Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul

Un evanghelist din Texas, ale cărui case de bani se îmbogăţiseră cu o sub­stan­ţială şi neaşteptată donaţie din partea unei corporaţii petroliere, susţinea că avusese o viziune de inspiraţie divină. Fărădelegea comisă împotriva lui Simon Cormack şi deci a părintelui său Preşedintele, adică împotriva Statelo Unite, fusese comisă de comunişti. Nu exista nici urmă de în doială. Mesajul ecleziastic a fost preluat de reţelele de informare naţionale şi folosit foarte pe scurt. Fuseseră trase primele gloanţe din Planul Crockett, sădite primele seminţe.

Lipsită de taiorul costumului de serviciu, pe are nu‑l mai purtase încă din prima seară petrecută în apartament, agentul special Sam Somerville era o femeie de o izbitoare frumuseţe. Se folosise de aceasta de două ori în carieră. Odată, când se întâlnise de câteva ori cu un ofiţer superior de la Pentagon şi pretinsese că o dăduse în cele din urmă gata băutura pe care o consumase, atunci când ajunsese în apartamentul acestuia. Indus în eroare de leşinul ei, omul dăduse un telefon extrem de com­promiţător, dovedind astfel că încheia contracte preferenţiale ale apărării în favoarea anumitor producători, de la care primea şperţ o parte din profiturile rezultate.

Într‑un alt caz, acceptase invitaţia la cină a unui boss al Ma­fiei şi, în timp ce era în maşina acestuia, îi introdusese adânc în tapiţerie un emiţător minuscul, cu ajutorul căruia Biroul aflase destul cât să‑l poată aduce în faţa justiţiei sub o serie de acuzaţii federale.

Kevin Brown era foarte conştient de acest lucru atunci când o alesese ca agent al Biroului care să‑l urmărească pe negociato­rul impus de Casa Albă la Londra: Spera ca şi Quinn să fie tot atât de impresionat ca şi atîţia alţii dinaintea lui şi, astfel slăbit, să‑i încredinţeze lui Sam Somerville toate gândurile intime şi intenţiile pe care nu aveau cum să le prindă microfoanele.

Ceea ce nu‑i trecuse nici o clipă prin cap era că se putea să se întâmple taman pe dos. În cea de‑a unsprezecea seară de când erau în apartamentul din Kensington, cei doi se întâlniră pe co­ridorul îngust care ducea de la baie spre salon. Era atât de strâmt, că de abia se putea trece. Acţionând din impuls, Sam îşi întinse braţele, îl luă pe Quinn de gât şi îl sărută. De o săptămână tot voia să facă gestul acesta. Nu fu nici dezamăgită, nici respinsă, doar uşor surprinsă de inten­sitatea cu care acesta îi răspundea.

Îmbrăţişarea dură câteva momente, în timp ce McCrea, ne­ştiutor, trebăluia cu o tigaie în bucătăria de dincolo de salon. Mîna aspră şi bronzată a lui Quinn îi mângîia părul blond şi strălucitor. Sam simţi cum din trup îi ieşeau unde de încordare şi de sfârşeală.

— Cât mai e, Quinn? îl întrebă ea în şoaptă.

— Nu mult, murmură el. Câteva zile, dacă totul merge bine... poate o săptămână.

La întoarcerea în salon, McCrea îi chemă la masă fără să observe nimic.

Colonelul Easterhouse traversă şchiopătând covorul gros din biroul lui Steve Pyle şi rămase cu ochii pierduţi pe fereastră, lăsând raportul lui Laing pe măsuţa din spatele lui. Pyle îl privea cu o expresie îngrijorată.

— Mă tem că tânărul acesta ar putea să dăuneze enorm in­tereselor pe care le are ţara lui aici, spuse Easterhouse cu glas scăzut. Fără nici o intenţie, bineînţe­les. Sunt sigur că e un tânăr foarte conştiincios. Cu toate acestea...

În sinea lui era mult mai îngrijorat decât lăsa să se vadă. Planul lui de a răsturna Casa de Saud până în temelii se afla în faza de mijloc şi era foarte sen­sibil la subminare.

Imamul fundamentalist şiit era în bîrlogul lui, la adăpost de Poliţia securită­ţii, deoarece întregul dosar din computerul cen­tral al Securităţii fusese şters, scoţându‑se toate urmele contacte­lor, prietenilor, suporterilor şi ale posibilelor lui localizări. Fa­naticul de la Poliţia religioasă Mutawain păstra în continuare legătu­ra cu el. Printre şiiţi, recrutarea voluntarilor fanatici era în plină desfăşurare, acestora anunţându‑li‑se doar că urmau să participe la o acţiune de nepieritoare glorie în slujba imamului şi, aşadar, a lui Âllah.

Construcţia noii arene se desfăşura conform programului. Uşile ei uriaşe, ferestrele, ieşirile laterale şi sistemul de aerisire erau toate controlate printr‑un computer central programat cu un sistem conceput de Easterhouse. Pregătirile pentru manevrele din deşert, care aveau să scoată din capitală cea mai mare parte a trupelor regulate saudite, erau foarte avansate. Un general maior egip­tean şi doi maiştri armurieri palestinieni erau în solda lui, gata să înlocuiască muniţia normală cu una defectă în mo­mentul în care avea să fie distribuită gărzii regale din seara res­pectivă.

Mitralierele sale americane Piccolo, cu încărcătoarele şi mu­niţiile lor, trebu­iau să fie aduse la începutul noului an cu vapo­rul şi se făceau deja pregătiri pentru depozitarea şi punerea lor la punct până când aveau să fie distribuite şiiţilor. Aşa cum îi promisese lui Cyrus Miller, n‑avea nevoie de dolari SUA decât pentru cumpărăturile din străinătate. Conturile interne puteau fi reglate în riali.

Lui Steve Pyle îi prezentase însă cu totul altă poveste. Direc­torul general de la BIAS auzise de Easterhouse şi de influenţa de invidiat pe care acesta o avea asupra familiei regale şi fusese deosebit de flatat când, cu două luni în urmă, îl invitase să cineze împreună. Vederea legitimaţiei CIA superb falsificate pe care Easterhouse i‑o prezentase îl impresionase profund. Când te gândeşti că omul acesta nu era independent deloc, ci în reali­tate lucra pentru guvernul ţării sale şi că numai el, Steve Pyle, avea cunoştinţă de acest lucru.

— Am auzit zvonuri despre existenţa unui plan pentru răsturnarea casei regale, îi spusese Easterhouse cu gravitate. L‑am informat pe regele Fahd de descoperirile noastre. Maiestatea Sa a consimţit la o acţiune comună a Compani­ei cu forţele sale de securitate pentru a‑i demasca pe vinovaţi.

Pyle încetase să mai mănânce şi rămăsese cu gura căscată de uimire. Şi totuşi, lucrurile erau foarte plauzibile..

— După cum ştii şi dumneata, în ţara asta cu bani se poate cumpăra orice, inclusiv informaţiile. De ele avem noi nevoie şi fondurile normale ale poliţiei de securitate nu pot fi folosite. Pot să existe conspiratori şi printre poliţişti. Îl cunoşti pe prin­ţul Abdul?

Pyle dădu din cap. Vărul regelui, ministrul lucrărilor pu­blice.

— Pe el l‑a însărcinat regele să ţină legătura cu mine, conti­nuă colonelul. Prinţul a fost de acord ca toate fondurile de care avem nevoie noi toţi ca să depistăm conspiraţia să fie scoase din bugetul lui. Nu mai e nevoie să‑ţi spun că Washingtonul, până la cele mai înalte nivele, doreşte cu disperare ca acest gu­vern atât de prietenos să nu păţească nimic.

Şi în felul acesta banca, chiar dacă în persoana unui funcţio­nar foarte credul, îşi dăduse consimţământul să participe la crearea fondului respectiv. Practic, Easterhouse nu făcuse nimic altceva decât să introducă în computerul contabil al Ministerului lucrărilor publice, pe care îl instalase personal, patru instruc­ţiuni noi.

Una era aceea de a fi alertat propriul său terminal ori de câte ori ministerul emitea câte o trată pentru achitarea facturilor de la contractori. Suma acestor facturi achitate pe bază lunară era uriaşă; în zona Jiddah, ministerul finanţa şosele, şcoli, spi­tale, porturi maritime, stadioane sportive, poduri, trecători, construcţia de locuinţe în case şi blocuri.