Morgan Rice - Strigăt De Onoare

Luanda s-a simțit implicată în vărsare de sânge a acestei armate, în ruina țării ei. Privind înapoi, ea regreta că fusese de acord să se căsătorească vreodată cu un McCloud, în ciuda dragostei ei pentru Bronson. Clanul McCloud, învățase ea, era un popor sălbatic, fără speranță. Clanul MacGil fusese norocos că Ținuturile Înalte îi separau, acum își dădea seama de asta, și că rămăseseră de partea lor a Inelului. Ea fusese naivă, fusese proastă să creadă că cei din clanul McCloud nu erau atât de răi pe cât fusese crescută să creadă. Ea a crezut că i-ar putea schimba, că a avea oportunitatea de a fi o prințesă McCloud - și într-o zi regină - cumva merita, indiferent de riscuri.

Dar acum știa că se înșelase. Ea ar renunța la tot - la titlul ei, la bogățiile ei, la faima ei, la tot - ca să nu-i fi întâlnit niciodată pe cei din clanul McCloud, pentru a fi din nou în siguranță, cu familia ei, în partea ei de Inel. Era acum supărată pe tatăl ei pentru că a aranjat această căsătorie; ea era tânără și naivă, dar el ar fi trebuit să știe mai bine. Era oare politica atât de importantă pentru el ca să-și sacrifice propria fiică? Era supărată pe el, de asemenea, pentru că murise, pentru că o lăsase singură cu toate acestea.

Luanda învățase în modul dificil, în ultimele luni, să depindă de ea însăși, iar acum era șansa ei de a îndrepta lucrurile.

Tremura când a ajuns la căsuța de lut cu ușa întunecată, de stejar, trântită de rege. Se întoarse și se uită în ambele sensuri, așteptându-se ca oamenii lui McCloud să o prindă; dar spre ușurarea ei, erau prea preocupați cu dezastrul pe care-l provocau ca să o observe.

S-a întins, cu țepușa într-o mână, și a apucat clanța, rotind-o cât de ușor ca a putut, rugându-se să nu-l alerteze pe McCloud.

Păși înăuntru. Era întuneric aici, și ochii i s-au ajustat treptat de la lumina dură a soarelui în orașul alb; aici era și mai rece, și pe când păși peste pragul casei mici, primul lucru pe care l-a auzit au fost gemetele și strigătele fetei. Când ochii i s-au obișnuit, s-a uitat prin căsuță și l-a văzut pe McCloud, gol de la brâu în jos, pe podea, cu fata dezbrăcată, zbătându-se sub el. Fata striga și țipa, cu ochii dați peste cap, până când McCloud s-a întins și i-a închis gura cu palma masivă.

Luandei îi venea cu greu să creadă că ce vedea era real, că ea chiar trecea prin asta. A făcut un pas timid înainte, cu mâinile tremurând, cu genunchii moi, și s-a rugat să aibă puterea de a merge până la capăt. Strângea țepușa de fier ca și cum ar fi fost o funie salvatoare.

Te rog, Doamne, lasă-mă să-l omor pe acest om.

L-a auzit pe McCloud grohăind și gemând, ca un animal sălbatic, satisfăcându-se. Era neobosit. Țipetele fetei părea să crească cu fiecare mișcare a lui.

Luanda a mai făcut un pas, apoi altul, și era la doar un metru distanță. S-a uitat în jos la McCloud, i-a studiat corpul, încercând să decidă care era cel mai bun loc unde să lovească. Din fericire, el își scosese cămașa de zale și purta doar o cămașă de pânză subțire, acum udă de transpirație. O putea mirosi de aici, și s-a dat înapoi. Scoaterea armurii fusese o mișcare neglijentă din partea lui, și va fi, a decis Luanda, ultima sa greșeală. Va ridica sus țepușa, cu ambele mâini, și o va înfige în spatele lui expus.

Când gemetele lui McCloud au ajuns la maxim, Luanda a ridicat sus țepușa. S-a gândit la cum i se va schimba viața după acest moment, cum, în doar câteva secunde, nimic nu va mai fi la fel. Regatul McCloud va fi eliberat de regele său tiran; oamenii ei vor fi scutiți de mai multe distrugeri. Noul ei soț îi va lua locul și, în final, totul va fi bine.

Luanda stătea acolo, înghețată de frică. Tremura. Dacă nu acționa acum, nu o va face niciodată.

Și-a ținut respirația, a făcut un ultim pas înainte, ținând țepușa deasupra capului cu ambele mâini, și dintr-o dată s-a lăsat în genunchi, trimițând în jos fierul cu toate forțele, pregătită să-l înfigă în spatele bărbatului.

Dar s-a întâmplat ceva ce nu se aștepta, și totul s-a întâmplat ca într-o ceață, prea repede pentru ca ea să reacționeze: în ultima secundă McCloud s-a rostogolit din drum. Pentru un bărbat de statura lui, era mult mai rapid decât își putuse ea imagina. S-a rostogolit într-o parte, lăsând-o pe fata de sub el expusă. Era prea târziu ca Luanda să se oprească.

Țepușa de fier a continuat, spre groaza ei, înfigându-se în jos până la capăt, în pieptul fetei.

Fata s-a ridicat drept în sus, țipând, și Luanda a fost îngrozită să simtă țepușa străpungându-i carnea, mai mulți centimetri, direct până la inimă. Sânge i-a bolborosit din gură și s-a uitat la Luanda, îngrozită, trădată.

În cele din urmă, a căzut pe spate, moartă.

Luanda a îngenuncheat acolo, amorțită, traumatizată, abia înțelegând ce tocmai se întâmplase. Înainte de a putea procesa totul, înainte să-și poată da seama că McCloud era în siguranță, a simtit o lovitură dureroasă pe o parte a feței, și s-a simțit căzând la pământ.

Când cădea prin aer, era vag conștientă de faptul că McCloud tocmai o lovise, o lovitură extraordinară care a trimis-o în zbor, că el chiar îi anticipase fiecare mișcare, de când intrase în cameră. El simulase ignoranța. Așteptase acest moment, așteptase ocazia perfectă nu doar de a se feri de lovitura ei, dar și de a o păcăli, în același timp, să o ucidă pe sărmana fată, pentru a pune vina în mâinile ei.

Înainte ca lumea ei să se stingă, Luanda a prins o privire spre fața lui McCloud. El rânjea în jos, cu gura deschisă, respirând greu, ca o fiară sălbatică. Ultimul lucru pe care l-a auzit, înainte ca cizma lui uriașă să se ridice și să coboare direct spre fața ei, a fost vocea lui guturală, scurgându-se animalic:

"Mi-ai făcut o favoare", a spus el. "Oricum terminasem cu ea."

Gwendolyn a fugit pe străzile laterale întortocheate din partea cea mai rău famată a Curții Regelui, cu lacrimile curgându-i pe obraji pe când se îndepărta de castel, încercând să ajungă cât mai departe posibil de Gareth. Inima încă îi bătea să-i sară din piept de la confruntarea lor, de când îl văzuse pe Firth spânzurat, de când auzise amenințările lui Gareth. A încercat cu disperare să extragă adevărul din minciunile lui. Dar, în mintea bolnavă a lui Gareth, adevărul și minciuna erau toate împletite împreună, și era atât de greu să știi ce era real. Oare încercase să o sperie? Sau tot ce spusese era adevărat?

Gwendolyn văzuse cu ochii ei trupul spânzurat al lui Firth, și asta i-a spus că poate, de această dată, totul era adevărat. Poate că Godfrey a fost într-adevăr otrăvit; poate că ea a fost într-adevăr vândut într-o căsătorie cu un sălbatic Nevarun; și, poate că acum Thor călărea direct într-o ambuscadă. Gândul i-a dat fiori.

Se simțea neajutorată în timp ce alerga. Ea trebuia să îndrepte lucrurile. Nu putea alerga tocmai până la Thor, dar putea alerga la Godfrey și putea vedea dacă fusese otrăvit și dacă era încă în viață.

Gwendolyn a sprintat mai tare spre partea rău famată a orașului, uimită să se găsească aici, din nou, de două ori în tot atâtea zile, în această parte dezgustătoare a Curții Regelui, unde jurase să nu se mai întoarcă. Dacă Godfrey chiar fusese otrăvit, știa că se va fi întâmplat la berărie. Unde altundeva? Era supărată pe el pentru că se întorsese la băutură, pentru că-și coborâse garda, pentru că fusese atât de neglijent. Dar, mai presus de toate, ea se temea pentru el. Și-a dat seama cât de mult ajunsese să țină la fratele ei în ultimele zile, și gândul de a-l pierde și pe el, mai ales după ce-l pierduse pe tatăl ei, îi lăsa un gol în inimă. Și, de asemenea, se simțea într-un fel responsabilă.