Manu Bodin - Sub Soarele De Vară

Înainte de dezlipirea definitivă a mâinilor și a buzelor, pentru noapte, Svetlana îl întrebase pe Franck când se puteau revedea. A doua zi, ea urma să plece să viziteze orașul Bruxelles. Nu se întorcea decât marți seara. Trenul având plecarea destul de târziu, Franck îi propusese să o conducă la gară. Venea să o caute aici, de îndată ce termina ziua. Ochii Svetlanei răspunseseră în locul gurii și ea zâmbise, înainte de a confirma întâlnirea din ziua următoare, cu câteva cuvinte. Se sărutaseră pentru ultima dată.

Cât îl privește pe Franck, el începuse să lucreze ca paznic responsabil de curățenia unui imobil, timp de trei săptămâni. Era vorba despre un loc de muncă ce nu-i aduce nici o satisfacție. Să cureți mizeria și să scoți pubelele nu-i permitea să fie împlinit, așa cum ar fi vrut. Doar că salariul părea corect, grație unei prime complementare de la sfârșitul contractului, care contrabalansa avantajul pe care un paznic fără studii l-ar putea găsi în acest loc de muncă, deoarece el dispune de o locuință de serviciu cu cheltuieli minime, aproape gratis. În plin Paris, și pentru anumite locuințe, acest privilegiu se dovedește un lux: un avantaj incontestabil când ne uităm la chiriile astronomice din acest oraș burghez. O atracție pentru mulți, fără îndoială.

De atunci, acest bonus nu mai există. A fost eliminat de un guvern care a ratificat texte noi de lege și care estima că acești oameni – acești înlocuitori, acești muncitori ai incertitudinii – câștigau prea mulți bani, și astfel i-a adâncit și mai mult în dezechilibrul financiar. Pe viitor, nu mai există nici o motivație pecuniară; nu mai există decât o formă de dezgust, pe de o parte față de guvern, care oprimă proletarul, acționând numai în interesul sferelor celor mai înalte ale finanțelor de care este el însuși la rândul lui, dependent – la limită, un sclav deliberat – și pe de altă parte față de munca în sine, din moment ce intră în dezacord cu aspirațiile noastre profunde. Printr-o politică de o austeritate excesivă, conducătorii noștri au justificat și au însămânțat în spirite ideea că se dezvoltă practici absurde. Inutil să vorbim despre descurajarea unui șomer în fața unei remunerații care înclină deplorabil către SMIC. La Paris, cu aproximativ o mie de euro net pe lună, cine se poate descurca, cu un asemenea salariu? Chiria lunară a unei garsoniere decente e de minimum șapte sute de euro. Cel mai des, e în jur de opt sute. Calculul e simplu și rapid. Un venit mizerabil nu poate oferi o existență decentă. E vorba despre salariul de supraviețuire.

Viața unei ființe umane nu reprezintă mare lucru. Contează numai înmulțirea marilor averi, privilegiații.. Dacă oamenii obișnuiți se trezesc pe stradă sau mor de foame, asta nu e important... Când ești un nimeni mai bine e, fără întârziere, să devii un nimic... Politicienii sunt prietenii bogătașilor. Mână în mână, nu apără cu nimic interesele poporului. Sunt capabili doar să pronunțe discursuri mărețe și frumoase, bune ca să adoarmă și mai mult masele, care altfel ar fi început să se agite, să se împotrivească, să se revolte chiar. În cel mai bun caz, ajung să resimtă pentru populație un pic de dispreț. Nimic mai mult. Sunt mult prea ocupați să negocieze contracte de înarmare sau să se angajeze într-un nou război. Cetățenii strigă în număr mare: Stop!. Dar ei nu ascultă și ignoră mulțimea îmbufnată. Fisura dintre guvernul deconectat de la realitățile sociale și populație e implacabilă. Acești conducători sunt ruina noastră. Ei sunt responsabili de toată mizeria unei țări.

Franck se uitase după tânăra femeie cum intra în clădire. Ea devenea în mod oficial noua lui prietenă. Apoi, o luase spre casă, jumătate de oră de mers până la Denfert-Rochereau. Tot timpul drumului, avusese zâmbetul pe buze, ochii strălucitori și mintea care tot rememora seara petrecută împreună. A doua zi, a cu totul altă afacere avea să-l aștepte pe Franck. Trebuia să se trezească devreme, să-și suflece mânecile și să muncească fără intensitate, fără pasiune, fără strălucire; ca un robot, ca un mort-viu.

Svetlana tocmai petrecuse o zi excepțională, cum nu trăise prea multe până acum. Nu cunoscuse încă prea mulți băieți. Experiențele ei se dovediseră a fi toate de scurtă durată. Își pusese o ușoară speranță în această relație. Ce e mai romantic decât atunci când două ființe crescute în două universuri distincte reușesc să se găsească? Franck reușise să o seducă prin simplitatea, amabilitatea și talentul de a o asculta. Se interesase de ea cu sinceritate. Chiar înainte de primul sărut, Svetlana observase că însemna ceva pentru el. În plus, era fermecată de partea lui artistică. Un artist puțin pierdut în vise și în viață, dar unul original pe care nu putea să-l întâlnească întâmplător în orice zi.

În pat, plimbându-și o mână peste buze, Svetlana derula în minte filmul zilei care o tulburase. Se întreba de ce întâlnirile ei precedente nu declanșaseră o dorință atât de intensă. Ce avea deci diferit acest francez, totuși atât de banal la prima vedere? Franck era genul de bărbat înalt, brunet, cu o figură obișnuită, un bărbat tânăr și zvelt, cu părul scurt, pe care-l întâlnești în orice oraș. Barba de câteva zile ascundea obraji un pic supți, dându-i în același timp un aer de diletant sau de boem, după cum ultimul bărbierit era mai mult sau mai puțin recent, departe de codificarea normativă și angelică a unui birocrat cu pielea netedă. Franck se arătase atât de amabil și atent cu ea încât Svetlana nu putuse decât cedeze. Oare tocmai făcuse cunoștință cu un tip care o copleșea și care o făcea să descopere sentimente noi și frumoase? Bărbatul care avea să-i marcheze viața? Cel de care se va îndrăgosti pentru totdeauna? Svetlana dorea din tot sufletul să-l revadă, în viteză, pentru a se convinge de ceea ce simte. Dorea mult și să fie din nou în brațele lui. Începea să viseze și să spere... Svetlana nu iubise niciodată cu pasiune. În secret, visa să se producă această alchimie. De ce nu acum? Era oare riscant să se avânte cu un francez care trăia la peste șapte mii de kilometri de casa ei? Oare se izbea de un zid, fără posibilitatea de a se ridica? Acest preaplin de întrebări îi bombardau și îi chinuiau mintea. Somnul nu mai venea. Deși de felul ei agitată, ea se simțea calmă. Nici un bărbat nu îi servise un asemenea joc de seducție și nu-i trezise atâta dorință, doar într-o zi. Șansa tocmai apăruse. În acest moment, Svetlana simțea că de data aceasta totul era diferit față de relațiile ei precedente.

Текст предоставлен ООО «ЛитРес».

Прочитайте эту книгу целиком, на ЛитРес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.