A. C. Meyer - Fata Rea, Dar Bună

Este unică. Nu există nimeni ca ea în toată lumea. Privind-o, goală în fața mea, tot ce pot să mă gândesc este că ar trebui să fie venerată ca zeița erotică care este.

Mă întind pe pat, oferindu-i mâna, căreia îi zâmbește acceptând, venind spre mine cu un zâmbet sporit de rujul roșu. Când degetele noastre se ating, electricitatea care ne întâmpină este atât de violentă încât pot să o simt tremurând. O țin strâns de mână, ajutând-o să urce pe pat și, după ce se întinde pe cearșafuri, la fel de roșie ca pictura ei, cu buzele deschise și ochii luminați în așteptare, îmi scot pantalonii, aruncându-i pe podea cu restul hainelor mele.

„Rafa ...” îmi șoptește numele și tot controlul meu de sine se dizolvă, deși oricum nu era mult. Mă întind deasupra ei, simțind cât de moale pielea ei contrastează cu propria mea asprime. Ea își lasă mâinile să meargă pe toate părțile corpului meu, urmând tot drumul până în spatele meu, în timp ce gura mea fură un sărut de-al ei. Acest sărut este intens, provocator și sexy. Îmi las buzele să-i alunece pe față, ajungând până la gâtul ei și o aud gâfâind când mă simte ciugulind la baza gâtului ei.

Simțind cum inima îi bate pe pieptul meu, reiau mângâierea până la sâni, înțepând mai întâi, până când o simt mișcându-se sub mine. Mă apucă de părul, gemându-mi numele în timp ce-i tachinez mamelonul deja întărit. Barba mea nebărbierită îi zgârie pielea sensibilă. Las acolo urmele și parfumul meu.

O mângâi continuu până la punctul de neîntoarcere. Dacă tot aveam rezerve cu privire la ceea ce facem, acele sentimente se pierd între sărutările pe care le las pe talie. Mă îndepărtez încet de ea, uitându-mă la ochii ei, cuprinși de poftă. Ajung la pantaloni și iau prezervativ din portofel. În timp ce îl pun, o aud oftând încet și profund. Apoi, aruncându-i brațele în jurul gâtului meu, o simt apăsând-o arzând pe corpul meu gol pe.O ating, lăsându-mi mâinile să alunece până la șolduri, ținând-o strâns.

“Rafa…” șoptește, iar numele meu sună ca o muzică care iese din buzele ei. "Te rog…"

„Te rog ce, frumoaso?” O întreb, ținând-o strâns de erecția mea, în timp ce îmi las limba să se strecoare până la gât.

„Te vreau”, îmi spune, și mă simt gata să o iau, să o revendic și să o fac a mea. La naiba! De unde vine asta?

Poate că simte ezitarea mea, așa că îmi fură un sărut și îmi șoptește la ureche, ciupindu-mi lobul urechii.

- La dracu, Rafa.

Cuvintele ei au puterea să aducă în mine sentimente și mai sălbatice.

„Gură vulgară” gemu, văzând-o zâmbind răutăcios în așteptare.

„Îți place”, spune ea și îmi sfâșie bărbia, făcându-mă să gem. Sunt sigur că te excită.

„Mă exciți” îi răspund și o sărut din nou, scufundându-mă încet în ea, astfel încât să se poată obișnui cu grosimea mea și, încetul cu încetul, rup bariera feminității ei.

"Te simți bine?" O întreb, cam îngrijorată.

„Da”, îmi șoptește, privindu-mă în ochi. „Nu te opri”.

Zâmbesc și o aud gemând când încep să o pătrund. O țin mai strâns. Încet, mișcările mele devin mai puternice și mai adânci, sărutând-o mereu pentru a alunga orice umbră de durere.

Când corpul ei îl îmbrățișează pe al meu și este gata, eu mă mișc mai repede, crescând într-un ritm, până când amândoi suntem pierduți într-un nor de dorință. Ne sărutăm continuu și simt că aș putea muri de plăcere.

„Mi-am imaginat asta toată noaptea, de când te-am văzut în rochia aceea neagră ispititoare.” Spun, provocându-i ochii să se deschidă puțin și gura să se transforme într-un zâmbet sexy și mulțumit.

Simt că vaginul ei se strânge în jurul penisului meu, arătând că este foarte aproape de final. Doar gândul de a-i oferi o noapte de neuitat mă face să ajung la propriul orgasm. Corpurile noastre se contractă și, când ajungem la orgasm, ne strigăm reciproc numele, mușchii contractându-se și rigidizându-se ca niște cabluri de oțel.

„Uau”, geme ea în timp ce eu îmi sprijin capul de pieptul ei, respirând greu.

"Uau?" O întreb, râzând. „Obișnuiai să fii mai elocventă, cu o gură mai vulgară.”

O simt râzând sub mine.

"Elocvent?ă La dracu, Rafa! ” Ea râde în hohote. „Ce cuvânt de rahat să folosești după naibii.”

Am râs amândoi, apoi i-am sărutat umărul.

„Cred că îți place când spun cuvinte murdare în timpul sexului.” O tachinez și ea râde în continuare fericită. Este atât de rar să o văd zâmbind astfel, fără umbră de melancolie, dar realizând asta îmi dă o senzație de strângere de stomac.

„Și cred că îți place când îmi pun gura vulgară să lucreze în pat.”

„Cred că trebuie să punem asta la încercare”.

„Din fericire, avem toată noaptea.” Ea râde și apoi mă ține de față, astfel încât să mă poată privi în ochi. „Suntem bine, nu-i așa?”

„Exact asta voiam să spun.” Zâmbesc liniștitor. „Eu zic că suntem. Și tu?"

„Și eu. Dacă aș fi știut că va fi așa, te-aș fi sedus cu mult timp în urmă. ” Malu făcu o față amuzantă și amândoi râdem. "Prieteni?"

„Pentru totdeauna” o asigur, furându-i un sărut care ne conduce la o a doua partidă, care promite să fie și mai intensă.

“Devii responsabil, pentru totdeauna, de ceea ce ai îmblânzit.”

Antoine de Saint-Exupéry

Ajung la clădirea mea cu mâinile pline de genți. M-am îndreptat spre centrul orașului pentru a cumpăra articole de artă și, ca de obicei, există întotdeauna atât de multe opțiuni încât pur și simplu nu mă pot abține. Întotdeauna cumpăr mai mult decât am nevoie. Mă plimb prin salon când sunt brusc lovită de o rachetă cu părul negru și cu ochi albaștri, care mă doboară la pământ.

"O Doamne! Îmi pare rău!" spune o femeie care vine chiar în spatele meu, în timp ce mă ajută să iau toate lucrurile împrăștiate. „Bruninho, vino aici și ajută”, îi spune ea băiețelului, care este roșu și cam speriat.

„Este în regulă ... are multă energie, nu?” Răspund, fără să știu ce să spun. Nu am avut niciodată niciun contact cu copiii și mă simt întotdeauna stângace în jurul lor. Femeia îmi zâmbește.

„Prea mult, uneori”, răspunde ea, oferindu-mi mâna. „Clara. Sunt noua chiriașă de la 601. Și acest neastâmpărat este Bruninho. ”

„Bună, mătușică”, spune băiețelul, sărutându-mă pe obraz, ceea ce mă ia complet prin surprindere.

„Sunt Malu, sunt vecina de alături!” Zâmbetul Clarei crește și mai mult și, pe lângă faptul că tocmai am fost lovită de micul ei sălbatic, îmi place imediat.

“Locuiești aici cu soțul tău? Mai ai și alți copii? ” O întreb când mă ridic în picioare, îndreptându-ne spre lift. Clara privește în jos, cu tristețea înnegrindu-i ochii.

„Nu, suntem doar noi doi. L-am pierdut pe soțul meu anul trecut.” O privesc speriată. Clara pare atât de tânără să fie văduvă. Și cu un copil atât de mic. Încă o dată, această idee că viața este atât de dură - uneori, prea dură - îmi trece prin minte.

- Îmi pare rău, Clara.

„Mulțumesc”, spune ea. Îmi vine să întreb mai multe, dar nu am curajul să o fac. Se pare că observă întrebarea din ochii mei, totuși. „Leucemie. A fost destul de greu. ”

„Oh ... o boală atât de tristă.”

"Da, este. A fost un luptător, până la sfârșit. ” Îmi zâmbește tristă. Simt un fior pe coloana vertebrală și mă încearcă un sentiment de melancolie. Nu știu dacă aș avea puterea să trec prin așa ceva ... pare o bătălie pierdută și, la final, oamenii pe care îi iubim sunt cei care au rămas cu toată durerea, având în vedere că propoziția este despre a fi executat. O țin strâns de mână, încercând să arăt un fel de sprijin, după ce am rămas fără cuvinte. „Dar am fost fericiți până la final. El mi-a lăsat acest minunat dar care este fiul nostru.”