Ion Hobana: Oameni și stele

Matei tresări: „Cu un singur gest, aș înlătura amenințarea!.. N-ar suferi de loc: presiunea vaporilor l-ar strivi într-o clipită…”

Își smulse privirea de pe butonul triunghiular și se trezi parcă dintr-o halucinație. Gîndul dinainte îi apăru monstruos. Revăzu fruntea calmă a iui Moroianu aplecată asupra tablei de șah, degetele lui prelungi tamburinînd pe măsuță în timp ce el, Matei, se căznea să găsească ieșirea dintr-o situație desperată… Își aminti de o noapte pe care o petrecuseră amîndoi-pe terasa Observatorului astronomic, visînd la straniile peisaje marțiene…

Matei începea să fie furios pe propria sa nehotărîre. „E limpede că în primul rînd trebuie să-i eliberez pe Virgil și pe Stoia! Vom hotărî împreună ce-i de făcut cu Moroianu!..” și dacă nu-l mai găsești în viață? murmură un glas în adîncul inimii lui. Poate că soarbe acum ultimele molecule de oxigen… „N-are decît! se încrîncenă Matei. În definitiv, toate se petrec din vina lui!”. Dar la sfîrșitul acestui dialog tăcut, mîna i se întinse fără voie spre mecanismul de declanșare a trapei.

Panoul de metal porni să se mistuie în locașul său din perete, în timp ce aerul din camera de control se năpustea șuierînd în camera vaporilor. Împotrivindu-se șuvoiului nevăzut, Matei îl zări pe inginer cu o friptură de secundă prea tîrziu. Capacul rotund al țevii de eșapament era ridicat, și din costumul spațial al lui Moroianu nu se mai vedeau decît casca și brațele diforme. Iar la capătul brațului drept strălucea un revolver al cărui ochi întunecat privea în ochii lui Matei. Acesta din urmă plecă instinctiv capul, ”pășind totodată pe butonul de închidere a trapei. Ochiul întunecat scăpară amenințător, și Matei simți o arsură în creștet. Undeva, în spate, glonțul se ciocni de un corp metalic.

Sprijinindu-se de trapa care se închisese ermetic, Matei își duse mîna la cap. Rana superficială, mai mult o zgîrietură, sîngera și-I făcu să se gîndească la duiăpiorul de medicamente. Peste gîndul acesta se suprapune îndată altul: Virgil are mai multă nevoie decît mine de serocilină și xilen antiseptic! Se desprinse de panoul metalic și… se trezi din nou pe podea, cu un vuiet asurzitor în urechi. Pereții încăperii se aplecară parcă spre el și aerul se preschimbă într-un înveliș de plumb, paralizîndu-i mișcările…

Glonțul lovise butonul triunghiular.

La lumina becului de pe cască, Matei zări o așchie lucitoare înfiptă în carcasa exterioară a „Albatrosului” — amintire a trecerii astronavei prin roiul de meteoriți. O smulse și o puse cu grijă în buzunarul costumului spațial. Profesorul Șerban Stoia avea să-i mulțumească pentru această primă piesă a colecției sale de minereuri extraterestre.

Trecuseră cîteva zile de la întîmplăriie descrise mai s-îs. Datorită medicamentelor și îngrijirii atente, rana iui Virgil mergea spre vindecare. Din fericire, glonțul nu-i rămăsese în trup. Altfel, în lipsa unui medic, Șerban Stoia și Matei ar fi fost neputincioși. Și cine știe cum s-ar fi descurcat cel mai eminent chirurg în condițiile lipsei ce gravitate…

Readus pe orbită, „Albatrosul” își urma drumul spre Mar te. De jur împrejur, siăpînea întunericul dens, apăsător, palpabil. Undeva, în întunecimea aceasta fără început și fără sfîrșit, se afla trupul iui Moroianu. Jetul de vapori pe care-l declanșase glonțul destinat lui Matei îl aruncase departe de astronavă. Rămăsese singur sub astrele scînteind nemișcate, ca o constelație de pietre scumpe țintuite pe perna de catifea a bijutierului. Avea să rătăcească de-a pururi pe cărările cosmice, el, care jinduise aîît să simtă iar pămîntul sub picioare. Sus, avea să fie spulberat de-o stea căzătoare, risipindu-se în abisul de-a cărui nesîîrșire se înspăimîntase…

Matei oftă și porni spre camera-ecluză. Curind trapa exterioară se închise, și prin fante începu să năvălească aerul dătător de viață. Apoi panoul metalic lunecă fără zgomot, și în dreptunghiul de lumină se iviră siluetele cunoscute ale tovarășilor săi.

— SFÎRȘIT —

În ajunul plecării „Albatrosului” spre Marte, avusese loc primul zbor experimental al unei rachete fotonice. Creatorul ei, academicianul I. V. Scerbakov, a fost distins cu medalia „Pentru progresul umanităţii” (N. A.).

Spectacolul cibernetic de care e vorba în povestire este una dintre manifestările artei decadente occidentale, care, pentru a obţine profituri, nu se dă înapoi să denatureze şi să mistifice cuceririle ştiinţei şi tehnicii. Sub aspectul ei ştiiniific. cibernetica este o ramură nouă a tehnicii care analizează legăturile dintre diferite discipline, ca electronica, biologia, matematica etc. (N. R.)

În epoca în care se petrece acţiunca acestei povestiri nu se foloseau încă fuzeele de antrenament. Printre metodele rudimentare cu ajutorul cărora viitorii astronauţi erau obişnuiţi cu acceleraţia se număra şi aşa-zisul „zid al curajului”.

Inchipuiţi-vă un cilindru uriaş pe al cărui perete interior se roteşte o motocicletă. Forţa centrifugă menţine motocicleta pe perete şi creează o suprasarcină ajungînd pînă la 4 g. Deci, timp de citeva minute, greutatea motociclistului creşte pînă la 200–250 kg. După cum se ştie, la decolarea şi aterizarea unei astronave se produce un fenomen asemănător, datorită acceleraţiei (N. A.).

Eroul romanului „12 scaune” de I. Ilf şi E. Petrov (N. R.).