Dawn Brower - Dragoste, Găsește-Mă

Se uită din nou în sus și înjură. Diana a avea o întreagă gamă de obiceiuri proaste care în mod normal o femeie bine crescută nu le avea. Înjuratul era doar unul dintre lucrurile pentru care nu se simțea vinovată. Dar, știa când să se abțină. Acum nu era cazul. Nu era nimeni din înalta societate în jur să o vadă sau judece. Majoritatea timpului făcea ce avea chef-cu anumite limite. Societatea nu uita cu ușurință greșelile scandaloase. Îi plăcea să se afle la marginea incorectitudinii, dar nu își putea permite să fie exclusă din grațiile înaltei societăți. Finanțele ei depindeau de participarea la balurile societății.

Diana coti pe strada ce ducea la magazinul croitoresei Madame Debroux. Odată ajunsă la magazin s-a uitat în jur înainte de a intra pe ușa din spate în Salonul Fortuna. La această oră din zi nu a vrut să folosească intrarea secretă din interior și să perturbe clienții croitoresei. Nu putea folosi scuza că avea nevoie de mai multe rochii și nu voia să se prefacă. Odată ajunsă la etajul al doilea ciocăni la ușa biroului înainte de a intra. Narissa studia cărțile clubului și își mușca buzele.

─ Ești ocupată?

Se uită în sus și pufăi.

─ Deloc. Narissa închise cartea.

─ Doar verificam numerele. Este totul pregătit pentru meciul de scrimă de la balul Silverton din seara asta?

─ Mă întâlnesc cu Lulia în camera din spate în scurt timp să discutăm ultimele detalii. Are o ultimă sesiune de antrenament cu Bessie astăzi înainte de meci. Cărțile de pariuri merg bine cu cote în favoarea ei. Dacă nu câștigă va fi o pierdere.

Narissa dădu din cap.

─ Spune-mi dacă vrei să fac ceva. Nu voi participa în seara asta. Trebuie să supraveghez clubul.

Diana zâmbi.

─ Voi fi bine, spuse ea. Lulia va fi acolo și este vitează.

─ Țiganca ta este mai mult decât vitează-este de neclintit. Aproape îmi e milă de bărbatul care îndrăznește să o iubească.

Diana era de acord. Lulia nu avea nici o jenă să spună oricui ce gândea despre ei și nu se dădea deoparte de la orice provocare. Le separau doar câțiva ani, dar Lulia era mult mai înțeleaptă pentru vârsta ei. Uneori, Diana invidia libertatea pe care o avea prietena ei. Putea fi orice și merge oriunde. Lulia nu dădea socoteală nimănui; dar, Diana avea o mulțime de oameni care îi controlau viața. Într-o bună zi, va avea tot ce își dorea. Trebuia doar să aibă răbdare și să se concentreze la planul ei. Odată ce avea suficienți bani salvați va deschide o școală pentru fete. Una în care să se învețe mai mult decât cusut și bune maniere-o doamnă are nevoie în viață de mai multe abilități decât acestea.

─ Așa este. Lulia nu se va mulțumi cu orice bărbat. Va trebui să fie la fel de puternic ca și ea. Asta dacă are de gând să se stabilească. Nu cred că este în nici o grabă să găsească un soț.

Uneori Diana își dorea să fi găsit pe cineva. Nu doar pentru ea să-l iubească, dar și el să o iubească în schimb. Nu voia să se căsătorească doar de dragul de a avea un soț. Dacă ar jura pentru totdeauna ar trebuit să însemne ceva. Căutarea unui lucru atât de iluzoriu părea imposibilă. Dacă l-ar găsi vreodată ... Alungă gândul. Doar dorința nu va face acest lucru o realitate, iar ea încetase să se mai amăgească cu mult timp în urmă.

─ Nu dai peste un bărbat bun în fiecare zi, spuse Narissa melancolic.

─ Cred că l-am găsit pe ultimul decent din societatea noastră.

─ S-ar putea să ai dreptate. Narissa se căsătorise cu ducele de Blackmore și erau fost fericiți.

─ Mă scuzi. Trebuie să mă întâlnesc cu Lulia acum.

─ Foarte bine, spuse Narissa și o goni cu mâna.

─ Știi unde mă găsești dacă ai nevoie de mine.

Diana plecă din birou și se duse în camera din spate, unde practicau. Lulia și Bessie erau deja acolo. Lulia avea pletele ei negre împletite într-o coadă lunga, care îi ajungea la mijlocul spatelui. Nu purta nici un echipament de protecție în timp ce o antrena pe Bessie. Bessie nu va avea nici o îmbrăcăminte de protecție mai târziu, la meci, dar acum o avea. Nu voia nici o leziuni care ar putea preveni meciul mai târziu. Toată lumea din programul de scrimă lua lecțiile în serios. Scrima nu era ceva care aveau posibilitatea de a învăța de obicei. Nu era un sport pentru care o femeie să poată găsi cu ușurință un instructor, și era o pasiune care o consumase pe Diana încă de la șaisprezece ani.

Lulia și Bessie barară-lamele alunecând una contra celeilalte. Metalul zăngăni și ecoul răsună în întreaga cameră. Diana oftă în timp ce ele continuară să plutească în jurul camerei într-un dans de brațe, picioare, și florete. Poate după acest meci va garda și ea cu Lulia. Era un sport pe care îl iubea foarte mult și la care participa ori de câte ori i se oferea ocazia. În cele din urmă, după câteva momente meciul se termină. Bessie și Lulia gâfâiau, dar zâmbetele lor erau largi și emanau bucurie.

─ Ești destul de bună, îi spuse Lulia lui Bessie.

─ S-ar putea să câștigi.

Diana bătu din palme.

─ Este foarte bună. Nu există nici o îndoială că o va bate pe Lady Mary.

Lady Mary Addington miza frecvent la Salonul Fortuna. Tatăl ei o răsfățase și fusese antrenată de un maestru de scrimă. Se lăudase că poate bate pe oricine la scrimă, și Bessie a acceptat provocarea. Nu era primul meci aranjat de Diana, dar era unul dintre cele mai semnificative. Bessie era fata în casă a doamnei Mary. Dacă Bessie câștiga Lady Mary îi va da o mică avere și se va putea retrage la țară. Dacă pierdea își pierdea serviciul fără referințe. Nu mai fusese nici un meci atât de important de când Diana începuse să le aranjeze. Bessie își asuma un risc imens și dacă îi reușea-recompensa ar fi fost monumentală.

─ Sunt gata, declară Bessie.

─ Chiar dacă pierd, se merită.

Diana a vrut să-i spună că ea se va asigura să găsească altă poziție în cazul în care pierdea, dar se abținu. Își va da silința mai mult dacă crede că va pierde tot. Dacă pierdea, Diana îi va asigura o poziție nouă. Era mai bine să păstreze oferta până când era nevoie.

─ Mă bucur să aud asta, spuse Diana. Se întoarse spre Lulia.

─ Este totul pregătit pentru meciul din seara asta?

─ Am o servitoare care se va asigura ca echipamentele noastre să fie în mijlocul grădinii Silverton. Ea zâmbi.

─ Și un însoțitor care a fost de acord să o ajute, dacă este necesar.

Lulia probabil flirtase cu el ca să-l convingă. Era destul de frumoasă și cei mai mulți bărbați o găseau irezistibilă.

─ Minunat. Ne vedem acolo. Plecă și le lăsă să-și continue practica. Pentru prima dată de când începuse să organizeze meciurile avea un gol în stomac. Ar fi trebuit să fie entuziasmată, și totuși, simțea că lipsea ceva. Diana nu își regreta alegerile. Cum ar fi putut, când realizase atât de multe?

─ Diana, strigă Lulia.

─ Așteaptă. Vreau să discut ceva cu tine.

Se opri și se întoarse spre prietena ei. În unele privințe Lulia avea totul. Nu ar fi trebui să fie geloasă pe prietena ei; cu toate acestea, nu putea să nu fie. Uneori nu contează dacă ceva are sens sau nu-pur și simplu așa este.

─ Da?

Lulia veni și o trase într-o îmbrățișare.

─ Pari tristă, micuțo. Ce te deranjează?

Poate că până la urmă conta că era ziua ei. Poate că de aceea se simțea atât de melancolică. Nimeni nu își dăduse seama nici măcar cât să-i dorească o zi bună.

─ Nu. Nimic. Nu voia să-și împovăreze prietena. Nu avea nici un motiv să reamintească nimănui că astăzi era o zi în vreun fel specială. Era o prostie din partea ei să vrea ca cineva să-și amintească.