Roger Zelazny - Domn al Luminii

— Are să se întoarcă, zise Yama şi lucrul se adeveri.

De încă două ori trebui în acea zi ca ei să părăsească poteca pentru a lăsa să le treacă pe deasupra capetelor carul de luptă al tunetului. Ultima oară, dădu roată mănăstirii, urmărind pesemne ritualul funerar ce se oficia acolo. După care, trecu munţii şi dispăru.

În noaptea aceea făcură tabără sub cerul liber, iar în noaptea următoare procedară la fel.

Cea de-a treia zi îi aduse la râul Deeva şi la micul oraş-port Koona. Acolo găsiră mijlocul de transport pe care şi-l doreau şi porniră mai departe la drum în aceeaşi seară, îndreptându-se spre sud în nişte mici ambarcaţiuni, până la confluenţa Deevei cu puternica Vedra, pe al cărei curs îşi continuară călătoria până la destinaţie, cheiurile din Khaipur.

În timp ce curentul îi purta la vale, Sam asculta zgomotele râului. Stătea în picioare pe puntea cufundată în întuneric, odihnindu-şi mâinile pe balustradă. Privea peste întinderea apelor spre locul unde cerul sălta şi cobora, stele plecându-se asupra stelelor. Atunci i se adresă noaptea cu glasul lui Ratri, de undeva din apropiere.

— Ai mai păşit pe drumul ăsta, Tathagatha.

— De multe ori, răspunse el.

— Deeva este o lucrare frumoasă sub stele, cu jocul valurilor şi unduirile ei.

— Într-adevăr.

— Ne îndreptăm acum spre Khaipur şi spre Palatul Karmei. Ce ai de gând să faci când ajungem?

— Am să petrec o vreme în meditaţie, zeiţă.

— La ce ai să meditezi?

— La vieţile mele trecute şi la greşelile pe care le-a conţinut fiecare dintre ele. Trebuie să-mi revăd atât propriile tactici, cât şi pe cele ale duşmanului.

— Yama socoate că Norul de Aur te va fi schimbat.

— Se prea poate.

— Socoate că te-a moleşit, te-a slăbit. Tu întotdeauna ai pozat în mistic, dar acum crede că ai şi devenit — spre propria ta ruinare şi spre ruinarea noastră.

Sam clătină din cap şi se răsuci. Dar nu o zări. Stătea acolo, nevăzută, sau se retrăsese? Vorbi blând, fără inflexiuni în voce.

— Am să smulg aceste stele de pe cer, declară el, şi am să le azvârl zeilor în faţă, dacă va trebui. Am să hulesc în fiecare templu de pe întinderea pământului. Am să iau vieţi precum strânge pescarul peşte, cu plasa, dacă va fi nevoie. Am să urc iarăşi la Oraşul Celest, chiar de va fi o flacără sau o sabie goală fiecare treaptă, iar drumul păzit de tigri. Într-o zi, zeii vor privi din Ceruri şi mă vor vedea pe scară, aducându-le darul de care se tem cel mai mult. În acea zi, o nouă Yuga{Ciclu universal al evoluţiei (n.tr.) .} va începe. Dar pentru început, trebuie să meditez, sfârşi el.

Se întoarse iar şi se uită pe deasupra apelor. O stea căzătoare îşi trasă drumul prin ceruri. Barca îşi continua drumul. Noaptea oftă alături de el.

Sam privea înainte, amintindu-şi.

Ajuns la amiază în Capitala Răsăritului, prinţul, călare pe o iapă albă, trecea pe largul Bulevard al Soarelui, cu suta lui de slujitori îngrămădită în urmă-i, cu sfetnicul Strake la stânga, cu hangerul atârnat de umăr şi cu o parte a avutului său umplându-i sacii de la coburii şeii.

Căldura se abătea asupra turbanelor oamenilor, se prelingea peste ei, se întorcea iar în sus din colbul drumului.

O caleaşcă trecu încet pe alături, îndreptându-se în direcţia opusă şi vizitiul se uită pieziş la flamura purtată de majordom; o curtezană stătea în poarta pavilionului ei, studiind lumea care trecea; o haită de câini vagabonzi se ţinea pe lângă copitele cailor, lătrând.

Prinţul era înalt şi mustaţa lui avea culoarea fumului. Mâinile, cafenii, erau marcate de crestele rigide ale venelor sale umflate. Totuşi, ţinuta îi era dreaptă, iar ochii îi semănau cu ochii unei păsări bătrâne, electrici şi limpezi.

Mulţimea se îmbulzea înaintea lui, să privească trecerea alaiului. Călare umblau numai cei care-şi puteau permite cai, şi puţini erau atât de bogaţi. Animalul de călărie obişnuit era slizzardul — o creatură acoperită cu solzi, cu gâtul ca un şarpe, cu mulţi dinţi, cu origine dubioasă, trăind puţin şi având un comportament viclean; calul, din anumite motive, devenise steril în ultima vreme.

Prinţul pătrunse înăuntru, în Capitala Răsăritului, iar paznicii vegheau.

În drumul lui, alaiul coti de pe Bulevardul Soarelui şi o luă pe o arteră mai strâmtă. Trecea pe lângă scundele clădiri comerciale, marile magazine ale marilor negustori, bănci, temple, hanuri, bordeluri. Merse înainte, până când, la marginea districtului central, ajunse la princiarul lăcaş de găzduire al lui Hawkana, Gazda cea Desăvârşită. Prinţul trase de frâu în dreptul porţilor, pentru că însuşi Hawkana se afla în faţa zidurilor, îmbrăcat simplu, corpolent după cum se cuvenea şi zâmbitor, aşteptând să conducă personal înăuntru iapa cea albă.

— Bine ai venit, Doamne Siddhartha! strigă el cu glas mare, astfel ca toţi cei aflaţi în preajmă să poată afla identitatea oaspetelui său. Bun sosit în acest loc unde noaptea cântă privighetoarea, în grădinile parfumate şi în sălile de marmură ale acestui umil lăcaş! Bun venit şi călăreţilor tăi, care au bătut cale lungă împreună cu tine şi, fără îndoială, caută aleasă răcorire şi tihnită odihnă, asemenea ţie. Înăuntru veţi găsi de toate, după placul vostru, nădăjduiesc, aşa cum aţi găsit de nenumărate ori odinioară, când aţi zăbovit între aceste ziduri în compania altor oaspeţi princiari şi nobili vizitatori, prea numeroşi pentru a-i aminti, cum ar fi…

— O zi bună şi ţie, Hawkana! strigă prinţul, pentru că amiaza era călduroasă, iar hangiul bogat în vorbe ca râurile în ape, mereu ameninţând să-şi dea drumul la gură fără oprire. Să pătrundem degrabă între zidurile tale, unde, pe lângă alte calităţi, prea numeroase pentru a le mai aminti, este şi răcoare.

Hawkana dădu scurt din cap şi, luând iapa de căpăstru, o conduse înăuntrul curţii sale; acolo, ţinu scara pentru ca prinţul să coboare, apoi dădu caii pe mâinile grăjdarilor lui şi trimise un băiat afară, dincolo de poartă, să cureţe strada în locul unde aşteptase alaiul.

Înăuntru, oamenii se îmbăiară, stând în bazinul din marmură şi lăsând servitoarele să le toarne apă pe umeri. Apoi se unseră cu uleiuri, după obiceiul castei războinicilor, îmbrăcară veşminte curate şi trecură în sala de ospeţe.

Prânzul dură toată după-amiaza, până când războinicii pierdură numărul felurilor de bucate. În dreapta prinţului aşezat în capul mesei lungi şi scunde, trei dansatoare se unduiau în figuri complicate, pocnind din ţimbale prinse de degete, cu feţe purtând expresiile potrivite fiecărui moment al dansului, în vreme ce patru cântăreţe acoperite cu voaluri interpretau tradiţionala muzică a programului. Masa era acoperită cu o tapiserie măiestrit ţesută în albastru, maro, galben, roşu şi verde, pe care erau înfăţişate o serie de scene de luptă: războinici călare pe slizzarzi şi cai întâmpinau cu lănci şi arcuri cu săgeţi şarjele unor panda cu pene, cocoşi de foc şi plante împodobite cu nestemate; maimuţe verzi se luau la trântă în vârfurile copacilor; Pasărea Garuda{Pasăre fantastică, vehicul al lui Vishnu (n.tr.) .} strângea în gheare un demon, izbindu-l cu ciocul şi cu aripile; din adâncurile mării se revărsa o oştire de peşti cu coarne, ţinând ţepi de coral roz în înotătoarele lor împreunate, asaltând un şir de oameni înzăuaţi şi cu coifuri pe capete, care purtau lănci şi torţe aprinse pentru a le aţine drumul pe uscat.