StaVl Zosimov Premudroslovsky - Detectiv nebun. Detectiv amuzant

Ottila se făcu acru pe față și, luând hârtia propusă, urcă pe toaletă. S-a auzit o ploaie puternică, Pent s-a întors și a ieșit afară, închizând postul. Și Ottila s-a relaxat, s-a uitat între picioare și i-a încrețit fața. Nu numai că mirosul de ochi acrișori s-a durut, dar toți pantalonii din afară erau plini de o culoare mică, urâtă, uscată. Nu se punea problema toaletei. Chiar și picături de diaree au pâlpâit pe perete.

Incefalopatul stătea la coloană și, văzând sergentul care părăsise postul, a alergat repede spre el.

– Buna ziua! apchi, a măgulit el.

– Ce, aștepți un nepot? A întrebat Penth sarcastic.

– Ce nepot? Apchi, – prostul Arutun Karapetovici.

– Ce îmi construiți grimase aici? Sau este complicele tău? Ce plănuiești, lucrători oaspeți?

– Cine? Apchi, Harutun era înspăimântat.

– Ce construiești un prost? Prietenia ta este dorită federală. Ești cu el

– Ah? apchi, – și-a scuturat obrajii cu un Incefalopat. – nu. Nu-l cunosc deloc. Prima dată când văd.

– Și ce fierbeți pentru el atunci? Înjunghie, unchiule. – Deodată, sergentul a latrat. Harutun se trase înapoi. – A fost exploatat pentru tine, ca și pentru al tău, și tu?

– Aha, apchi, îl cunosc, dar este foarte rău și numai datorită soției sale.

– Ce? – Pent zâmbi.

– Dorm cu soția lui! – a confirmat Harutun. Sergentul rânji și se duse să tragă documente pentru bere.

– Și când va fi lansat? – a răsunat în hol.

– Cum este toaleta acasă și răspunsul va veni. Așa că timp de trei zile am dreptul să-l fut.

– Îl pot ajuta? – a sugerat Harutun întregului hol.

– Spala toaleta?

– Da, pentru a fi eliberat mai repede.

– Nu, nu este permis.

Harutun și-a coborât trist capul: Mdaa… a ajuns acolo și nu există bani și Klop a fost coborât.

– Ai bani? – cineva a șoptit direct în auricule către caporal. S-a cutremurat cu tot corpul și s-a întors. În spatele lui stătea o grămadă de grăsime într-o uniformă de poliție și mesteca un burger dur.

– Rețeaua.

– De ce? Om yum yum.

– Și bani, apchi, – Harutun s-a confundat în gânduri și, întinzând degetul arătător, căutând elevi, a arătat spre ușa postului poliției. – Și banii de la mine, apchi, bucătar, acolo, în maimuța din Klop.

– Ce bug? Este o poreclă?

– Nu, prenumele său, apchi, a fost reținut până la identificarea identității sale.

– Ahhh! Om yum yum. Așa că hai să mergem, să luăm banii de la el, de parcă la tine și să-i dai.

– Ahhh. Are, un apchi, un card.

– Scuze. – Iar polițistul s-a retras în adâncul curții.

O săptămână mai târziu, Bedbug a fost eliberat din secția de poliție 78. Aceasta era a cincea ramură la rând, începând cu polițiștii de la stație și peste tot spăla toaletele. Nimeni înainte de el nu a fost de acord cu acest lucru. Și a trebuit să-și spele murdăria anuală.

Harutun s-a săturat să-l aștepte la stație o săptămână, a fost o vară bună. El a contactat gopotul local și cei fără adăpost. Hainele lui s-au transformat într-o cârpă de podea. Fața lui umflată din «gheață» – un agent de curățare a paharelor cu etanol băute de cei fără adăpost și altele asemenea – s-a făcut roșu ca fundul unui cimpanzeu. Ochii i se umpleau de lacrimi, nu numai de mâhnire, ci și de o mahmureală cumplită. Stătea în pasajul stației de metrou din Moscova. Pălăria îi era cu capul în jos și se întindea pe podea. Se putea vedea un ban în ea: una, cinci și zece monede. S-a așezat în genunchi și a suspinat ușor. Fingalele au lipsit cu greu lacrimile.

– Harutun? Ottila a strigat: «ce este cu tine?»

– Ah? Apchi, – caporalul ridică ochii încet.

– Ridică-te, stai aici? – Bugul s-a ridicat și și-a ridicat pălăria.

– Nu atinge, apchi. – a strigat Harutun isteric și a apucat pălăria. Ceva mic a sărit pe podeaua de marmură și a sunat. Sunetul a fost auzit de persoane fără adăpost care stau în apropiere. Păreau decenți și mai tineri.

– Hei, bine, coborâți de nenorocit. – strigă unul dintre ei

– Nu-l deranja să câștige pâine, schmuck. – s-a speriat al doilea.

– Vali, Vali. – a susținut al treilea, – în viață.

– Îmi spui tineri? – detectivul local, generalul Klop, a deschis ochii surprinși.

– Oh? Da, acesta nu este deloc un copil.

– Este un pitic?!

– Da, și negrul. Heh. – Și au început să se apropie de Bedbug.

– Un cartuș, șopti Harutun, în genunchi. – fugi, șefu. Le voi amâna. La fel, m-au bătut deja și m-au făcut să cerșesc.

– Nu e greu, le voi explica în Sarakabalatanayaksoyodbski că nu poți jigni vârstnicii. Ottila a răspuns încrezător și și-a înfășurat mânecile.

– Oh, Zyoma, a decis să fugă în noi, – pentru ticălos, cel mai sănătos dintre ei și cel chel.

– Gri, trageți-l în găleată. – sprijinit subțire și în tatuaje, îndreptat spre urnă.

– Spun imediat, liniștiți-vă tinerii, vă avertizez ultima dată. – a întrebat cu bunăvoință Klop, privind în ochii unui sănătos. El o luă cu peria sa uriașă de guler și, ridicând-o, o aduse la ochi. A zâmbit ehidno și și-a aruncat aspru respirația. Și-a deschis ochii, de parcă cu constipație și i-a lărgit gura, ca și cum ar fi vrut să-i pună becul lui Ilic. Goon a dat drumul la perie și s-a aplecat, și-a apucat inghinala cu ambele mâini.

– Ahhhhh!!!! – i-a înecat pe toți cei din jur.

Ottila a aterizat pe picioare și, ghemuindu-se, a făcut o a doua lovitură asupra bilelor, dar cu pumnul.

A bătut lovitura cu pumnii timp de un minut, atât de repede încât a fost dificil să se distingă între mâini și, în final, a lovit călcâiul în mărul lui Adam cu un salt de călcâie. Gâtul roșu a încet încet și a căzut pe podeaua de marmură cu fruntea, zdrobind tot ce se lipea de el însuși. Ottila a sărit într-o parte, lipsind căderea. Omii lui sunt suflati de vant. Și, în general, tranziția a fost curățată de tot felul de freelanaders – bețivi.

Ancefalopatul s-a ridicat, sprijinindu-se de umărul bucătarului.

– Mulțumesc, apchi, patron. M-am gândit, apchi, voi muri aici.

– Cum ai ajuns la asta? M-au închis o săptămână? Și deja te-ai afundat așa.

«Și el însuși?!» se gândi Harutun, dar nu spuse nimic. Ottila se uită din nou la caporal și se năpusti.

– Oh, pisica Yoshkin, ce au făcut cu cana ta?

– Da, bine, apchi, – Harutun își flutură mâna și își întoarse fața desfigurată: un nas spart, două degete sub ochiul drept și trei sub stânga și nu un dinte față. Lumea crudă a persoanelor fără adăpost și milostivă într-o singură persoană. Este foarte dificil pentru bătrâni să supraviețuiască în această lume în partea de jos.

– Mdaa… dar nu le-ai întrebat despre nas?

– Nu, nici nu mi-a venit în minte … – Harutun țesea încet în spatele Șefului și mesteca limba ca de obicei, – deși, oprește-te! – a exclamat el, – ai, am auzit că a fost pus pe cupru până la cea mai apropiată recepție, iar aceia – au murit într-un depozit de antichități.

– Cine, alea? – Ottila s-a oprit.

– Ei bine, din punctul de recepție au predat un magazin de antichități.

– Și în care?

– Și în cea centrală, în spatele Catedralei Kazan.

– Hai să mergem. Și apoi, dintr-o dată au vândut-o?

Mai ieseau din Mos. Bana pe perspectiva lui Nevsky. Enciclopedii. Ottila s-a dus la mătușa care stătea pe trotuar și a întrebat: