Dawn Brower - Minciuni De Familie

1 Un joc de cuvinte pornit de la englezescul „ask” (a cere)

2 În traducere „Solstițiu”

Amethyst se apropia de scările care duceau către camera sa. Cooper nu putea să o mai vadă nici dacă ar fi încercat. Îi mulțumi în gând îngerului lui păzitor pentru că a adus-o la pensiunea familiei sale. Niciodată nu îi mai trecuse pragul o femeie atât de frumoasă. Fața ei familiară îl lăsase mut de uimire încă de la început, făcându-l să-și găsească cu greu cuvintele. Când și-a ridicat privirea și a văzut-o pentru prima oară a crezut că probabil își imaginează. Părul ei în bucle întunecate i se revărsa pe umeri. Ochii ei strălucitori de un verde măsliniu îl ținură captiv câteva secunde. Privind-o, se întrebă dacă nu cumva pensiunea lui era bântuită, după cum susțineau legendele locale. I-au trebuit câteva secunde să-și amintească să vorbească. S-a simțit extaziat când a realizat că în fața lui stă o femeie în carne și oase, și nu o născocire a imaginației lui. Ea semăna prea mult cu cineva despre care toată lumea credea că a murit cu mulți ani în urmă, datorită frumuseții sale nepământene. Amethyst Keane era o enigmă și el intenționa să-i descopere toate secretele. Norocul lui era că ea va rămâne în oraș câteva săptămâni, ceea ce-i oferea timpul necesar pentru a studia pe deplin totul despre ea.

Ușa pensiunii se deschise. Cooper își ridică privirea și îl văzu pe cel mai bun prieten al său, Benjamin Anderson, pășind înăuntru. Amândoi s-au născut și au trăit în North Point toți cei 21 de ani ai lor. Fiecare a moștenit o parte din afacerile familiei sale. Niciunul nu a mers la facultate pentru că familiile lor aveau așteptări care nu includeau și acea cheltuială suplimentară. Cu toate acestea, Cooper urmase niște cursuri online. Oare cum se așteptau ca el să conducă o pensiune fără vreo cunoștință reală despre cum să facă asta și cum să producă profit? Familiile lor se bazaseră prea mult pe el pentru a menține această afacere. Prietenul său era într-o situație similară, însă el nu a arătat niciodată vreun semn că și-ar fi dorit să își continue studiile.

Ben se îndreptă spre biroul de recepție și se aplecă peste el.

- Hei, Coop, poți să pleci de aici ca să ieșim cu barca?

Cooper dădu din cap.

- Mi-aș dori să pot, dar am multe de făcut aici. Azi e ziua liberă a Oliviei, așa că sunt de serviciu toată noaptea. Poate putem ieși mâine. Știi că tata nu mai vine pe aici.

Benjamin se încruntă înainte să spună:

- La naiba. Ce aiurea. Ar fi fost distractiv. Nu am avut ocazia să ies anul acesta cu barca. Munca m-a omorât. În sfârșit, am o noapte liberă, iar cel mai bun prieten al meu nu se poate aduna.

Familia lui Ben deținea singura firmă de construcții din oraș. Nu trecea nicio zi fără să aibă un flux constant de lucrări de finalizat. Perioada anului sau anotimpul nu contau pentru că aveau multe lucrări de făcut în împrejurimi. Aveau atât de multe contracte încât deseori făceau cu greu față cerințelor. Din fericire, Anderson Construction avea mai mulți angajați pentru a-i ajuta cu volumul de muncă. Ben era cel mai tânăr dintre cei cinci frați și fiecare dintre ei jucase un rol în conducerea companiei de construcții. Cu toate acestea, fiind mezinul familiei, uneori acționa puțin răsfățat.

Cooper și Ben erau prieteni încă de la grădiniță. Personalitatea narcisistă a lui Ben devenise atât de înrădăcinată în simțurile lui Cooper încât nici nu o mai observa. El era o reprezentare completă a expresiei: „ Eu, perfect? Absolut. Ar trebui să te obișnuiești cu asta.” Ben întotdeauna își găsea timp liber pentru a se relaxa. Cooper nu-l putea învinui. Erau tineri și ar trebui să aibă parte de câteva momente de plăcere. Iar Ben probabil că avea nevoie de ceva timp liber în această perioadă a verii. A fost cea mai aglomerată perioadă a anului…

Cu toate acestea, Cooper avea responsabilități și nu putea „scăpa” de ele așa cum sugera atât de succint Ben. Nu era nimeni care să se ocupe de pensiune dacă el ar fi lipsit. Să petreacă puțin timp pe lac cu cel mai bun prieten al său suna încântător, dar, din păcate, asta nu avea să se întâmple. Indiferent cât de lingușitor era Ben, asta nu schimba faptul că el, Cooper, era singurul care se putea ocupa în prezent de primirea oaspeților la pensiune. Nu era sigur că ar fi mers nici dacă ar fi putut. Nu acum când Amethyst Keane era unul dintre cei mai noi oaspeți. Ea era noua lui obsesie și voia să fie disponibil dacă ea se decidea să-i accepte oferta.

- Aș vrea să pot, spuse el aruncându-i lui Ben cel mai bun zâmbet de scuze. Am prea multe de făcut.

- Oare când am crescut și am devenit ca părinții noștri? întrebă Ben, lăsând dezgustul să-i răzbească din voce.

- Chiar după liceu am luat taurul de coarne. Cooper chicoti. Trebuia să râdă sau s-ar fi sfărâmat în bucăți. Nu își ura viața. Doar că... uneori și-ar fi dorit să fi avut și alte opțiuni.

Ben dădu din cap cu repulsie.

- Avem 21 de ani și simt că trăim și respirăm acest oraș și toate așteptările pe care ni le aruncă. Mă gândesc să plec.

- Nu, nu poți. Nu ar mai fi la fel pe aici fără tine. O mișcare îi atrase privirea lui Cooper și se întoarse să vadă ce poate fi.

Amethyst coborâse scările ținând în mână o mică poșetă. Buclele ei de abanos fuseseră ridicate într-o coadă dezordonată, însă câteva fire scăpaseră din strânsoare și acum i se revărsau delicat pe obraji. Purta o pereche de ochelari de soare pe cap și era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți albi și un top verde de aceeași culoare cu a ochilor ei. Se uită în sus la Ben și la Cooper și zâmbi. Zâmbetul ei atrăgător îl ameți pe Ben la fel cum îl amețise și pe Cooper când a văzut-o prima dată. Amethyst nu știa, însă îi avea pe amândoi la picioarele sale. Cooper se ridică de la biroul recepție și o întrebă când se apropie:

- Pleci să explorezi minunatul nostru oraș?

- O, da, abia aștept să-i aflu toate secretele, spuse ea clătinând din cap cu entuziasm.

Cooper rânji înainte să spună:

- Asta-i tot? Ei bine, asta înseamnă că ar trebui să te văd întorcându-te în cinci minute. Nu-i așa, Ben?

Ochii lui Ben rămăseseră larg deschiși de uimire. Dacă nu și-ar fi cunoscut mai bine prietenul, Cooper ar fi crezut că Ben nu mai văzuse niciodată o femeie frumoasă înainte. Voia să se ducă la el și să-l lovească peste ceafă. Poate că ar trebui să-și dea frâu liber impulsului...

- Poftim? spuse Ben, fără a-și putea lua privirea de la Amethyst.

Cooper dădu din cap cu neîncredere. Imediat ce Amethyst ar fi plecat, plănuia să aibă o discuție serioasă cu prietenul său cel mai bun. Prieten sau nu, în niciun caz nu avea să-i permită să pătrundă în ceea ce el considera ca fiind teritoriul său. Voia să lovească cu pumnul în biroul de recepție și să-și revendice dreptul ca un copil. Îi plăcea foarte mult Amethyst și nu voia ca Ben să strice vreo șansă de a o cunoaște mai bine. Pentru moment, se mulțumi să-l aducă pe Ben cu picioarele pe pământ și să detalieze subiectul conversației.

- Secretele orașului. Nu ar trebui să-i ia mult timp să le descopere, spuse Cooper rar astfel încât acestea să poată ajunge și la creierul prietenului său.

Ben își ridică sprâncenele și se holbă la el. Apoi se scărpină în cap, privindu-l de parcă și-ar fi pierdut mințile.

- Ce secrete? Ai căzut și te-ai lovit la cap?

Amethyst râse și zise: