StaVl Zosimov Premudroslovsky - Detectiv nebun. Detectiv amuzant

– Și cel mai interesant, a continuat crainicul, «… un profesor din Irkutsk a fost un fan al lui Nikolai Vasilievici Gogol și și-a idolizat pur și simplu munca, în special opera» NOS». Toată viața am economisit bani pentru o călătorie la Leningrad (acum Sankt Petersburg), unde a fost ridicat un semn monument cu nasul lung pe o foaie de cupru, similar cu Gogolevsky. Dar Perestroika a întrerupt toate planurile; ea a investit toate economiile în OJSC MMM și, la fel ca milioane de depozitari, a rămas cu o gaură de gogoși. După ce s-a încălzit și a suferit un infarct miocardic extensiv, a început din nou să economisească bani pentru o călătorie la Sankt Petersburg și chiar în secret, s-a deghizat, a colectat sticle goale și cutii de noapte în butoaiele de gunoi și de-a lungul trotuarelor. Și acum visul mult așteptat a devenit realitate în zece ani. A venit în capitala eroul din Sankt Petersburg. Și, aflând în biroul de anchetă unde se află monumentul căutat și mult așteptat, s-a grăbit cu lucrurile în transportul public cu trei transferuri, de ce cu transferuri? Doar că Moskvichka stătea în biroul de informare, iar muscovenii, spre deosebire de Pitertsev, îi place să trimită altfel, ca de data asta. După ce a ajuns la cinci ore după locul mult așteptat, ea s-a uitat în jur și, găsind nimic similar, a decis să-i întrebe pe ofițerii de patrulă din apropiere, care priveau cu atenție lucrătorii migranți migrați care urmau să-i smulgă pe bunici de la ei:

«Dragi», i-a sunat, unul dintre ei a răspuns și s-a întors către ea, «îmi puteți spune unde se află monumentul NOS al lui Gogol?»

– Și iată, – angajatul și-a răsucit capul, – undeva aici. – și arătat spre peretele gol și ofanarel: din placă nu erau decât găuri pe perete și un stencil nestăpânit, de dimensiunea unei plăci furate cu un nas uman convex. Bunica a murit imediat din cauza unei tulburări de atac de cord. În acest sens, transferul nostru s-a încheiat. Toate cele mai bune. la

Ottila a băut un alt pahar și s-a dus să doarmă.

În întuneric, lângă pat, s-a dezbrăcat și s-a urcat pentru a depăși partea soției sale, care sforăia în sufocare. Nici măcar nu s-a mișcat. Când s-a urcat peste nevastă și s-a aflat între perete și soția sa, a fost uluit de sforăit și de vântul din buzele frumoasei jumătăți. Ottila inspiră adânc în aer și ridică pieptul superior, puțin mai mare decât capul, își lipi capul în spatele capului de plexul adormit al soției sale. Și-a așezat urechea pe cea inferioară și a acoperit urechea superioară cu pieptul superior. Sforăitul a dispărut și s-a smuls ca un bebeluș, în căldură și confort.

Dimineața s-a trezit ondulat pe o pernă. Nu era nici o soție. S-a dus la chiuvetă și, după ce s-a spălat, s-a îmbrăcat în rochie completă. S-a dus la ușa de la intrarea în Strongpoint, a luat mânerul și… Ușa s-a deschis din el în această situație și a tresărit, în momentul în care a apăsat mânerul ușii, trăgând Ottila în spațiul de la Strongpoint, de parcă fără o creatură de aer cu greutate. A zburat și s-a prăbușit în Muntele Soției. Pântecele cu sânii s-au amortizat și au aruncat secțiunea înapoi.

– Ce esti? Izoldushka!? – A întrebat cu surprindere în zbor și după aceea a simțit durere pe spatele capului, lovind podeaua.

– Ștergeți-vă picioarele, m-am spălat acolo. s-a lătrat și a continuat să muște podeaua, aplecându-se în partea inferioară a spatelui, înapoi spre el. Polițistul a ocolit fundul, și-a șters picioarele, a pus papuci cu urechi de iepure și a intrat în birou. Primul lucru pe care l-a făcut, s-a urcat pe un scaun, apoi s-a dus la telefonul de pe masă și l-a tras la marginea lui. Ridică telefonul, se așeză pe marginea mesei și îl puse pe ureche. A apelat telefonul șefului său și, clătinându-și picioarele, a așteptat, numărând bipurile.

– Ullah! – auzit pe cealaltă parte a firului după tonul cincizeci.

– Tovarăș mareșal? Se numește domnul general al districtului Klop.

– Ahhhh… tu esti? – Tovarășul Marshall a fost nemulțumit, – cum stau lucrurile într-un loc nou? Nu ați sunat de mult timp, ați început să uitați cine vă hrănește.

– Nu, ce ești, Eximendius Janis oglu Snegiryov. Pur și simplu nu a existat niciun motiv să vă tulburați degeaba capul în vârstă.

– Baska, zici, un pitic?

– Uh… nu, îmi pare rău, pleacă.

– Bine, să ne dăm seama mai târziu, despre etica subordonaților și proprietarilor. Ei, ce ai, ceva important?

– Da!!!

– Ce strigi, pigmul nu este rus?

– Scuze, da.

– Bine, vom vorbi și despre limitele ratei sunetului acceptabil de conversație telefonică, adoptat în prima lectură a adunării legislative de la Moscova și Rusia. Și vino repede, am întârziat la întâlnire.

– Ai urmărit aseară următorul număr al Call Center-ului?

– Nu, am un DiViDishka. Și ce?

– În Sankt Petersburg, un monument a fost furat nasului.

– Și ce?

– Aș dori să investighez acest caz, dacă îmi veți permite, domnule Marshall.

– Ce altceva, nimeni nu mi-a raportat, vorbește mai clar. Ce monument le-a tăiat nasul?

– Ei bine, cu Gogol..

– Nasul tăiat de Gogol?

– Nu, Gogol are o poveste despre FNL.

– Și ce?

– În onoarea acestei povești, a fost ridicată o placă memorială din Sankt Petersburg și a fost furată. Și știu aproximativ cine a făcut-o.

– Acasă sau ce? Nimeni altcineva. El este de cupru. Și ce vrei de la mine?

– Tratați această afacere, cartuș.

– Deci, ocupați-vă, care e treaba? Dar numai în timpul tău liber.

– Dar voi avea nevoie de cheltuieli, cheltuieli de călătorie, mese, cazare la hotel, plimbări cu taxiul.

– M-da. A fost necesar să începem cu asta. Asta doar pentru a ajunge la Sankt-Petersburg, puteți lua și iepura cu trenul, afacerea Bomzhovskoe, deci hotelul nu are nicio legătură. O poți schimba la stație sau, în cel mai rău caz, la persoanele fără adăpost din subsol. Cu ei te vei devora. Și în oraș și pe jos te poți plimba împreună cu obiectivele din Sankt Petersburg. Nu există bani în buget până nu termin de construit cabana. Ei bine, mă înțelegi?

– Și de la casieria Strongpoint-ului meu? Am ales aici câteva amenzi de la fermierii colectivi.

– Și multe?

– Da, este suficient pentru prima dată.

– Bine. Ia-l din cont. Dacă rezolvați problema, voi rambursa costurile încasărilor de vânzări, dar nu?! Nu este pentru mine să decid, pentru că banii sunt publici.

– Bine, Eximendius Janis oglu Snegiryov. Desigur, am puțin timp, dar voi veni cu ceva. – Ottila a dat jos telefonul și s-a așezat mulțumit pe masă, cu brațele întinse.

– Iată, o afacere nouă! Acum vor afla despre mine la Petrovka 38.

Ușa s-a scârțâit și au apărut imensele dimensiuni ale Isoldei Fifovna, jumătatea sa principală.

– Vei mânca? – a întrebat-o blând, și nu s-a aruncat pe masă, am șters-o și eu.

– Voi lua aici micul dejun!

– Ce înseamnă AICI? Sunt o chelneriță sau ceva? Du-te la bucătărie și mănâncă ca toți ceilalți. Nu voi purta.

– Mi-ar plăcea, dar Marshall ar trebui să mă sune.

– Mareșal? Aș spune așa. Apoi, așteaptă. Fiul va aduce acum ceea ce a mai rămas. Și coborâți de pe masă, Sherlock Holmes… Hahaha … – a râs și a intrat în a doua jumătate a colibei.

Ușa străzii din față a scârțâit, iar caporalul Incephalopat a apărut pe ușă.

– Pot avea un cartuș?

– Vino și stai jos… Avem o afacere… Mâine mergem la Sankt Petersburg. – Ottila se ridică, se întoarse și se așeză pe un scaun.