Frederick Forsyth - The Negotiator. Negociatorul

Totuşi, recunoscu el, 158 de submarine reprezentau oarece cantitate de metal, ceea ce făcea ca ţintele armelor antisubmarine să fie drastic reduse, simplificând sarcina de a trimite con­voaie în Europa, dacă buboiul ar fi ajuns vreodată să se spargă acolo.

Şi, în cele din urmă, Moscova accepta să renunţe la primul din cele patru portavioane din clasa Kiev şi să nu le mai con­struiască pe celelalte trei concesie minoră deoarece se dove­diseră deja a fi prea scumpe pentru a fi continuate.

Statele Unite puteau să‑şi păstreze proaspăt achiziţionatele portavioane Abraham Lincoln şi George Washington, dar erau obligate să renunţe la Midway şi la Coral Sea (dispariţia lor era oricum prevăzută, dar fusese amânată pentru a putea fi incluse în tratat), plus la cele de vârstă imediat următoare acestora, Forrestal şi Saratoga, cu avioanele lor cu tot. Odată dezafectate avioanele, erau necesari trei până la patru ani pentru a le aduce din nou în stare de luptă.

— Ruşii au să susţină că ne‑au eliminat 18% din capacitatea noastră de a le ataca Patria, bombăni Stannard, în timp ce ei n‑au trebuit să renunţe decât la nişte prăpădite de 58 de subma­rine, care, oricum, sunt foarte greu de întreţinut.

Însă Cabinetul, văzînd că economia realizată era de mini­mum douăzeci de miliarde de dolari pe an, provenită jumătate de la personal, jumătate de la aparate, îşi dădu acordul cu capi­tolul Marină din tratat, cu toată opoziţia lui Stannard şi a lui Odell. Dar miezul tratatului îl constituia domeniul aerian. Cormack ştia foarte bine că pentru Gorbaciov acesta era argumen­tul hotărâtor. Pentru a păstra echilibrul, America avusese câştig de cauză la sol şi apă deoarece nu avusese niciodată intenţia de a fi agresorul, singura sa dorinţă fiind să se asigure că şi URSS‑ului îi lipsea această posibilitate. Dar, spre deosebire de Stannard şi de Odell, Cormack şi Donaldson ştiau foarte bine că mulţi cetăţeni sovietici erau sincer convinşi că Occidentul avea să se năpustească într‑o bună zi asupra Rodinei lor, printre aceştia numărindu‑se chiar şi conducătorii lor.

Conform prevederilor, din Nantucket, Occidentul avea să re­nunţe la avionul de vânătoare american TFX sau F-18 şi să suspende proiectul mixt al avionului de vânătoare cu rol multi­plu european pentru Italia, Germania Occidentală, Spania şi Marea Britanie; Moscova îşi înceta activitatea la MIG‑31, re­nunţa la Blackjack, versiunea Tupolev a bombardierului B-1, şi reducea cu 50% aparatele de alimentare în aer, reducându‑şi astfel masiv ameninţarea strategică aeriană asupra Occidentului.

— Şi cum o să ştim noi că n‑au să‑şi construiască Backfire în altă parte? întrebă Odell.

— O să avem nişte inspectori oficiali permanenţi la uzina Tupolev, îl lămuri Cormack. E greu să‑şi construiască o nouă uzină Tupolev în altă parte, nu‑i aşa, Lee?

— Aşa e, domnule Preşedinte, îi răspunse Directorul Agen­ţiei Centrale de Constraspionaj. Iar noi avem colaboratori prin­tre angajaţii cu funcţii cheie de la Tupolev, adăugă el după o scurtă pauză.

— Aha, exclamă Donaldson impresionat. În calitatea mea de diplomat, nici nu vreau să aud de aşa ceva.

Ceilalţi începură să zâmbească. Ştiau cu toţii că Donaldson era foarte scrupulos.

Cel mai durerors pentru America, în cadrul prevederilor de la capitolul aerian ale Tratatului Nantucket, era faptul că tre­buia să renunţe la bombardierul B‑2 Stealth, avion cu perspec­tive de‑a dreptul revoluţionare deoarece era construit pentru a trece nedetectat de orice ecran radar, având posibilitatea de a‑şi arunca bombele nucleare oriunde ar fi voit. Pe ruşi reuşise să‑i bage în toţi sperieţii. Pentru Mihail Gorbaciov era singura con­cesie din partea Statelor Unite care i‑ar fi asigurat ratificarea tratatului. Şi ar fi preîntâmpinat de asemenea necesitatea de a cheltui minimum 300 miliarde de ruble necesare reconstrucţiei din temelii a sistemului de apărare antiaeriană a ţării. Aceştia erau bani pe care Gorbaciov voia să‑i reorienteze spre noi fa­brici şi tehnologii, şi spre petrol.

Pentru America, Stealth reprezenta un proiect de 40 de mi­liarde de dolari, prin urmare anularea lui ar fi reprezentat o economie substanţială, dar realizată cu preţul a 50.000 de pos­turi din industria apărării.

— Poate că ar fi mai bine să continuăm ca şi până acum şi să‑i aducem pe ticăloşii ăştia în stare de faliment, îşi dădu cu părerea Odell.

— Michael, i se adresă Cormack cu blândeţe, în cazul acesta nu le‑ar rămâne altceva de făcut decât să înceapă războiul.

La capătul a douăsprezece ore de discuţii. Cabinetul luă hotărârea de a aproba Tratatul Nantucket şi de a purcede la in­grata misiune de a convinge Senatul, industria, finanţele, medi­ile de informaţii şi întreg poporul american că acesta era cât se poate de bun. Din bugetul apărării erau reduse o sută de mi­liarde de dolari.

MAI

Pe la mijlocul lunii mai, cei cinci oameni care în ianuarie luaseră masa împreună la Hotelul Remington s‑au constituit, la sugestia lui Miller, în Grupul Alamo, numit astfel în memoria celor care în 1836 au luptat împotriva armatei mexicane a generalului Santa Anna, pentru a obţine independenţa Texasului. Proiectul de a răsturna Regatul Saud a primit numele de Planul Bowie, după numele colonelului Jim Bowie, care îşi dăduse viaţa la Alamo. Defăi­marea Preşedintelui Cormack printr‑o campanie plătită de zvo­nuri răspândite printre militanţii civili, mediile de informare, populaţie şi Congres purta numele de Planul Crockett, după numele lui Davy Crockett, pionierul care luptase împotriva in­dienilor şi îşi găsise şi el sfârşitul la Alamo. Acum se întâlneau din nou ca să discute raportul lui Irving Moss asupra modalită­ţii prin care John Cormack putea fi lovit atât de adânc, încât să devină susceptibil de a răspunde pozitiv apelurilor de a‑şi da demisia şi de a pleca de Ia Casa Albă. Planul Travis, în cinstea celui care comandase trupele de la Alamo.

— Există unele părţi de‑aici care mă fac să mă cutremur, zise Moir, bătând cu degetul în exemplarul din faţa sa.

— Şi pe mine, i se alătură Salkind. Ultimele patru pagini. Trebuie oare să ajungem chiar atât de departe?

— Domnii mei, prieteni, tună Miller. Apreciez întru totul îngrijorarea domni­ilor voastre, chiar şi aversiunea. Dar vă cer doar să vă gândiţi Ia tot ceea ce este în joc. Nu numai noi, ci în­treaga Americă se află într‑un pericol de moarte. Aţi văzut con­diţiile pe care le‑a propus Iuda de la Casa Albă ca să ne lase ţara fără apărare, la cheremul Antihristului de la Moscova. Omul ăsta trebuie neapărat să dispară înainte ca ţara noastră dragă să ajungă sâ fie distrusă iar noi să ne ruinăm definitiv. Mai ales voi, pe care acum vă paşte falimentul. Iar domnul Moss, aici de faţă, mi‑a dat toate asigurările că n‑o să se ajungă niciodată la ceea ce e prevăzut în ultimele patru pagini. Cor­mack se va retrage înainte să ajungem la stadiul acesta.

Irving Moss, îmbrăcat într‑un costum alb, stătea tăcut la ca­pătul mesei. În planul său existau unele părţi pe care nici nu le trecuse în raport, lucruri pe care nu putea să i le spună decât lui Miller, între patru ochi. Respira adânc pe gură ca să evite şuie­ratul uşor pe care îl scotea nasul său deteriorat.

Miller îi făcu brusc să tresară pe toţi.

— Prieteni, haideţi să cerem îndrumarea celui care le înţe­lege pe toate. Haideţi să ne rugăm împreună.