Manu Bodin - Sub Soarele De Vară

Deși nu era credincioasă, în sensul divinității lui Hristos – un om care a fost ridicat la rang de fiu al lui Dumnezeu pentru ca instanțele la putere în acele vremuri să poată controla mai bine masele populare – dar credincioasă ideii unui mesaj purtător de speranță, plin de cuvinte și idealuri nobile pentru umanitate și viitorul umanității, Svetlana își punea întrebări, căuta. Se întreba asupra valorii vieții, asupra condiției umane, căuta un sens. Cu toate acestea, aprecia spectacolul grandios pe care îl oferea acest interior. Tocmai intraseră în antreul uneia dintre ultimele capodopere construite de Franța catolică și continuaseră promenada efectuând turul complet. Apoi se îndreptaseră către subsol, pentru a vizita cripta. Apoi, urcaseră până în vârf.

Franck hotărâse să o invite. Ca majoritatea monumentelor, acest sanctuar nu era nici el scutit: pentru a urca, trebuia să scoți cardul. Acest gest capitalist permitea ca edificiile să fie întreținute, ca numărul curioșilor să fie oarecum limitat și de asemenea, încununarea divinului, să fie create câteva locuri de muncă. Deci, pentru o cauză nobilă, Franck cumpărase două bilete. Și mai ales, le achiziționase pentru propria lui cauză...

O întreagă instalație tehnologică de ultimă oră, sofisticată, trona în fața clienților. Fără a fi măcar nevoie să-i vorbească vreunei persoane la ghișeu, oricine putea să plătească pentru a achiziționa un permis de trecere. O modernitate care contrasta cu catedrala seculară.

Svetlana avea un aparat foto în mână. Nu-l folosea, ceea ce-l intriga pe Franck. O întrebase dacă voia să-i facă poze. Ea încuviințase și îi întinsese aparatul. Svetlana era frumoasă pe ecran. Era atât de fotogenică încât onora orice clișeu. Franck era totuși conștient că nu o să-i dea pozele. Orice fotograf, oricare ar fi el, ține să păstreze o dovadă a muncii sale, chiar și numai în format digital. Chiar dacă fotografiile nu erau efectuate în condiții profesionale ci cu material obișnuit, ceea ce îi plăcea nu era nimic altceva decât imaginea pe care i-o lăsa Svetlana. Apoi scosese vechiul lui telefon mobil, a cărui rezoluție lăsa de dorit, și își imortalizase modelul, în diferite ipostaze, o dată în plus. În ciuda imaginii de o calitate îndoielnică, pe care o producea acest aparat, își spunea că măcar ar fi avut câteva amintiri din această zi, daca nu ar mai fi revăzut această femeie pe care o găsea din ce în ce mai minunată.

Ajuns în vârf, Franck era gata din nou să se joace cu Svetlana. O contempla, o admira, făcea ca posturile pentru poze să fie din ce în ce mai lungi. Obturatorul se declanșa de mai multe ori, la rând. Turiștii observau și erau nevoiți să aștepte pentru a putea să treacă. Franck nici măcar nu-și dădea seama de aglomerația pe care o producea. Evadase într-un univers închis, hipnotizat și fermecat de subiectul său. O dirija, îi comanda gesturile și comportamentul. Svetlana asculta, ca un model cuminte și docil. Magnetismul acestei fete acționa asupra lui Franck ca o vrajă, care îi preluase controlul emoțiilor. Cât o privește pe ea, ea observase manejul acestui băiat. Fermecată, se abandonase în fantezia atipică a personajului. Cât privește atitudinea, îl considera galant, amabil, tandru, și mai ales de dorit. Era sedusă.

Să-l lăsăm să se distreze și vom vedea ce o sa iasă frumos, gândise ea.

Când Franck revenise la comportamentul lui obișnuit, dintr-o singură privire văzuse agitația pe care o provocase. Nimeni nu îndrăznise să deranjeze bărbatul care, transfigurat, era în transă artistică. Vizitatorii așteptaseră ca și cum ar fi asistat la un spectacol de stradă. Jenat, Franck zâmbise. Cu un gest al mâinii, le dăduse de înțeles că de acum puteau circula în voie.

Apropiindu-se de Franck, Svetlana îi spusese că se comportase ca un băiat obraznic, blocând toți acești oameni. Pe viitor, trebuia să se ferească de el.

Franck îi înapoiase aparatul. Îi răspunsese că ea va păstra o amintire frumoasă a acestui loc și că a pune un asemenea material în mâinile ei putea fi periculos, cu atât mai mult atunci când modelul se concentrează la sarcina lui cu atâta atenție. Franck îi spusese că ea crease imagini frumoase. În timp ce poza, ea improviza în fața obiectivului. Putea fi interesant, pentru ea, să apară în ținute originale pentru ilustrații de modă, folosind un aparat foto mai puțin ordinar, care ar fi creat clișee de o calitate mai bună.

Svetlana nu se gândise niciodată la așa ceva. Declarase că va reflecta. Până atunci, o să pun la loc aparatul în geantă – adăugase.

Vizita terminată, doi turiști i-au agățat în fața clădirii. În engleză, întrebaseră cum puteau să plătească intrarea la Sacré-Cœur. În numerar sau cu card?

Franck nu înțelesese ce voiau. Ca orice francez care se respectă, nu cunoștea decât limba oficială a țării. În timp ce Svetlana îl privea lung cu ochii ei mai albaștri, zâmbindu-i cu tandrețe, Franck le răspunsese: Sorry, I don’t speak English . Începuse deja să se îndepărteze de ei, dar Svetlana rămăsese pe loc. Îi tradusese întrebarea lui Franck, pentru ca acesta să poată răspunde. El se întorsese și fusese surprins să vadă că ea era tot aproape de cei doi turiști. El se apropiase și menționase ce observase mai înainte: că era o mașină automată pentru a plăti cu card și un ghișeu cu personal, unde se putea plăti cu numerar. Svetlana tradusese propoziția dintr-o suflare, sub privirea subjugată a lui Franck, care constata că ea stăpânea engleza încă și mai bine decât franceza. Era fascinat să descopere că la doar 20 de ani această femeie tânără vorbea trei limbi. Îi spusese de altfel că în tovărășia ei i-ar fi fost imposibil să se piardă în străinătate, pentru că ea știa rusa, engleza și franceza. Ea îi răspunsese râzând că ea știa că e femeia perfectă. În acest caz, trebuiau să planifice o călătorie împreună. Franck reflectase, uimit de această reacție. Această sugestie nu putea avea nici măcar un sâmbure de seriozitate. În consecință, nu-i dăduse nici o urmare.

În acel moment, Franck ignora că Svetlana cumpărase deja bilete pentru a vizita Belgia și Olanda, în zilele următoare. Sejururi rapide, dar totodată importante în ochii Svetlanei care voia să descopere Europa. Ea își imagina că nu ar mai fi avut altă ocazie de a reveni. Pe undeva, spera ca Franck să-i propună să o însoțească., mai mult din teama de a explora de una singură decât din alt motiv ambiguu. Franck nu avea să se pronunțe deloc în acest sens, atunci când aflase în timpul plimbării. În sinea lui, ar fi vrut tare mult să o însoțească, chiar îi trecuse prin cap această idee. Doar că, din punct de vedere finanțe, nu prea-și putea permite. În plus, mai era o constrângere, de data asta profesională. Planificarea nu era posibilă. Era inutil să se mai gândească prea mult la asta.

Franck îi sugerase să-și continue excursia spre parcul Buttes-Chaumont, iar ea acceptă cu plăcere.

Traseul le-a luat cam o oră. Franck subestimase timpul necesar pentru a ajunge acolo, de la bazilică. Pe drum, au continuat să-și împărtășească fărâme din viața fiecăruia. Franck îi vorbise despre munca lui în domeniul fotografiei. Svetlana se arătase foarte interesată. Pentru ea, fotografia reprezenta o formă minunată de expresie artistică. Subliniase că el nu adusese nici un aparat foto pentru a le imortaliza întâlnirea. Îl tachina...

Dar nu am nici unul... Le închiriez, atunci când am nevoie pentru un reportaj sau o ședință foto, îi explicase el.

Era mirată. Nu-și imaginase că materialul profesional ar costa atât de mult, mai ales cel optic. Franck nu-l folosea decât pentru perioade de una la două zile consecutive. Închirierea între particulari părea cea mai bună alegere. Alegere care-l ajuta să evite să facă apel la un credit de consum, pe care l-ar fi rambursat cu greu, punându-și în pericol situația deja precară. În această clipă, Franck nu se considera decât un turist care își folosea telefonul mobil. Svetlana se dovedea un fotograf prost. Ea prefera să se uite la clișee. Din contră, părinții ei își doreau ca ea să le aducă măcar câteva imagini. Nu avuseseră niciodată ocazia să se plimbe prin Europa.