"Nu ai auzit?" băiatul a țipat înapoi, frenetic. "Regele nostru este pe moarte! Înjunghiat! Se adună o mulțime de oameni lângă Poarta Regelui, încercând să afle ştiri. Dacă este adevărat, este groaznic pentru noi toţi. Poți să îți imaginezi? O țară fără un rege?"
Cu asta, băiatul a dat deoparte mâna lui Thor, s-a întors şi a fugit înapoi în noapte.
Thor a stat acolo, cu inima bubuind, nedorind să recunoască realitatea a tot ce era în jurul lui. Visele lui, premonițiile lui – au fost mai mult decât doar fantezii. El a văzut viitorul. De două ori. Şi asta îl speria. Puterile sale erau mai profunde decât ştiuse, şi păreau să devină mai puternice pe zi ce trece. Unde vor duce oare toate astea?
Thor a stat acolo, încercând să-și dea seama unde sa meargă mai departe. Evadase, dar acum nu avea nicio idee încotro s-o ia. Cu siguranţă în câteva momente gărzile regale – şi, posibil, toată Curtea Regală – vor ieşi în căutarea lui. Faptul că Thor a evadat îl va face doar să pară mai vinovat. Dar apoi, din nou, faptul că MacGil a fost înjunghiat pe când Thor a fost în închisoare, nu l-ar exonera? Sau ar face ca el să pară că face parte dintr-o conspiraţie?
Thor nu își putea asuma niciun risc. În mod evident, nimeni din regat nu era dispus audă argumente raţionale – părea că toată lumea din jurul lui vroia sânge. Şi el ar fi, probabil, ţapul ispăşitor. Trebuia să găsească adăpost, un loc unde să meargă și să aștepte să treacă furtuna și să-și curățe numele. Cel mai sigur loc unde să meargă ar fi departe de aici. Ar trebui să fugă, să se refugieze în satul său – sau chiar mai departe, la cât mai mare distanță de aici putea.
Dar Thor nu vroia să aleargă drumul cel mai sigur; asta nu era firea lui. Vroia să rămână aici, să-și curățe numele și să-și păstreze poziția în Legiune. Nu era un laş, şi nu fugea. Mai presus de toate, vroia să-l vadă pe MacGil înainte să moară – presupunând că el era încă în viaţă. El trebuia să-l vadă. Se simţea copleşit de vinovăţie că nu a fost capabil să oprească asasinarea. De ce a fost condamnat să vadă moartea regelui, dacă nu putea face nimic s-o împiedice? Şi de ce l-a văzut ca fiind otrăvit atunci când el a fost, de fapt, înjunghiat?
Cum Thor stătea acolo, întrebându-se, îi veni ideea: Reece. Reece era o persoană în care putea avea încredere că nu-l va da pe mâna autorităţilor, poate chiar ar putea să-l protejeze. El simţea că Reece l-ar crede. El ştia că dragostea lui Thor pentru tatăl său fusese reală, şi dacă cineva avea vreo şansă să-i curățe numele lui Thor, acel cineva ar fi Reece. El trebuia să-l găsească.
Thor porni în sprint prin aleile din spate, răsucindu-se și întorcându-se prin mulțime, pe când fugea de la Poarta Regelui spre castel. El ştia unde era camera lui Reece – pe aripa de Est, aproape de zidul exterior – şi spera doar ca Reece să fie acolo. Dacă era, poate îi putea atrage atenția, ajutandu-l să găsească o modalitate de a intra în castel. Thor avea senzația înspăimântătoare că dacă ar fi rămas aici, în stradă, ar fi fost recunoscut în curând. Şi atunci când această mulțime l-ar fi recunoscut, l-ar fi sfâșiat în bucăți.
Pe măsură ce Thor mergea pe o stradă după alta, picioarele alunecându-i în noroiul nopții de vară, în cele din urmă ajunse la zidul de piatra al meterezelor exterioare. El rămase aproape, alergând alături de el, chiar sub ochii vigilenți ai soldaţilor care stăteau la fiecare câţiva metri.
Pe măsură ce se apropia de fereastra lui Reece, se aplecă şi luă o piatră netedă. Din fericire, arma pe care au uitat să i-o era vechia lui praştie de încredere. A scos-o din talie, a pus piatra la locul ei și aruncat o.
Cu ținta sa fără cusur, Thor a trimis piatra în zbor peste zidul castelului şi perfect în fereastra deschisă a camerei lui Reece. Thor o auzi trosnind în peretele interior, apoi aşteptă, stând aplecat în lungul peretelui ca să nu fie obsevat de gardienii regelui, care au tresărit la zgomot.
Nimic nu s-a întâmplat pentru câteva momente, şi stomacul lui Thor se strânse, pe când se întreba dacă Reece chiar nu era până la urmă în camera lui. Dacă nu, Thor va trebui să fugă din acest loc; nu era nicio altă cale pentru el să obţină adăpost. Își ținu respiraţia, cu inima zbătându-i-se în piept, în timp ce aştepta, privind la fereastra deschisă a lui Reece.
După ceea ce părea o eternitate, Thor era gata să se întoarcă și să plece când a văzut o figura care-și înclina capul privind pe fereastră, sprijinind ambele palme pe pervazul ei şi privind în jur cu o expresie nedumerită.
Thor se ridică în picioare, ducându-se la câțiva pași de perete, şi fluturând un braţ ridicat.
Reece s-a uitat în jos şi l-a observat. Fața lui Reece s-a luminat când l-a recunoscut, vizibil în lumina torței chiar de aici, şi, Thor era ușurat să vadă bucuria de pe fața lui. Asta i-a spus tot ce trebuia să știe: Reece nu l-ar da pe mâna gărzilor.
Reece i-a făcut semn să aștepte, iar s-a Thor grăbit înapoi la perete, ghemuindu-se jos exact când un soldat s-a întors spre el.
Thor a aşteptat nu ştia nici el cât de mult timp, gata în orice moment să fugă de soldați, până când în cele din urmă Reece a apărut, țâșnind pe o uşă din peretele exterior, respirând greu în timp ce privea în ambele sensuri şi îl văzu pe Thor.
Reece s-a grabit spre el şi l-a îmbrăţişat. Thor era nespus de bucuros. El a auzit un scheunat, şi s-a uitat în jos pentru a-l vedea, spre încântarea sa, pe Krohn, ghemuit în cămașa lui Reece. Krohn aproape că a sărit din camașă când Reece l-a prins și i l-a predat lui Thor.
Krohn – puiul de leopard alb care tot creștea, pe care Thor îl salvase odată – sări în braţele lui Thor și Thor îl imbrațișă și el, scheunând şi chițăind şi lingându-l pe Thor pe față.
Reece a zâmbit.
"Atunci când te-au luat, el a încercat să te urmeze, şi l-am luat să mă asigur că e în siguranţă."
Thor prinse antebraţul lui Reece în semn de apreciere. Apoi el a râs, pe când Krohn continua să-l lingă.
"Și tu mi-ai lipsit băiete," râse Thor, sărutându-l înapoi. "Acum taci sau ne aud gărzile."
Krohn tăcu, ca și cum ar fi înţeles.
"Cum ai reuşit să evadezi?" întrebă Reece, surprins.
Thor ridică din umeri. Nu prea ştia ce să spună. Încă nu se simţea confortabil să vorbească despre puterile sale, pe care nu le înţelegea. Nu vroia ca altii să se gândească la el ca la un fel de ciudat.
"Am avut noroc cred", a răspuns el. "Am văzut o oportunitate și am luat-o."
"Eu sunt uimit că mulțimea nu te-a rupt în bucăți," a spus Reece.
"Este întuneric," a spus Thor. "Nu cred că cineva m-a recunoscut. Nu încă, oricum."
"Ştii că fiecare soldat din regat te caută? Ştii că tatăl meu a fost înjunghiat?"
Thor dădu din cap, serios. "El e bine?"
Lui Reece i-a căzut fața.
"Nu", a răspuns, sumbru. "E pe moarte."
Thor s-a simţit devastat, ca și cum ar fi fost propriul său tată.
“Știi că n-am avut nimic de-a face cu asta, nu-i așa?” a întrebat Thor, plin de speranţă. Lui nu-i păsa ce credea oricine altcineva, dar avea nevoie ca cel mai bun prieten al lui, fiul cel mai mic al lui MacGil, să ştie că el era nevinovat.
"Desigur", a spus Reece. "Altfel nu aș sta aici."
Thor a simțit un val de ușurare, şi l-a bătut pe Reece pe umăr cu recunoştinţă.
"Dar restul regatului nu va fi atât de încrezător ca mine", a adăugat Reece. "Locul cel mai sigur pentru tine este departe de aici. Îți voi da mai rapid cal al meu, un pachet de provizii, şi te voi trimite departe. Trebuie să te ascunzi până când toată agitația asta se liniștește, până când îl găsesc pe adevăratul criminal. Nimeni nu gândește clar acum. "
Читать дальше