Vladimir Obrucev - Plutonia

După ce află de la tovarășii săi pățania cu monstrul de apă care îi atacase, Kaștanov spuse:

— Cred că a fost o reptilă dintr-o familie dispărută de pe suprafața planetei noastre prin perioada terțiară.

— Crezi că a fost un ihtiozaur [26] Ihtiozaur — reptilă marină din Jurasic și Cretacic, care întrunește caracterele peștelui cu cele ale reptilei (de unde și denumirea): avea corpul ca de pește, fără gît, și un cap care se termina cu un bot în formă de cioc, ca al delfinului. Coada-i lungă se sfîrșea cu o înotătoare, iar pe spate avea altă înotătoare; membrele sale anterioare și posterioare erau scurte și semănau cu niște lopeți; pielea sa nu era acoperită cu nimic. Unele specii atingeau o lungime de opt-nouă metri. (Nota red. ruse) ? întrebă Makșeev, care își mai amintea cîte ceva din cursul de paleontologie făcut la facultatea de ingineri de mine.

— Nu, nu cred, cel puțin judecînd după cele povestite de dumneavoastră. Ihtiozaurul era mult mai mare, iar capul său avea altă formă; în afară de asta, a trăit în vremuri mai îndepărtate, în Jurasic. Lighioana noastră aduce mai de grabă cu un crocodil mic, din Cretacic.

— Da, unui ihtiozaur nu i-ați fi venit de hac atît de ușor, — zise Papocikin, — iar pleziozaurul avea gîtul mai lung decît vîsla dumitale și v-ar fi înșfăcat fără să iasă din apă și fără să fi fost nevoit a intra în barcă..

— Fiți siguri că în curînd vom da ochi și cu asemenea reptile uriașe, — zise Kaștanov, — căci după cîte văd, pe măsură ce mergem pe rîu la vale, întîlnim reprezentanți ai unei faune din ce în ce mai vechi. Acum ne aflăm pe la mijlocul sau chiar la începutul Cretacicului.

— E adevărat, atît regnul animal, cît și cel vegetal seamănă tot mai puțin cu ceea ce ne-am obișnuit să vedem pe suprafața Pămîntului, adăugă Gromeko. Schimbările pe care le observăm sînt treptate și uneori nici nu ne dăm seama îndată de ele. Dar dacă stăm să ne gîndim, totul s-a schimbat în jurul nostru: au dispărut o sumedenie de specii foioase, de flori, de graminee, predomină palmierii, rogozul și gimnospermele, au apărut în număr mare criptogamele [27] Plantele criptogame nu au flori adevărate, cu stamine și carpele, ci se înmulțesc prin spori. Sînt caracteristice perioadelor mai îndepărtate din istoria Pămîntului și au început să apară în Devonian. Exemple de criptogame: feriga, equisetaceele, licopodiaceele, mușchii și ciupercile superioare. (Nota red. ruse) .

— Acest imperiu subteran ne mai rezervă multe surprize. Trebuie să fim cu și mai multă băgare de seamă. Nu trebuie să facem un pas fără arma încărcată cu gloanțe dum-dum!

— Eu zic să ne odihnim puțin, înainte de masă, apoi să mîncăm și să ne continuăm drumul pînă o să dăm de un loc mai potrivit. Aici nu avem lemne destule ca să facem un foc mare pentru a ne apăra de fiare, spuse Gromeko.

Propunerea fu primită îndată de toți. Traseră din apă barca avariată, ca s-o pună la uscat și s-o repare, îmbucară cîte ceva dormiră vreo două ceasuri la adăpostul fumului, apoi porniră iarăși la drum, luînd cu ei restul de lemne. Timp de vreo două ore nu văzură decît hățișuri de nepătruns, cu o fîșie de stuf și de equisetacee. În locurile mai liniștite, peștii plescăiau sau săreau din apă, ca să scape de urmăritori. Uneori, după ce peștii săreau din apă apărea pentru o clipă botul hidos al unei reptile, căscat să înghită, iar apoi se vedeau bulboane și cercuri în apă, care arătau că acolo se scufundase un corp voluminos. Din cînd în cînd, libelule ce zburau nepăsătoare se împrăștiau care încotro, ascunzîndu-se prin frunziș și păduriș de o pasăre mare, albastră, cu un cioc uriaș, care apărea pe negîndite ca o vijelie și înșfăca din zbor cîte o insectă ce nu se ferise la timp.

În cele din urmă, zidul de verdeață începu să se rărească, curentul slăbi, rîul deveni tot mai lat; în cele din urmă, acesta se transformă într-un lac, în mijlocul căruia se zăreau cîteva insulițe. Una din ele atrase atenția exploratorilor. Numai jumătate din ea era acoperită de o pădure înaltă și deasă; pe cealaltă jumătate se întindea o pajiște destul de mare,cu cîțiva copaci răzleți, în parte uscați. Exploratorii se grăbiră să coboare pe această insulă.

Pe pajiște creștea o iarbă măruntă, dar aspră; după ce o examinară constatară că e o specie de licopodiacee. Pajiștea se întindea în partea de sus a insulei. Din susul apei venea o boare plăcută. Aici aveau lemne din belșug, de aceea hotărîră să aprindă cîteva focuri mari la marginea pădurii, ca să alunge fiarele și să poată dormi în tihnă.

Cînd focurile prinseră să ardă cu flacără înaltă și norii de fum începură să învăluie pădurea, de aci se ridicară o sumedenie de păsărele și de gîze. Unele dintre ele cădeau jos, astfel că zoologul putu să strîngă o colecție interesantă de specii necunoscute. Apoi apăru în goană pe pajiște o dihanie ciudată și înfiorătoare, ca un porc țepos, dar de mărimea unui taur uriaș. Țepii animalului erau lungi de aproape un metru.

Zbîrlindu-se și devenind astfel o sferă uriașă și țepoasă, animalul trecu ca fulgerul pe lîngă călătorii uluiți și dispăru în stufăriș.

Dar nu trecu mult și din pădure dădu buzna, în salturi scurte și înalte, o fiară de culoare galben-brună, cu cap de pisică, coadă groasă și destul de lungă, picioarele scurte și botul turtit, rînjit, în care se vedeau niște dinți ascuțiți. Animalul semăna cu o vidră, mare, lungă de vreo doi metri, dar avea urechi mai mari și o coamă scurtă. Deși fiara nu voia în mod vădit să atace și se furișa spre apă, pe sub streașina pădurii, înfățișarea ei îl miră atît de mult pe Kaștanov, încît el o doborî cu un glonț bine țintit.

Într-adevăr, animalul era foarte interesant: nu avea nici incisivi plați, nici molari cu proeminențe ascuțite ca fiarele din perioadele mai tîrzii. Toți dinții erau mai mult sau mai puțin ascuțiți, avînd o formă conică, ca aceea a reptilelor. Numai dinții din față, care țineau locul incisivilor, erau ceva mai mici decît ceilalți și întrucîtva turtiți, dinții laterali erau scurți, iar colții de pe ambele maxilare depășeau în mărime ceilalți dinți, fiind mai proeminenți, în special cel de pe maxilarul superior.

— Iată un exemplar interesant de mamifer primitiv, care mai are dinți de reptilă, dar care e înzestrat și cu caracterele incipiente ale diferențierii, dezvoltate în perioadele mai tîrzii, spuse geologul.

Întrucît năvala animalelor din pădure încetă, exploratorii noștri putură să se bucure în sfîrșit de o odihnă binemeritată. Hotărîră, firește, să întrețină cu rîndul focurile, pentru a fi feriți de înțepăturile insectelor. În felul acesta dormiră liniștiți.

A doua zi înaintară printr-un ținut asemănător acelui străbătut cu o seară înainte. Rîul se prefăcuse într-un adevărat lac, cu o puzderie de insule. Curentul aproape că nu se simțea, astfel că trebuiră să vîslească tot timpul. Deasupra apei și a pădurii roiau libelule multicolore și gîndaci uriași cu coarne, avînd o lungime pînă la treizeci de centimetri; pe alocuri, zăriră și fluturi. Aripile acestor fluturi erau fiecare de mărimea palmei unui om. Din cînd în cînd apăreau păsări ciudate — și mai mari, și mai mici, de culoare albastră cu reflexe cenușii — care aduceau cu bîtlanul, dar aveau picioarele mai scurte, coada lungă, iar ciocul scurt, înzestrat cu dinți mărunți.

Reușiră să doboare din zbor o pasăre și Kaștanov explică tovarășilor săi că acest animal ciudat reprezintă o formă de trecere de la reptile la păsări. Pasărea era de mărimea unui cocor, avînd corpul acoperit cu pene albastre-cenușii; coada-i lungă nu era formată numai din pene, ca la păsări, ci și din nenumărate vertebre, ca la reptile, iar penele creșteau de ambele părți ale acestei cozi. Aripile aveau cîte trei degete lungi înzestrate cu gheare, ca și degetele de la picioare, astfel că pasărea se putea cățăra pe copaci sau pe stînci, agățîndu-se de ele și cu membrele anterioare.