Roger Zelazny - Nemuritorul

Здесь есть возможность читать онлайн «Roger Zelazny - Nemuritorul» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, Год выпуска: 2010, ISBN: 2010, Издательство: Nemira, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

Nemuritorul: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Nemuritorul»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Nemuritorul
The Magazine of Fantasy & Science Fiction
Dune „Stilul lui Zelazny este rapid şi spiritual, cu personaje bine dezvoltate şi enigmatice. […] Natura lui descriptivă este concisă:  Zelazny poate descrie într-o singură frază ceea ce Stephen King face în două sau trei pagini.”
Science Fiction Review
„Mulţi dintre eroii lui Zelazny sunt supraoameni, sau chiar zei ori semizei, iar Conrad Nomikos nu face excepţie de la regulă. El este un prototip pentru eroii ulteriori ai lui Zelazny.”
Locus
„Modul cel mai bun de a înţelege romanul este de a citi în prealabil
de Percy Shelley, la care se face frecvent referire. Precum Prometeul lui Shelley, Conrad Nimikos este salvatorul potenţial al omenirii. Precum Prometeu, el suferă şi aproape că se autodistruge, încercând să-şi salveze poporul. În loc să fure focul de la zei, Conrad porneşte să fure Pământul înapoi de la vegani.”
 

Nemuritorul — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Nemuritorul», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Ea schiţă ceva aducând a zâmbet.

— Creşte, răspunse. Sărind şi săltând. De asemenea, bâzâie şi se târăşte — iar unele dintre aceste târâtoare sunt radioactive, li tot spun, „George, de ce nu ieşi şi tu cu alte femei, în loc să-ţi petreci tot timpul cu gâzele astea?” Dar el dă din cap şi-şi vede de treabă. „George”, îi zic eu atunci, „într-o zi, una din urâţeniile astea o să te muşte şi-ai să rămâi impotent. Ce-o să te faci pe urmă?”. El îmi explică însă că aşa ceva nu se poate întâmpla şi-mi ţine prelegeri despre toxinele produse de insecte. Poate că, în realitate, nici el nu e altceva decât un gândac mare, în travesti. Am impresia că-i produce un fel de plăcere sexuală când le vede cum roiesc în containere. Nu ştiu ce altceva…

M-am întors şi am privit în interiorul sălii, pentru că faţa ei nu mai era a ei. Când, o clipă mai târziu, am auzit-o râzând, m-am răsucit în loc şi am scuturat-o de umăr.

— Okay. Acum ştiu mai multe ca înainte. Mulţumesc. O să ne vedem cât de curând.

— Să aştept?

— Nu. Noapte bună.

— Noapte bună, Conrad.

Şi-am plecat.

*

Traversarea unei camere poate fi o treabă dificilă şi greoaie dacă aceasta este ticsită cu oameni, dacă toţi te cunosc, dacă toţi ţin în mână pahare şi dacă tu ai chiar şi cea mai uşoară tendinţă de a şchiopăta. Toate aceste condiţii erau îndeplinite. Aşa că…

Rumegând gândurile ascunse, am reuşit să mă strecor vreo şase metri pe lângă perete, la periferia masei de oameni, până am ajuns în enclava pe care doamnele tinere o fac întotdeauna în jurul celibatarului bătrân. El era acolo fără bărbie, aproape fără buze, cu părul pe ducă; iar expresia ce sălăşluise odată în această carne care-i acoperea craniul se retrăsese de mult în întunecimea ochilor lui; văzându-mă, aceştia au căpătat imediat expresia zâmbăreaţă a unui ultragiu iminent.

— Phil, am zis, dând din cap, nu oricine poate scrie o piesă ca asta. Auzisem eu c-ar fi o artă pe cale de dispariţie, dar acum o ştiu mai bine.

— Tot mai trăieşti, spuse, cu o voce cu şaptezeci de ani mai tânără decât ce mai rămăsese din el, şi tot întârziat, ca de obicei.

— Mă mustră conştiinţa, i-am răspuns, dar am fost reţinut la a şaptea aniversare a zilei de naştere a unei domnişoare, în casa unui vechi prieten (lucru adevărat, dar care nu avea nici o legătură cu situaţia de faţă).

— Toţi prietenii tăi sunt prieteni vechi, nu-i aşa? întrebă el.

Asta era o lovitură sub centură, pentru că îi cunoscusem cândva pe părinţii săi, de care acum abia îmi mai aminteam. Îi condusesem prin partea de sud a Erechteionului ca să le arăt Porticul Fecioarelor şi să precizez ce-a făcut Lordul Elgin cu restul — asta în timp ce-l căram pe umeri pe copilul cu ochi luminoşi si-i spuneam poveşti care, la vremea ridicării respectivelor construcţii, erau deja vechi.

— …Am nevoie de ajutorul tău, am adăugat, ignorând zeflemeaua şi făcându-mi loc, uşor, printr-un cerc de feminitate, delicat şi caustic. Îmi va trebui toată noaptea ca să pot trece prin sala asta şi să ajung acolo unde Sands se întâlneşte cu trimisul din Vega (pardon, domnişoară!), iar eu n-am toată noaptea la dispoziţie (iertaţi-mă, doamnă!), aşa că te rog să mă ajuţi să pătrund până acolo.

— Tu eşti Nomikos! şopti o făptură drăgălaşă, uitându-se la obrazul meu. Întotdeauna am dorit să…

I-am luat mâna, mi-am apăsat buzele pe ea, am remarcat reflexele rubinii ale pietrei inelului, după care i-am spus „…dar soarta a fost potrivnică, nu?” şi am dat drumul mâinii.

— Deci, cum rămâne? l-am întrebat pe Graber. Du-mă până acolo în cel mai scurt timp posibil, în modul tipic în care ştii tu să conduci pe cineva, întreţinând din mers o conversaţie pe care nimeni n-ar îndrăzni s-o întrerupă. Okay? Hai!

El a făcut un semn brusc cu capul.

— Scuzaţi-mă, doamnelor. Voi reveni.

Am pornit să traversăm camera, croindu-ne drum printre oameni. Sus, deasupra capului, candelabrele pluteau duse de vânt sau se răsuceau ca feţele unor sateliţi de gheaţă. Thelinstra era o harpă eoliană inteligentă, care arunca în aer cioburi de cântec — bucăţi de sticlă colorată. Oamenii şuşoteau şi se foiau ca unele dintre insectele lui George Emmet, însă noi evitam roiurile lor punând fără nici o pauză un picior în faţa celuilalt şi emiţând propriile noastre zgomote. N-am călcat totuşi pe nimeni ca să-l strivim,…

Noaptea era caldă. Majoritatea bărbaţilor purtau uniforma de ceremonie, neagră, uşoară, la care protocolul îi obligă pe membrii Staff-ului ce participă la asemenea reuniuni mondene. Cei ce nu purtau această uniformă nu erau membri ai Staff-ului, evident.

Deşi uşoare, costumele negre de ceremonie sunt inconfortabile. Îmbinate magnetic pe laturi, ele lasă o suprafaţă frontală netedă, pe care se afişează însemnele verde-albastru-alb ale Pământului, cu diametrul de vreo opt centimetri, sus, pe partea stângă a pieptului; sub ea, se poartă simbolul departamentului de care aparţine fiecare, urmat de însemnul de grad; pe partea dreaptă, vine orice bucată binecuvântată de găinaţ la care se poate visa, pentru a mima demnitatea — aceasta prin grija bogatei imaginaţii a Oficiului pentru Decoraţii, Distincţii, Însemne, Simboluri şi Heraldică (ODDISH — pe scurt, al cărui prim director se vede că îşi apreciase foarte mult poziţia) [4] în engleză: OAFISH — Office of Awards, Furbishment, Insigniae, Symbols and Heraldy, dar ca substantiv comun oafish = 1. prost, tont, nerod; 2. necioplit, grosolan . Gulerul are tendinţa ca după primele zece minute să se transforme în garou; cel puţin aşa face al meu.

Doamnele purtau sau nu ceea ce doreau, de regulă lucruri de culoare deschisă, însoţite de accesorii pastel (dacă nu făceau parte din Staff, situaţie în care erau îngrijit ambalate în costume negre cu fustă scurtă, dar cu gulere suportabile), ceea ce permitea o mai uşoară delimitare între personalul angajat şi celelalte persoane.

— Aud că Dos Santos este aici, am spus eu.

— Aşa se pare.

— De ce?

— Nu ştiu exact şi nici nu mă interesează.

— Ia te uită! Dar ce s-a întâmplat cu minunata ta conştiinţă politică? Departamentul de Critică Literară obişnuia să te preţuiască pentru ea.

— La orice vârstă, mirosul morţii devine tot mai neliniştitor, de fiecare dată când este întâlnit.

— Şi Dos Santos miroase?

— Tinde să se împută.

— Am auzit că a angajat un fost asociat de-al nostru, de pe vremea Afacerii Madagascar.

Phil îşi înclină capul într-o parte şi-mi aruncă o privire ciudată.

— Auzi cam repede o serie de lucruri. Dar, de fapt, tu eşti prieten cu Ellen… Da, Hasan e-aici. E sus, cu Don.

— Şi-a cui povară karmică este chemat s-o uşureze?

— Dună cum ţi-am spus mai înainte, nu ştiu exact şi nici nu mă interesează aşa ceva.

— Nu vrei să încerci să ghiceşti?

— Nu în mod deosebit.

Am intrat într-o zonă cu mai puţină lume şi am făcut o pauză ca să înşfac un cocteil de pe tava cu gustări. Era o tavă specială care ne urmase pe deasupra capetelor. Când n-am mai suportat s-o văd cum se chinuie, am apă-sat pe butonul de la spate, ceea ce a făcut-o să se deschidă şi să-şi ofere îndatoritor conţinutul de bunătăţi aflate la rece.

— A, ce bine! Vrei şi tu ceva de băut, Phil?

— Credeam că te grăbeşti.

— Mă grăbesc, dar vreau să analizez puţin situaţia.

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «Nemuritorul»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Nemuritorul» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Отзывы о книге «Nemuritorul»

Обсуждение, отзывы о книге «Nemuritorul» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x