Dawn Brower - Contele Meu Pentru Totdeauna

- Hannah, șopti. Doamne, te implor, fă să fie în viață...

Respiră ușurat când îi văzu pieptul mișcându-se.

- Trebuie să o ducem la castel, spuse bărbatul. Și să chemăm un medic.

Garrick aprobă.

- O voi duce călare. Sunt mai rapid. După ce încalec, dă-mi-o în brațe.

Bărbatul dădu din cap. Garrick încălecă rapid pe cal și întinse brațele după Hannah. Ar fi putut s-o omoare. Dacă ea ar fi murit - nu s-ar fi putut ierta niciodată. Ea era singurul lucru pozitiv din viața lui și mai degrabă ar fi murit decât s-o rănească vreodată. O prinse cu căldură în brațe și apoi își îndemnă calul să meargă ușor. Măcar erau aproape de castel. Când se opri în fața porții, aceasta se deschise imediat. Majordomul ieși și se înclină.

- Lordul meu, spuse acesta. Mă bucur să vă văd din nou.

- Nu am timp, Bentley. Ajută-mă cu ea, a fost rănită.

Majordomul reacționă imediat și îl ajută pe Garrick cu Hannah. O duseră sus, într-o cameră, și o întinseră pe pat. Era atât de palidă...

- Cheamă imediat un doctor, spuse Garrick.

- Da, lordul meu, spuse Bentley și părăsi camera.

Mama lui năvăli ca o furtună în cameră.

- Ce ai mai isprăvit de data asta?

Garrick tresări la tonul vocii ei.

- Nu acum, mamă. Nu am timp de morală.

Hannah era mai importantă decât orice avea mama lui de spus. Trebuia să trăiască, iar el trebuia să se asigure de acest lucru. Chiar dacă ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi făcut în viață. Dacă nu ar fi fost ea, probabil că el nu ar fi supraviețuit războiului.

Se uită la pat și oftă.

- O, doamne, e Hannah. Ce face aici?

- Nu o așteptai?

Lady Manchester dădu din cap și se încruntă.

- Nu sunt surprinsă, însă. Ambii ei părinți au murit, iar vărul care a moștenit titlul este un pierde-vară.

Oftă.

- Mama ei a murit de câțiva ani, iar tatăl ei a murit anul trecut. Era doar o chestiune de timp până să vină aici. Ar fi trebuit să trimit după ea, dar cu moartea lui Nate...

Biata Hannah. Tot ceea ce conta pentru ea pe lume dispăruse, iar cei pe care se bazase o abandonaseră. Garrick se gândea că ar fi trebuit să se întoarcă mai devreme acasă. Poate dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi putut face ceva pentru ea. Dar o va ajuta acum. Măcar atât putea face să se revanșeze că aproape o omorâse cu nechibzuința lui.

- Am trimis după doctor, spuse Garrick. Poți sta cu ea până când sosește. Nu e cuviincios să rămân în cameră.

- Desigur, încuviință mama lui. Abia ai ajuns, du-te să te odihnești. Te voi anunța când vine doctorul.

Garrick părăsi camera. Avea o mulțime de întrebări, dar toate puteau aștepta. Voia să știe de ce fugise Hannah de vărul ei și după ce afla toate răspunsurile, avea de gând să-i facă acestuia o vizită. Dacă ar fi fost o relație bună, vărul ei ar fi avut mai multă grijă de ea. Garrick voia sânge și nu se sfia să caute dreptatea.

Garrick se uită pe fereastră la dealurile rotunde ce duceau spre mare. Avea chef să călărească sau să se plimbe. Castelul era sufocant chiar și într-o zi bună - iar aceea nu era deloc o zi bună. Hannah încă nu se trezise, iar el simțea nevoia să facă ceva pentru a se elibera de toată furia. Ura faptul că era atât de neputincios și nu avea ce să facă pentru ea. Ce putea face ca ea să deschidă ochii? Doctorul spusese că nu avea oase rupte, dar se lovise cu capul destul de tare de marginea trăsurii. Avea o vânătaie albastră uriașă pe frunte, care se retrăgea încet. Din fericire, după ce se va retrage, va dispărea și ceea ce o ținea pe Hannah adormită.

Își plimbă degetele prin părul ei și oftă. Avea mai multe griji decât Hannah. Analizase registrele împreună cu majordomul și se pare că fratele său reușise cumva să lase proprietatea cu datorii imense. A spune că îi lipseau calitățile administrative era o afirmație blândă. Nathaniel nu avea niciun talent pentru administrarea proprietății. Garrick nu și-ar fi imaginat niciodată că fratele său ar putea fi atât de neglijent cu averea familiei. Puținul pe care îl avea el nu acoperea necesarul pentru a aduce registrele la zero. Ar fi avut nevoie de un miracol. Însă fondurile lui i-ar fi ținut deoparte o vreme pe creditori - i-ar fi dat timp să se gândească la următoarea mișcare.

- Garrick, spuse mama lui intrând în birou. Trebuie să vorbim. Nu mă poți evita la nesfârșit.

Garrick ar fi vrut să poată. Mama lui era îngrijorată. Garrick înțelegea acest lucru, dar nu însemna că era pregătit să o confrunte. Mama lui îl preferase întotdeauna pe Nathaniel și probabil era dezamăgită că fiul ei perfect murise. Acum rămăsese cu fiul cel imperfect, care devenise conte și capul familiei.

- Îmi cer scuze, mamă, spuse el întorcându-se spre ea. Am neglijat nevoile tale. Cum te pot ajuta?

Garrick ridică o sprânceană.

- Este vorba despre Amelia, spuse ea. Are nevoie de ajutor și nu știu ce să fac.

- Este orfană, spuse Garrick realist. Probabil îi este foarte greu. Nu și-a cunoscut niciodată mama, iar tatăl ei... Vocea lui se pierdu. Nu avea sens să stârnească durerea și să o intensifice. Sincer, nu știu ce speri să fac eu. Nu știu nimic despre fetițe.

Fratele lui nu își îndeplinise datoria de a lăsa un fiu care să moștenească titlul, dar avuse o fată. O fetiță de cel mult cinci primăveri și, din păcate, Lenora murise la naștere. Tot ce avuse de când deschise ochii pentru prima dată fusese tatăl ei. Din poveștile servitorilor, nici de tatăl ei nu avuse parte prea mult. Nathanial nu fusese prea interesat de copilă. Era prea îndurerat de pierderea iubitei sale soții. Garrick nu-l putea învinovăți prea mult pentru asta. Dacă și-ar fi pierdut iubirea vieții, probabil s-ar fi pierdut și el în durere. Amelia merita însă ceva mai bun. Voia să se poarte bine cu nepoata lui, dar nu mințise. Fetele erau o enigmă pentru el și nu avea idee cum să se poarte.

- Am trimis după Lady Corinne, spuse mama lui. Poate că Amelia o va asculta pe mătușa din partea mamei.

- Bine, spuse Garrick dând din mână. Se pare că te-ai descurcat bine. Ce vrei să fac eu?

Mama lui rămase tăcută, uitându-se la el. Îl intimida și pentru o clipă se simți iar ca un băiețel. Întotdeauna avuse acest efect asupra lui. Cumva, mama lui reușea să-l ducă din nou într-o perioadă în care nu avea control, cu o ușurință pe care o ura.

- Este o soluție temporară, spuse ea în cele din urmă. Corinne nu poate rămâne definitiv aici. Trebuie să decidem ce facem cu Amelia după ce pleacă ea.

- Și trebuie să decidem azi? întrebă el exasperat.

La naiba... Mama lui îl va băga timpuriu în mormânt. Nu era de mirare că Nathaniel s-a refugiat în alcool. Și-a pierdut soția și a fost nevoit să o confrunte pe mama lor zilnic. Poate că era momentul să-i recomande să se mute în casa de văduvă.

- Sunt sigur că avem timp, spuse el mai blând.

- Dar nu prea mult. A pierdut deja mai mult decât ar trebui să piardă orice fetiță. Însă am o idee care ar putea ajuta.

- Și care ar fi aceea? întrebă el.

În acel moment era pregătit să accepte orice, doar ca să-l lase în pace.

- Trebuie să te însori.

Orice în afară de asta. Garrick nu dorise niciodată să se însoare. Nu ar fi fost un soț bun pentru nicio doamnă. Era plin de răni de luptă pe exterior, dar și la interior. Orice femeie care și-ar fi unit destinul cu al lui ar fi ajuns să regrete. Nimic din ce ar fi spus mama lui nu l-ar fi putut convinge că însurătoarea era o idee bună.