Ursula Le Guin: Deposedaţii

— Sper să mă întorc, spuse Ketho cu vocea sa calmă. Cu timpul.

— Când urmează să intrăm în modulul de aterizare?

— În circa douăzeci de minute.

— Sunt gata. Nu am nimic de împachetat.

Shevek râse, râsul unei fericiri curate, neamestecate. Celălalt bărbat îl privi grav, de parcă nu era sigur ce este fericirea şi totuşi o recunoştea, ori şi-o amintea de undeva, de departe. Rămase alături de Shevek, de parcă dorea să-l întrebe ceva. Dar nu-l mai întrebă.

— Va fi dimineaţa devreme la Portul Anarres, spuse el în cele din urmă si plecă pentru a-şi lua lucrurile şi pentru a-l întâlni pe Shevek la baza de lansare.

Rămas singur, Shevek se întoarse la postul său de observaţie şi zări curba orbitoare a răsăritului de soare apărând peste Temae.

— În noaptea asta mă culc pe Anarres, se gândi el. Mă voi întinde lângă Takver. Era bine să fi adus poza, aceea cu puiul de oaie, să i-o dau lui Pilun.

Dar nu adusese nimic. Mâinile lui erau goale, aşa cum fuseseră întotdeauna.

*********************************************************************