Dawn Brower - Dragoste, Găsește-Mă

Lady Diana crescuse în anii cât fusese plecat. Era încă o fetiță în ochii lui, și așa va rămâne. Era cu cinci ani mai mare decât ea și nu putea uita cât de răsfățată fusese. Cel puțin crescuse suficient să înțeleagă că lucrurile nu pot fi întotdeauna cum și le dorește. Fusese politicoasă și încurajatoare mai devreme. O aprecia pentru asta. Ceea ce nu voia era să se căsătorească cu ea, chiar dacă fusese ultima dorință a tatălui său. Luther nu voia să se căsătorească din datorie, cel puțin nu încă. Va considera posibilitatea în câțiva ani. Inima lui era prea grea să se gândească la căsătorie.

Odată ajuns la marginea târgului găsi un post unde să-și lege calul. Un băiat din apropiere se îngrijea de animale. Îi aruncă un șiling și îi spuse:

─ Asigură-te că nimeni nu-l deranjează. Luther semnală către cal.

─ Da, domnul meu.

Cu calul asigurat, Luther se pierdu în mulțime. Un grup de actori era pe scenă într-o luptă de scrimă. Părea să fie la sfârșit. Mulțimea era adunată în jur vizionând cu venerație. Floretele erau reale și zăngănitul metalului acoperea zgomotul constant al spectatorilor. Luther era la fel de entuziasmat ca și sătenii. Actorii erau foarte îndemânateci cu floretele și se vedea că avuseseră profesori excelenți. El învățase scrimă de la cei mai buni instructori și nu credea că ar putea ține pasul cu ei.

La sfârșitul bătăliei mulțimea a izbucnit în aplauze. Luther rămase cu gura deschisă când și-au dat măștile jos. Cum fusese capabilă o femeie să gardeze cu o așa îndemânare? Nu ar fi crezut că se poate dar, totuși așa era. Voia să o cunoască, dar nu era sigur că era o mișcare înțeleaptă. Ar putea-o încuraja să abordeze o relație mai informală. Tatăl său nu credea că e bine ca angajatul să se amestece cu angajatorul-nici măcar la târg.

Luther se îndreptă spre cortul actorilor. Văzu niște șuvițe blonde și se încruntă. De ce mergea Lady Diana înspre cort? Nu ar fi trebuit să se apropie de țigani. Dacă avea nevoie de un motiv să caute țiganca, Diana tocmai i-a dat unul. Țiganca se opri în fața cortului și Diana o prinse din urmă. Discutau ceva, dar nu le putea auzi. După câteva momente, țiganca a intrat în cort și Diana a plecat cu un zâmbet imens pe față. Luther se îndreptă înspre Diana.

─ Lady Diana, o strigă pentru a doua oară în acea zi, dar ea nu-l auzi. Ea a continuat să meargă spre un stand care vindea plăcinte cu carne. Vorbi zâmbăreață cu omul care le vindea și cumpără una.

─ La naiba, înjură și împinse niște săteni încercând să ajungă lângă ea. Erau prea mulți oameni la târg și nu se putea mișca mai rapid.

Diana continuă vorbind cu sătenii pe lângă care trecea. Unde era escorta ei? Cum a putut-o lăsa tatăl ei așa fără însoțitor la târg? Nu le pasă de siguranța ei? Se opri să privească un băiat aruncând mingii într-un coș la unul din jocuri. Dacă câștiga primea ceva dulce pentru fiecare coș iar marele premiu erau patru tarte cu gem.

Era la doar câțiva pași de ea când ea a decis să se miște din nou. Frustrarea lui creștea cu fiecare secundă ce trecea. Se întinse și reuși să o apuce de braț. Ea se smuci și aproape căzu.

─ Îmi cer scuze, spuse el cu răsuflarea tăiată.

─ Te-am strigat. Nu am vrut să te sperii.

Ea se uită la el și se încruntă. Tarta ei cu carne se rostogolise la pământ și era acum acoperită de pământ.

─ Ce e atât de urgent să mă apuci așa?

Era un măgar ...

─ Voiam să vorbesc cu tine despre țigancă. Nu a sunat cum își dorise. Îl făcea să pară morocănos și nepoliticos.

─ Și de ce ești singură. Nu-ți pasă de reputația ta?

Și-a închis ochii și și-a încleștat mâinile în pumni. După câteva bătăi de inima a deschis ochii și s-a uitat urât la el. Înainte fusese mai înțelegătoare dar acum era furioasă.

─ Permiteți-mi să înțeleg mai bine. Ridică degetul la el.

─ M-ați apucat de braț și m-ați făcut să scap mâncarea pentru a mă mustra că nu am grijă de reputația mea?

─ Acesta ar trebui să fie un exemplu de ce nu ar trebui să fi singură. I se poate întâmpla orice unei tinere dacă nu are grijă de siguranța ei. Își ridică pieptul. Asta ar trebui să o învețe să nu se certe cu cineva care știa mai bine decât ea.

─ Tatăl tău nu ar fi trebuit să-ți permită să părăsești Bristol Manor fără o servitoare, cel puțin, deși ar trebui să ai un însoțitor cu tine. Mulțimea este periculoasă.

─ Tu ești singura persoană periculoasă lângă mine, aproape că a țipat.

─ Totul era în regulă înainte să mă acostezi tu. Particip la acest târg de când eram o fetiță.

─ Încă ești o fetiță, întrerupse el.

─ Unii bărbați ți-ar putea vedea inocența prea ispititoare să o ignore.

─ Dar tu nu ești unul dintre ei? Ridică o sprânceană.

─ Nu este nevoie să explici, domnul meu. Îmi dau seama că nu sunt vreo-o mare frumusețe. Dacă ai terminat să mă cerți pentru lipsa mea de acompaniament, mă duc să-mi iau ceva de mâncare din nou.

Se întoarse să plece, dar el nu putu permite acest lucru. De ce nu putea să înțeleagă că nu trebuia să fie singură? De ce nu îl lua în serios?

─ Așteaptă, strigă el.

─ Nu ar trebui să ...

Ea se întoarse și se uită la el.

─ Nu am nevoie să ai grijă de mine Lord Northesk. Pleacă.

─ Se pare că domnișoara nu te place. Răsună accentul feminin al ţigăncii în urechile lui.

─ Fă cum spune ea.

Nu avea o zi prea bună. Nu ar fi trebuit să se întoarcă la târg. Se uită peste umăr și întâlni ochii violeți ai țigăncii care fusese pe scenă mai devreme. Avea floreta la brâu și chiar știa să o folosească.

─ Lady Di nu are nevoie de un bărbat care să-i spună ce să facă. Se uită la el de sus în jos, ca și cum îi lipsea ceva.

─ Mai ales, unul care preferă să-i dea ordine în loc să o aprecieze.

─ Cine ești tu să mă judeci? El se uită urât.

─ O țigancă care nici măcar nu are propria-i casă.

─ Cel puțin am onoare, spuse ea.

─ Tu ești lipsit de ceva mai fundamental decât mine.

Lady Diana păși între ei.

─ Vă rog să plecați, Lord Northesk. Am de discutat cu Lulia lucruri care nu vă privesc.

Luther a plecat, dar nu pentru că femeile îi cerură asta. Lady Diana era în siguranță în grija Luliei. Putea scăpa de orice bandit cu o simplă mișcare de spadă. Poate că nu îi plăcea țiganca, dar avea talent. Dar totuși nu putea să nu-și facă griji pentru Lady Diana Thomas. Avea ceva care îl făcea să-și dorească să o protejeze și să se asigure că nimic nu o va răni vreodată. Nu voia să se gândească prea mult la ce îl motiva. Avea deja suficiente responsabilități după moartea tatălui său. Să găsească dragoste sau să construiască relații? Părea imposibil ... Domnișoare de calibrul Dianei nu erau la îndemâna lui și nici nu prevedea să fie pe viitor. Era cel mai bine să păstreze distanța și să o lase să-și găsească propriul ei drum. Oricum, nu avea nimic să-i ofere.

Londra, 1812

Cerul se întuneca când Diana a ieșit din casă. Trebuia să se grăbească să nu o prindă ploaia care amenința să vină. Era ziua ei și acum avea douăzeci și doi de ani. Cu timp în urmă era încântată să sărbătorească această zi specială, dar această bucurie murise de mult. Cu fiecare an ce trecuse își acceptase soarta, mai întâi de femeie retrasă, iar acum de celibatară. Practic nu era încă, dar de ce să nege realitatea? Era tot ceea ce orice domnișoară temea-femeie nemăritată, femeie savantă și o fată bătrână în devenire. Dar exista o diferență semnificativă, totuși. Diana lua toate aceste titluri și le folosea în avantajul ei. Iubea persoana care devenise. Nu, nu va sărbători ziua în care venise pe lume. Comemora ceva mult mai important-ziua în care preluase controlul asupra viitorul ei. Acea zi fusese în urmă cu șase ani, când a întâlnit-o pe Lulia.