Owen Jones - Nepoftiții

“”Bine, mătușă Da, așa voi face. Uite dacă ai alte lucruri de făcut nu vrem să te reținem. Copiii sunt extraordinari – au preluat complet treburile gospodăriei – așa că eu mă pot ocupa în liniște doar de Heng, dar dacă vrei sa te reped acasă, se rezolvă imediat. Suntem cu toții foarte recunoscători pentru ajutorul tău, dacă nu erai tu, Heng ar fi murit și suntem cu toții conștienți de asta. Dacă te vom putea ajuta vreodată cu ceva trebuie doar să spui.”

“Da, mulțumesc, Wan, cred că mă voi duce acasă pentru câteva ore, dar aș vrea să-l văd pe Heng cum mănâncă carnea de ied, așa că ar fi grozav dacă aș putea lua cina cu voi în seara asta. Cât despre plată, nu-ți fă griji acum. Heng e nepotul meu preferat și nu aș vrea sa văd că i se întâmplă ceva rău, dacă stă în puterile mele să împiedic asta. Pot să mă duc pe jos până acasă și pot să mă întorc tot pe jos. La ce oră propui să mâncăm?”

“Pe la șapte chiar șapte și jumătate ca de obicei și ești mai mult decât binevenită.”

“Bine, plec acum și ne vedem în jur de ora șapte. La revedere pentru acum!”

“La revedere, mătușă, și mulțumesc din nou pentru ajutor.”

După ce plecă Da, Wan se simți nelalocul ei singură cu soțul ei. Era prima dată de când Heng căzuse bolnav, mai ales că Den duse caprele la pășunat lângă izvor, iar Din plivea parcela de legume a familiei. Wan trebuia să-i dea de știre lui Den ca trebuie să sacrifice un ied pentru diseară, dar nu îndrăznea să-l lase singur pe Heng. Din era singura care se putea duce să-l anunțe pe Den, așa că tot ce putea face era să spere că Din va veni acasă să mănânce la prânz așa cum făcea de obicei. Wan era convinsă că Heng va avea parte de ciozvârta de ied în seara aceea.

Încercă să vorbească cu el și cum nu era nimeni prin preajmă, îl alintă cum știu ea mai bine:

“Dragul meu, Heng, ești treaz? Cu toții… eu am fost atât de îngrijorată pentru tine… Te rog să-mi răspunzi daca mă auzi.”

“Bineînțeles că te aud când sunt treaz, dar am ațipit puțin, Mud”, răspunse el cu noua lui voce gravă, “și cred că am ratat câteva lucruri. În general, mă simt mult mai bine, chiar dacă puțin ciudat. De-abia aștept cina!”

“Cât e ceasul acum?”

“Acum e 11:45, o să luăm prânzul cât de curând. Ți-ar plăcea?”

“Ce este pentru masa de prânz?”

“Niște salată”

“Mâncare pentru iepuri”

“Dar ție obișnuia să-ți placă salata verde, Heng!”

“Serios? Nu-mi amintesc să-mi fi plăcut vreodată”

“Ce zici de o omletă?”

“Da, asta sună mult mai bine. Poți să pui în ea și din amestecul cu lapte?”

“Sigur că da, dragul meu, nu văd de ce nu, avem din cel pregătit pentru cină. Trebuie să-i mai dăm 30 de minute lui Din să vedem dacă se întoarce. Trebuie să-i transmită lui Den să sacrifice un ied pentru tine.”

După prânz, Din luă câteva cuțite, o geantă pentru carne și un ulcior pentru sânge să le ducă fratelui ei ca el să poată duce la capăt macabra misiune, apoi Din se întoarse la tarlaua de legume.

“Se pare că chiar ți-a plăcut omleta, Heng, nu-i așa?”

“Da, a fost foarte sățioasă, destulă carne, destule proteine.”

Wan trebălui în jurul lui Heng ziua întreagă, tăind legume și gătind sosul naam pik cu cili, dar Heng nu mai scoase un cuvânt. Părea că își făcea siesta sau un posibil somn de recuperare după prima masă cu mâncare solidă din ultimele câteva zile.

Din fu prima care se întoarse după-amiaza târziu cu un coș plin de legume să le ajungă pentru următoarele 24 de ore. Den sosi puțin mai târziu și-i dădu mamei geanta cu carne de ied perfect curățată și gata de pus pe foc, și un ulcior cu sângele iedului.

“Mă duc să-i sărez pielea, mamă! Deja am curățat-o așa cum mi-a arătat tata. Mă întorc în douăzeci de minute.”

“Nu e nevoie să te grăbești, avem destul timp la dispoziție. Ai grijă să faci un duș înainte să vii la masă, mai ales acum că ai măcelărit iedul.”

“Da, mamă…”

“Hmm, amestec de lapte, simt mirosul amestecului de lapte… Heng se foia și mormăia.”

“Da, Heng, amestec cu lapte… Mud o să ți-l pregătească pentru mai târziu, mai întâi vom servi cina când ajunge și mătușa ta aici.”

Wan îi șopti lui Dn, “cred că simte mirosul sângelui de ied sau al cărnii. Uite cum își mișcă nasul ca o vrăjitoare. Cine ar fi crezut acum o săptămână că o să ajungă să trăiască așa?”

Wan puse surplusul de carne în congelator, apoi luă ciozvârta pregătită pentru Heng și o duse suficient de departe încât mirosul să nu-l mai deranjeze și-și continuă treburile. Heng se culcă la loc ca o jucărie cu cheiță care și-a încheiat runda.

La șase și patruzeci și cinci de minute, Wan luă legumele tocate din apă sa se scurgă, făcu focul într-o căldare de metal în care găteau de obicei așezată pe o veche cărămidă de ciment de pe masă, în care mai adăugă câteva bucăți de cărbune. În seara asta mâncau felul preferat al copiilor: porc la grătar. Aparatul pentru făcut grătarul era foarte simplu și eficient. Era o farfurie de metal semănând cu un foarte vechi storcător de portocale. Jgheabul era umplut cu apă ca să fiarbă legumele și spaghetele din făină de orez, iar partea de deasupra reprezenta grătarul propriu-zis pe care se frigea carnea. De fapt fiecare își gătea propriul meniu, dar pentru că ‘jgheabul’ era umplut pentru toată lumea, se considera o masă ‘la comun’.

Când ajunse Da, nici prea devreme, nici prea târziu, la ora șapte și zece minute, Wan o trimise pe Din să scoată carnea din frigiderul din beciul casei. Când ajunse cu carnea la nici 10 metri de masă, Heng începu să se foiască iar și adulmecă aerul.

“Mmmm, lapte”

“Nu, Heng, lapte mai târziu, acum vei primi ciozvârtă de ied”

“Mmmm, ciozvârtă de ied, superb, rară”

Da era fascinată și lua notițe mental.

Când Wan puse carnea pe grătar, Heng își dădu jos ochelarii de soare ca să vadă mai bine în lumina palidă a serii. Ochii săi scăpărară ca niște faruri roșii arzând făcându-i pe copii să se cutremure.

Oricine ar fi zis că legumele fierte și carnea la grătar miroseau minunat, dar Heng fu cel care vorbi primul.

“Iedul miroase grozav acum! Ai grijă să nu arzi sângele. Heng vrea carnea rară… fără legume, miros oribil.”

“Da, Heng, știu, rară, dar nu crudă. Asta e încă crudă, trebuie s-o mai las câteva minute.”

“Nu, Mud, o s-o mănânc așa. Miroase atât de bine acum, dar cu fiecare minut mirosul e din ce în ce mai fad. Vreau friptura mea acum!”

“Bine, Heng, cum vrei tu. Vrei vreo legumă sau, poate, spaghete?”

“Nu, doar carne, vreau iepurele, nu mâncarea de iepure.”

Wan luă cele două bucăți de pe foc, le puse pe o farfurie pentru Heng și i le înmână. “Poftim, Paw, dar să știi că arată prea în sânge, aproape crude dacă mă întrebi pe mine. Tu întotdeauna preferai carnea bine făcută ca noi toți de altfel.”

Heng luă farfuria, o puse sub nas și o adulmecă, nasul i se mișca precum cel al iepurelui. Apoi puse farfuria în poală, luă bucata mai mică cu amândouă mâinile și o ridică din nou în dreptul nasului. “Minunat” spuse el, “puțin prea făcută, dar foarte bună.”

Heng nu observă că toată lumea îi observa fiecare mișcare în timp ce mușcă o bucată minusculă de carne pe care o mestecă cu dinții din față. Wan se așteptase că o să înfulece o bucata mare pe nerăsuflate. El, în schimb, ținea friptura cu o mână, iar cu cealaltă smulgea bucățele mici de tot. Când dădea peste porțiuni mai însângerate le ducea la buze și le sugea cu nesaț.