Dan Brown - Conspiraţia

Mai multe broboane de sudoare îi apăruseră pe frunte. Rachel şi le şterse cu palma, înjurându-l în tăcere pe preşedinte pentru că lăsase informarea în sarcina ei, fără nici un fel de avertisment.

— Călătoriile mele nu m-au dus niciodată până acum într-un loc atât de exotic.

Rachel arătă cu mâna înspre cabina metalică din jurul ei:

— Mă credeţi sau nu, vă vorbesc chiar acum din dreptul Cercului Arctic, stând pe o felie de gheaţă groasă de peste o sută de metri.

Rachel zări emoţia anticipării pe chipurile de pe ecran. Era clar că oamenii îşi dădeau seama că fuseseră înghesuiţi în Biroul Oval cu un motiv special, dar nimeni nu îşi imagina că acel motiv ar fi avut vreo legătură cu un eveniment petrecut la Cercul Polar de Nord.

Sudoarea îi curgea din nou pe frunte. "Calmează-te, Rachel! La urma urmei, cu asta te ocupi."

— Mă aflu în faţa dumneavoastră, în seara asta, cu mare onoare, mândrie şi… mai presus de toate, emoţie.

Priviri pierdute.

"La naiba", îşi zise ea, ştergându-şi sudoarea aproape cu furie. "Nu m-am angajat pentru o chestie ca asta." Rachel ştia ce ar fi spus mama ei dacă s-ar fi aflat acolo: "Dacă ai dubii, eliberează-te de tot ce ştii!" Vechiul proverb yankeu susţinea una dintre cele mai puternice credinţe ale mamei ei — că toate cumpenele din viaţă pot fi depăşite spunând adevărul, indiferent sub ce formă este acesta rostit.

Inspirând adânc, Rachel se ridică puţin pe scaun şi privi drept spre camera video.

— Îmi cer scuze, oameni buni! Dacă vă întrebaţi cum de transpir în dreptul Cercului Arctic… e pentru că sunt un pic nervoasă.

Chipurile de pe ecran părură să tresară preţ de o clipă. Câteva râsete nervoase.

— În plus, continuă Rachel, şeful dumneavoastră m-a pus în temă cu circa zece secunde înainte de a-mi spune că voi da ochii cu întregul personal. Genul ăsta de botez prin foc nu intra în vederile mele pentru o primă vizită în Biroul Oval.

Mai multe râsete de această dată.

— Şi, continuă ea, privind în josul ecranului, cu siguranţă nu mi-am imaginat că voi sta la biroul preşedintelui… cu atât mai puţin pe el!

Râsete din toată inima şi mai multe zâmbete largi. Rachel simţi cum încep să i se relaxeze muşchii. "Dă-le informaţia direct."

— Uitaţi cum stă situaţia!

Vocea lui Rachel revenise la normal. Limpede şi fermă:

— Preşedintele Herney a lipsit din mass-madia în ultima vreme nu pentru că nu ar fi interesat de campania politică, ci pentru că a fost implicat puternic în altă chestiune. O chestiune pe care el a socotit-o mult mai importantă.

Rachel se opri şi îşi fixă privirea asupra audienţei:

— A avut loc o descoperire ştiinţifică într-un loc numit Banchiza de Gheaţă Milne, în extremitatea Arcticii. Preşedintele va informa întreaga lume despre acest eveniment în cadrul unei conferinţe de presă, diseară, la ora opt. Descoperirea a fost făcută de un grup de americani dedicaţi, care au avut parte de multe ghinioane în ultima vreme şi care merită o pauză. Mă refer la NASA. Vă puteţi simţi mândri să aflaţi că preşedintele dumneavoastră, manifestând o încredere aproape clarvăzătoare, a susţinut din răsputeri NASA în ultima vreme, şi la bine, şi la rău. Acum se pare că această loialitate îi va fi răsplătită.

Rachel înţelese abia în acea clipă prin ce momente istorice trecea. În gât simţea un nod pe care ea se chinui din greu să-l înghită:

— Ca ofiţer de informaţii specializat în analiza şi verificarea datelor, mă număr printre cei câţiva oameni pe care preşedintele i-a chemat să examineze datele oferite de NASA. Le-am examinat personal şi am avut întrevederi cu mai mulţi specialişti, atât guvernamentali cât şi civili, bărbaţi şi femei ale căror referinţe sunt mai presus de orice reproş şi a căror poziţie este cu mult deasupra oricărei influenţe politice. Opinia mea profesională este aceea că datele pe care vi le voi prezenta sunt faptice în originea lor şi nepărtinitoare în prezentare. Mai mult, este părerea mea personală că preşedintele, animat de buna-credinţă faţă de mandatul său şi faţă de poporul american, a dovedit o grijă şi o răbdare admirabile în amânarea unui anunţ despre care ştiu că ar fi vrut din toată inima să îl facă săptămâna trecută.

Rachel urmări cum oamenii de pe ecran schimbau priviri nedumerite. Se întoarseră cu toţii spre ea şi atunci îşi dădu seama că le captivase complet atenţia.

— Doamnelor şi domnilor, veţi auzi acum ceea ce eu personal sunt convinsă că veţi considera a fi una dintre cele mai emoţionante informaţii dezvăluite vreodată în acest birou!

Imaginea transmisă către Delta Force de microbotul care se mişca în cercuri în interiorul habisferei ar fi câştigat cu siguranţă un concurs de film de avangardă — luminile slabe, gaura de extracţie lucind şi asiaticul bine îmbrăcat întins pe gheaţă, cu haina din păr de cămilă împrăştiată în jurul lui ca o pereche de aripi imense.

— Trebuie să-l oprim, zise Delta Three.

Delta One încuviinţă. Pe gheţarul Milne existau secrete pe care echipa lui era autorizată să le protejeze folosind forţa.

— Cum îl oprim? întrebă Delta Two, continuând să manevreze joystick-ul. Microboţii ăştia nu sunt echipaţi pentru aşa ceva.

Delta One se încruntă. Microbotul care se învârtea prin habisferă era un model de recunoaştere, golit de alte echipamente, şi nu avea autonomie de zbor mai îndelungată. Era la fel de periculos ca o muscă.

— Ar trebui să îl informăm pe controlor, afirmă Delta Three.

Delta One privi intens imaginea singuraticului Ming, întins precar pe marginea puţului de extracţie. Nimeni nu se găsea în apropierea lui — iar apa rece ca gheaţa dispunea de ciudata capacitate de a amortiza orice strigăte de ajutor.

— Dă-mi controalele, zise el cu hotărâre.

— Ce vrei să faci? se interesă soldatul cu joystick-ul.

— Ceea ce am fost învăţat să fac, îi răspunse Delta One, preluând unealta. Să improvizez.

Wailee Ming zăcea întins pe burtă lângă gaura de extracţie, cu braţul drept întins peste margine în încercarea de a obţine o mostră de apă. Cu siguranţă ochii nu îi jucaseră feste; aflat cu faţa la mai puţin de un metru de oglinda apei, putea vedea totul perfect acum.

"Este incredibil!"

Întinzându-se şi mai mult, Ming îşi potrivi eprubeta între degete, încercând să atingă suprafaţa apei. Nu mai avea nevoie decât de vreo zece centimetri.

Incapabil să îşi întindă braţul mai mult, Ming se mişcă puţin şi ajunse mai aproape de puţ. Îşi apăsă vârfurile bocancilor de gheaţă şi încercă să îşi fixeze mai bine mâna stângă de margine. Întinse din nou braţul drept cât putu de mult. "Aproape am ajuns." Se apropie şi mai mult. "Da!" Marginea eprubetei atinse suprafaţa apei. În vreme ce apa începea să curgă în recipient, Ming se uita şi nu îi venea să-şi creadă ochilor.

Atunci, fără nici un fel de avertisment, se întâmplă ceva cu totul inexplicabil. O aşchie de metal se ivi zburând din beznă, ca un glonţ scăpat dintr-o armă. Ming mai avu timp să o zărească o fracţiune de secundă, înainte ca acesta să îi intre în ochiul drept.

Ming tresări violent. Instinctul de conservare fusese mai puternic decât mintea, cea care îl avertiza că orice mişcare bruscă îi poate distruge echilibrul precar. O tresărire cauzată mai mult de surpriză decât o reacţie în faţa durerii. Mâna stângă, cea mai apropiată de faţă, se duse instinctiv în ajutorul ochiului lovit. Ming îşi dădu seama că făcuse o greşeală chiar din clipa în care mâna îi zbură prin aer. Cu toată greutatea corpului lăsată în faţă, şi lipsit de sprijinul de până atunci, Wailee Ming începu să alunece. Îşi reveni prea târziu. Lăsând eprubeta în plata Domnului şi încercând să se prindă cumva de gheaţa dură pentru" a împiedica plonjonul, Ming alunecă — şi căzu cu totul în gaura întunecată.