Amy Blankenship - Umbra Morții (Legături De Sânge Volumul 8)

Privind încă o dată peste umăr pentru a se asigura că nu era urmărită, Angelica începu să coboare treptele spre metroul care circula pe sub L.A. Acesta era unul dintre locurile pe care le evitase până acum, din cauză că acolo putea fi orice, pregătit să atace brusc. Dar Ren marcase zona asta pe hartă ca punct fierbinte și, din câte își putea da ea seama, nu era pe stradă. Celălalt loc care mai rămăsese putea fi… sub pământ.

Se încruntă văzând un bărbat masiv urcând scările, înspre ea, și se dădu puțin mai aproape de perete pentru a-l evita. Totuși, probabil că bărbatul era într-o stare de spirit foarte proastă, fiindcă dădu intenționat peste ea, aproape făcând-o să își piardă echilibrul și să cadă până la baza scărilor. Nu părea că trecătorii ar fi observat, iar privirea ei încruntată se înăspri, când unul dintre polițiștii de la metrou o abordă.

- Sunteți bine, domnișoară? zise ofițerul, întrebându-se dacă nu cumva este drogată. Am văzut că v-ați împiedicat și aproape ați căzut… aveți nevoie de ajutor?

Angelica se încruntă mai tare și privi în spate, în susul scărilor, către bărbatul imens care intrase în ea. Nu părea să îl vadă nimeni, dar oamenii îl ocoleau de parcă era acolo.

- Nu, răspunse ea politicos. Sunt bine.

Agentul încuviință din cap și își continuă drumul, dar Angelica strânse din ochi, apoi privi din nou în jos, în stația slab iluminată. Syn o învățase cum să își ascundă propria energie astfel încât chestiile pe care le urmărea să nu îi simtă prezența. Gândind că un demon invizibil tocmai trecuse prin ea și își văzuse de drum… părea că funcționează foarte bine.

Se încruntă din nou, întrebându-se de ce avea darul de a vedea demonul cel ursuz clar ca lumina zilei, când alți oameni nu puteau. Hotărând să-și gestioneze mai târziu criza de identitate, Angelica își reglă cureaua genții pe umăr și continuă să coboare, îndreptându-se către cea mai puternică sursă de activitate a demonilor.

Michael făcuse o plimbare prin oraș, încercând să se hotărască ce să facă pentru balul mascat de la Moon Light. Îi trecuse prin cap să se costumeze, dar nu îl prea atrăgea ideea. În cele din urmă, decisese că cel mai bine ar fi cumpărat o mască de la The Witch’s Brew, și-ar fi scuturat de praf cele mai bune haine pe care le mai avea din secolul al XVII-lea, și se costuma în el însuși.

Tocmai dăduse colțul, când o văzu pe Angelica stând la intrarea în stația de metrou, privind înăuntru, fără să fie însoțită de Syn. O urmări cum privește în sus, cu dorință, spre cerul senin, apoi cum coboară treptele în interiorul întunecat.

Fiindu-i stârnit interesul, Michael o urmări discret în josul scărilor. Nu-i era teamă că va fi prins, deoarece între ei se aflau o mulțime de oameni pe scări… ar fi putut aduna rapid umbrele în jurul lui și s-ar fi ascuns de ea, dacă s-ar fi întors. Michael zâmbi, dorindu-și să fi știut trucul ăsta când era copil.

Se încruntă când văzu un bărbat masiv împingând-o intenționat pe Angelica în perete, apoi văzându-și de drum ca și cum nimic nu se întâmplase. Îl surprinse furia instantanee pe care o simți. Respirând adânc pentru a se calma, Michael continuă să meargă și se așeză ostentativ în calea bărbatului. Când uriașul ajunse în fața lui, se opriră amândoi și începură să se privească fix unul pe altul. Brusc, în minte îi apăru o scenă în care îl văzuse odată pe Damon, enervat fiind de un demon.

- Unde arde? întrebă Michael cu un zâmbet tăios.

Buzele uriașului se desfăcură, scoțând la iveală o gură plină de dinți stricați, care aproape că-l îngrețoșă pe Michael. Mâna îi alunecă înspre centrul pieptului demonului… atingându-l pur și simplu cu palma, fără să-l rănească. Zâmbi afectat, văzând confuzia demonului.

- Ai auzit vreodată de combustie spontană? întrebă Michael curios, înainte de a-și retrage mâna. Dacă nu, să te pregătești pentru un curs intensiv.

Michael se dădu înapoi și dispăru rapid când demonul își privi pieptul, apoi urlă în agonie. Oamenii din jurul bărbatului începură să strige și să fugă când hainele acestuia începură să fumege. În câteva secunde, toată pielea i se înroși, apoi se bășică și arse, ca cenușa într-un foc de tabără.

Angelica se opri și privi înapoi pe după cotul scărilor, auzindu-l pe bărbat cum începuse să țipe, și se întrebă ce naiba se întâmplase. Era un demon, asta știa, dar cine îl atacase într-un mod atât de dureros? Angelica ridică o sprânceană, dorindu-și să se fi gândit ea prima la asta, apoi scoase un oftat, imaginându-și că probabil îl atacase un alt demon.

Ridicând din umeri, continuă să coboare scările și zâmbi cu satisfacție, auzind trosnetul inconfundabil al oaselor cuprinse de foc. Storm avusese dreptate spunând că cei mai mulți demoni se distrug între ei. Angelica se dădu rapid din drum, când mai mulți paznici de la metrou se repeziră pe scări pentru a afla motivul declanșator al panicii oamenilor.

Michael se înfășură în umbre și înaintă spre baza scărilor, ferindu-se de privirea Angelicăi, care tocmai apăruse. Trecu chiar pe lângă el, iar el își înăbuși un zâmbet. Nu știa ce caută aici singură, dar urmărirea mamei sale chiar îl amuza puțin.

Știa că Angelica nu-și amintea de el, însă amintirile lui cu ea erau extrem de clare… chiar și numele ei era același. Din cauza ei nu se îndrăgostise niciodată de vreo femeie… niciuna nu se compara cu ea când venea vorba despre dragostea pe care i-o arătase nu doar lui, ci și pătimașului Damon.

Petrecuse atât de mult timp gândindu-se că singura formă de dragoste adevărată este aceea a unei mame pentru copiii ei. De curând, oamenii din jurul lui îl făcuseră să pună la îndoială această teorie.

Angelica stătea pe peron, urmărind oamenii cum se amestecau, văzându-și de viețile lor. Observând un băiețel uitându-se pe furiș la ea de după mama lui și zâmbind, își aminti ce făcuse Syn la spital. Îi zâmbi și ea băiatului, dorindu-și să fi avut puterea să-l facă intangibil pentru demoni, deoarece mama lui, fără să știe, îl adusese aici, în tunel, unde aceștia mișunau.

Se simți dezgustată, dându-și seama că gândurile ei parcurseseră cercul complet… înapoi la Syn. Simțind că a prins curaj, se apropie de balustrada care îi proteja pe oameni să nu cadă pe șine și se aplecă puțin, privind într-o parte, apoi în cealaltă. Întorcându-se la stânga, urmări șinele cu privirea până la capătul sălii masive și se aplecă din nou pentru a vedea mai bine în tunel.

Nu văzu decât întunericul întrerupt de frânturi de lumină de la neoanele slabe, care iluminau la numai câțiva centimetri în jurul lor. Erau prea rare pentru a fi de vreun folos real. Nu era un secret că ura tunelurile și întunericul. În momentul acesta, chiar își dorea ca Zachary să fie aici, cu ea. Printr-o simplă fluturare de mână, putea ilumina tot ce își dorea, cu o flacără levitândă.

Când invocase pentru prima dată micile flăcări în fața ei, doar pentru a se da mare, îl numise săptămâni întregi micul ei licurici. Amintirea o făcu să zâmbească. Cel puțin, Zachary o putea distra, într-o oarecare măsură, și era mult mai sigur să facă echipă cu el, decât cu un anume Zeu al Soarelui, care o făcea să-și strângă coapsele de frustrare.

Desfăcând fermoarul genții, Angelica scoase un glob de cristal cât palma, pe care îl luase din arsenalul privat al castelului, și sări pe pasarela de întreținere, care străbătea tunelul.