metal argintiu şi suspendată aproape orizontal în aer, cu o parte a muchiei încastrată în sol. O studiară o vreme, apoi Alice o încercă.

Forţa gravitaţională acţiona perpendicular pe suprafaţa benzii. Fata porni pe faţa exterioară, parcurse cu atenţie locul în care banda se răsucea, transformând reciproc „sus” în „jos”, şi se întoarse pe faţa interioară. Sări jos şi aplaudă fericită.