Dawn Brower - Minciuni De Familie

- Asta e foarte interesant. Mama ta a dat dovadă de creativitate când te-a numit astfel. Ai surori? Îmi pare rău dacă e prea personal, dar eram curios dacă a putut ține pasul cu standardele înalte pe care și le-a setat.

Amethyst își clătină ușor capul înainte și înapoi, amețită de fascinantele oceane albastre-verzi ale ochilor lui în care se pierduse.

- Din păcate, sunt singură la părinți. A devenit clar pentru mama mea că nu va putea crea un alt copil la fel de perfect ca și mine, așa că a abandonat ideea. De ce să mai încerci când ai obținut deja perfecțiunea?

Să fie sinceră, mama ei era foarte nestatornică; în plus, nu voia să explice tendința mamei sale pentru exagerare, lucru care o făcea adesea pe regina declarată a dramei să arate bine prin comparație.

- Nu pot spune că a greșit în această privință, până în prezent tot ce văd este ideal.

- Ce pot să spun? Sunt destul de aproape de perfecțiune. Gura ei nu putu rămâne închisă, iar gândurile i se revărsară înainte să poată gândi altfel. Această călătorie s-ar putea dovedi a fi destul de distractivă. Cu condiția ca mama ei să nu vină pe neașteptate și să o strice. Lyoness Keane avea probleme cu statul într-un singur loc mai mult timp.

- Mama ta trebuie să fi fost nemaipomenită dacă are o fată așa drăguță ca tine. Buzele lui se strânseră puțin ca și cum se lupta să nu râdă.

Comentarii de genul ăsta merg doar pentru a arăta cum aparențele pot fi înșelătoare. În copilărie a avut atât de mulți „tați” încât nu l-ar recunoaște pe cel adevărat dacă l-ar vedea. Lyoness se „îndrăgostea” adesea de primul bărbat care îi acorda atenție. Știa că mama ei nu avusese sentimente puternice pentru niciunul dintre bărbații din viața sa. Ei doar au jucat un rol în a o ajuta să scape de singurătate. Așa că, atunci când se enervau, o lua pe Amethyst și se mutau pe pășuni mai verzi. Din păcate, pășunile nu au devenit niciodată mai verzi. Așa că, în final, Amethyst nu avea rădăcini și nu aparținea niciunui loc.

- Mmm, da, mama este frumoasă. Asta nu fusese o minciună. Lyoness Keane era superbă și ar fi putut fi model dacă și-ar fi ales acest drum în carieră. În schimb, a vrut să fie răsfățată și a găsit bărbați bogați care să aibă grijă de ea.

- Sunt sigur că este, răspunse el, păstrându-și tonul prietenos. În regulă, hai să te înregistrăm. Apăsă pe câteva taste pe computerul aflat în fața lui, după care își ridică privirea și spuse:

- Trebuie să întreb, ai vreo poreclă? Amethyst este un nume destul de lung.

- Nu, întotdeauna a fost Amethyst. Poate că ar trebui să aibă o poreclă, gândi ea, dar asta ar implica să aibă prieteni care să o folosească. Însă numărul mare de deplasări nu au ajutat-o în acest sens. După un timp, a încetat să mai încerce și a devenit retrasă. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a putut să creeze această revistă la o vârstă fragedă. Nu făcea ceea ce copiii obișnuiți făceau și a ajutat-o să uite cât de singuratică poate fi viața ei.

El îi zâmbi și îi făcu cu ochiul în timp ce mai apăsa câteva taste.

- Va trebui să remediem asta cât timp stai la noi. Își încreți sprâncenele în timp ce studia ecranul calculatorului. Aaa, aici era. Văd că vei sta la noi câteva săptămâni. Dacă rămâi fără lucruri care să te destindă, te poți întoarce să mă vezi.

Ochii lui Amethyst se măriră la cuvintele lui. Cumva i-a făcut avansuri? Nimeni nu mai flirtase cu ea atât de deschis înainte. Flirtul ei anterior păru stângaci și ciudat. Oare voia să vadă unde ar putea duce asta? Nici nu-și amintea când a mai fost vreodată atât de atrasă de vreun bărbat înainte. Era aproape prea frumos încât o durea să îl privească. După câteva minute de liniște, el începu să turuie, aducând-o înapoi în prezent.

- Vreau să spun că am trăit aici toată viața și probabil știu mai multe despre atracțiile locale decât a-i găsi pe un site web. Doamne, o dau în bară! Bună, sunt Cooper și mi-ar plăcea să petrec ceva timp cu tine cât ești aici.

Cât de adorabil e faptul că a crezut că trebuie să se explice. Amethyst îl plăcu instantaneu și se gândi că îi va plăcea să îl cunoască mai bine. Îi aruncă un zâmbet liniștitor:

- Încântată de cunoștință, Cooper. Of, era o nebunie... Sunt Amethyst, dar deja știi asta. Oare ce ar mai putea face pentru a părea și mai împrăștiată? Aș putea primi acum cheia de la camera mea?

El o ținea strâns în palma sa. Dacă a ghicit corect, Cooper nu ar fi vrut să o lase să plece. Se uită în jos la mâna sa și mormăi cu uimire, dregându-și vocea:

- Ooo, da, probabil că asta ar ajuta. Stai în camera 13. Este la etaj, în capătul holului. Apoi îi întinse cheia și îi arătă spre scara deschisă de lângă coridor.

- Mulțumesc, răspunse ea în timp ce el îi înmână cheia.

- Sper să ai o ședere plăcută! și o privire dezamăgită îi umbri ochii.

Oricât de mult își dorea să-l cunoască mai bine, nu voia să-i ofere o impresie greșită. Nu voia să se arunce în brațele oricui. Se respecta prea mult ca să se lase să cadă în fața primului bărbat frumos care reușise să îi facă inima să bată mai tare. Amethyst Keane nu va fi o femeie ușoară, iar dacă va decide să meargă mai departe cu el... atunci va fi o decizie atent gândită. A fost drăguț și chiar ar fi avut nevoie de ajutorul lui mai târziu, așa că i-a oferit o speranță de care să se agațe.

- Poate că o să profit de oferta ta.

- Ooo? își ridică el sprâncenele de curiozitate.

- Mă voi întoarce la tine mai târziu după ce mă voi odihni. Cu aceste cuvinte, ea se întoarse lăsându-l să o aștepte. Amethyst se opri și privi de-a lungul camerei principale, decorată cu multă pricepere. O canapea mică și două scaune de pluș flancau o măsuță aflată în fața unui șemineu decorat cu marmură. Marmura de-a lungul coloanei șemineului prezenta sculpturi detaliate. Ar fi vrut să își treacă degetele peste ele și să studieze fiecare fațetă, însă poate altădată. Lucruri mai presante trebuiau făcute înainte ca ea să se poată lăsa pradă capriciilor la întâmplare. Întorcându-se, își îndreptă atenția către Cooper și îi zâmbi înainte de a păși pe scară. Ajunsă la baza scărilor, se întoarse și îi întâlni din nou privirea.

- Da, nici eu nu mă satur să te privesc, gândi ea. După care îi aruncă un zâmbet rapid înainte de a spune:

- Am uitat să întreb: unde aș putea găsi un loc bun pentru a mânca?

Un zâmbet strălucitor i se formă pe față de parcă ar fi câștigat cel mai mare premiu din viața sa. Farmecul lui Cooper ieși la iveală dintr-un zâmbet de un milion de wați. Amethyst își înclină capul și se gândi din nou cât de greu îi este să aștepte să-l cunoască mai bine.

- Sunt doar câteva locuri în oraș unde a-i putea să mănânci. Probabil ai trecut deja pe lângă ele în drumul tău încoace. Este un mic restaurant italian care face pizza și paste excelente. Se numește „La Giovanni”. Iar dacă vrei ceva mai tradițional, de exemplu un burger, atunci îți sugerez să mergi la North Point Café.

Hm, asta este chiar o selecție mai mare decât ar fi crezut. Dădu din cap spre el și spuse:

- Mulțumesc!

Fața lui Cooper deveni abătută atunci când nu primi nicio invitație de a o însoți în cercetările ei:

- Nicio problemă.

El trebuie să fi presupus că ea îl va invita să i se alăture. Poate într-o altă zi, căci azi nu se simțea pregătită pentru companie. Avea nevoie de timp să proceseze totul și să își facă un plan. Se întoarse spre scări și urcă până în vârf. Fiecare pas pe care îl făcea o ducea mai aproape de camera care urma să-i fie casă pentru următoarele săptămâni. Până acum, această vacanță a fost în topul listei ei de locuri preferate vizitate vreodată. Așa că spera ca ea să se ridice la așteptările sale.