- Bine, spuse Chad domol, chiar plăcându-i ideea. Mergem să-mi iau lucrurile și mă mut cu tine astăzi. Dar, continuă el, îmi păstrez apartamentul. În felul ăsta, când voi vrea puțin timp cu mine însumi, să am unde să mă duc.
- Prea târziu, spuse Envy nevinovată. Am anulat ieri contractul pentru apartament și toate lucrurile tale sunt acum în depozit. Ridică din umeri văzând privirea lui Chad și își înclină sfidător bărbia. Ce? În contractul de închiriere era și numele meu.
- Nu contează, renunță Chad, hotărât fiind să schimbe subiectul.
Trevor dădu afirmativ din cap și îl bătu pe Chad pe umăr.
- Păi, gândește-te așa… mai bine decât să-ți dea foc la casă și tu să fii nevoit să chemi poliția ca s-o aresteze. Dacă aș fi în locul tău, m-aș mulțumi cu ce mi se oferă. O privi pe Envy chiar la timp pentru a surprinde lumina de ușurare din ochii ei, știind că o făcuse foarte fericită.
- Hai, spuse Envy plină de încântare, trebuie să vezi ce-am făcut în club până acum. Este mult mai mare decât era înainte.
Chad îi aruncă lui Envy un zâmbet răbdător și o lăsă să-l târască dintr-un colț în altul al clubului. Trevor îi urmă îndeaproape, privind fiecare decorațiune în parte și zâmbind mânzește la numeroasele felinare incandescente scobite în dovleci, care erau montate pe podea, sprijinite de pereți.
Warren era pe schelă, atârnând cu capul în jos lângă globul cu oglinzi, punând ceva pe suprafețele fațetate ale acestuia.
- Dă-i drumul, strigă Warren după ce se întoarse pe verticală.
Luminile se stinseră, iar globul disco prinse viață. Trevor ridică din sprânceană când globul reflectă lumina din podea și din pereți. Sute de vrăjitoare, schelete și pisici negre, cu spatele mult arcuit, dădeau impresia trecerii de la o umbră la alta.
- Arată tare, frate, exclamă Devon.
- Ți-ai adus aminte să comanzi ceață lichidă de la The Witch’s Brew? îl întrebă Warren.
Devon ridică degetul mare în sus.
- Vine mâine dimineață. Nick s-a oferit să ne-o aducă.
- Trăiește!
Chad scânci, fiind înșfăcat brusc din spate și răsucit. Când reveni cu picioarele pe podea, se simți nevoit să se apuce de balustradă pentru a-și recăpăta echilibrul. Privind peste umăr, îl văzu pe Nick stând lângă el.
- Nick, îl admonestă Envy. Nu face asta.
- De ce nu? întrebă Nick cu un zâmbet afectat. Este anotimpul sperieturilor. În plus, nu vezi în fiecare zi pe cineva care a fentat moartea. Trebuie să-l îmbrățișez și eu.
Chad își revenise suficient pentru a-și flutura genele la Nick.
- Dar, dragă domnule Wilder, spuse cu o voce dulceagă, nu știam că vă pasă.
Nick se opri și se întoarse lent către Chad, care zâmbea prostește.
- La naiba, spuse Nick, când își dădu seama că Chad glumea cu el. Dacă nu mai faci NICIODATĂ asta… vom fi bine.
- Salut, Trevor, spuse Alicia, venind în urma lui Nick. Nu îl mai văzuse pe Micah în ultimele câteva zile, din cauză că ea și Damon își luaseră în primire noua casă de la Love Bites. Michael și Syn ar fi trebuit să locuiască și ei acolo, dar nu se mutaseră până acum.
- Micah se poartă frumos la serviciu?
Trevor zâmbi atotcunoscător.
- Dacă nu iei în calcul bătăliile cu avioane de hârtie, folosirea geamului pe post de coș de gunoi pentru a-i lovi pe trecătorii nevinovați și faptul că am fost nevoiți să îl oprim să îi umple mașina lui Tasuki cu spray cu confetti colorat… mda, se descurcă bine.
Alicia zâmbi forțat.
- Mda, mi-a povestit despre noul lui coleg și al lui Titus și, din ce spune Micah, Tasuki pare destul de simpatic.
Damon mârâi din spatele ei, iar ea se întoarse cu promptitudine și îl plesni peste braț.
- Oprește-te chiar acum, îl avertiză Alicia, apoi se întoarse către Nick. Vorbind despre vampiri nebuni, am ceva pentru tine. Îl trase departe de ceilalți, ca să nu vadă și altcineva ce cadou avea pentru el.
Nick se încruntă când Alicia îi strecură ceva în mână.
- Ce-i asta? întrebă curios, privind la colierul încolăcit din palmă.
- Este un talisman pe care l-am făcut ca să nu devin sclava vreunui vampir, șopti Alicia, apoi îi zâmbi lui Devon răutăcios, peste umăr. Am schimbat lănțișorul de aur pe care îl purtam cu piele neagră, ca să îți stea bine. Să nu spui nimănui că îl ai. Dacă îl vei purta în ziua petrecerii, Michael nu te va putea păcăli să te costumezi ca o fată.
Nick își afișă un zâmbet pe față.
- Grozav! Și cine spune că voi aștepta până de Halloween ca să-l port? Își puse rapid colierul, simțindu-se mai în siguranță. Îl ignoră pe Damon, care începuse din nou să mârâie, și își băgă colierul în cămașă pentru a-l ascunde. Îți rămân dator pentru asta.
Damon o trase pe Alicia înapoi spre Envy, înainte ca Nick să se hotărască să o îmbrățișeze și pe ea. Nu credea că i-ar fi plăcut foarte mult dacă îl sugruma pe jaguar cu cadoul primit de la ea. Știa că Nick nu-și amintește, dar imaginea lui Nick deasupra Aliciei în sufrageria lui Michael încă îi era proaspătă în memorie.
Alicia se încruntă când mai multe becuri de deasupra se aprinseră orbitor, apoi se sparseră. Privi în sus, în spatele capului lui Damon, când Warren urlă de pe grinzi ceva, cum că ar fi fost un scurtcircuit pe la fire. Își ascunse zâmbetul de-abia vizibil și îl înconjură pe Damon cu brațele, în încercarea de a-i scăpa pe cei din club de o grămadă de muncă suplimentară.
- În ce te costumezi? Chad îl întrebă pe Nick, când se alăturară din nou grupului.
- Voi fi versiunea din secolul al XXI-lea a lui Billy the Kid, răspunse Nick cu o figură serioasă.
- În termeni simpli, rosti Alicia monoton, se costumează în el însuși.
Toată lumea râse pe înfundate când Nick dădu din umeri și se duse în spatele barului pentru a-i ajuta pe Quinn și Kat. Alicia icni brusc și se îndreptă în grabă spre partea din spate a clubului, urmată îndeaproape de Damon, cu un aspect de prădător.
- Despre ce crezi că este vorba? întrebă Chad cu o sprânceană ridicată.
- Tu ce crezi? zâmbi Devon cu superioritate.
Trevor îi aruncă o privire lui Envy și se încruntă dându-și seama că, dintr-o dată, ea părea un pic palidă.
- Ești bine, Envy? întrebă delicat.
Envy își ridică bărbia într-un zâmbet luminos și minți:
- Sigur, sunt foarte bine…
Trevor sări să o prindă de îndată ce ochii ei se închiseră.
- Envy, sări și Chad s-o prindă, rămânând nemișcat în timp ce Trevor o lăsă încet pe podea. Ce naiba s-a întâmplat?
Devon se mișcase în același timp cu Trevor, dar Trevor era mai aproape de Envy când aceasta căzuse. Se lăsă în genunchi lângă Chad și îi cuprinse bărbia lui Envy cu palmele.
- Envy, șopti Devon, mângâindu-i pielea cu degetul mare. Hai, iubito, deschide ochii.
- A dormit suficient? întrebă Chad acuzator.
Envy își strânse ochii închiși auzind sunetele care veneau înspre ea, apoi gemu, înainte să-i deschidă prin clipiri dese. Se încruntă când toți cei trei bărbați suspinară în același timp, ușurați.
- De ce mă priviți toți așa? întrebă Envy și privi în jur, confuză. Am căzut?
- Ai leșinat, explică Chad subit, răzbunându-se un pic pentru îngrijorarea cu care ea îl sufocase. Ești bine?
Envy îi apucă mâna și se ridică încet.
- Da, probabil că este din cauza agitației. M-am simțit atât de bine, încât cred că am uitat să mănânc sau ceva.
Trevor dădu din cap, auzind minciuna din vocea ei.
Читать дальше