Dan Brown - Conspiraţia

— Ăsta e jocul. N-au nevoie decât de o umbră de îndoială, prin care această descoperire să fie socotită un soi de fraudă politică plănuită de NASA şi de Casa Albă, pentru ca, dintr-odată, să mă trezesc cu o anchetă pe cap. Ziarele uită că NASA a descoperit dovezi ale vieţii extraterestre şi va prefera să se ocupe de găsirea de dovezi ale unei conspiraţii. E trist, dar orice insinuare legată de vreo conspiraţie la adresa acestei descoperiri va aduce mult rău ştiinţei, Casei Albe, agenţiei şi, ca să fiu sincer, întregii ţări.

— De aceea aţi amânat anunţul până la deplina confirmare şi la autentificarea completă venită din partea unor civili de înaltă reputaţie.

— Ţelul meu este să prezint datele într-o manieră atât de categorică, încât orice cinism să fie înăbuşit încă din faşă. Vreau ca această descoperire să fie sărbătorită cu demnitate şi onoare. NASA merită din plin acest lucru.

Rachel îşi punea tot felul de întrebări. "Şi ce vrea de la mine?"

— Evident, continuă el, tu deţii o poziţie unică din care mă poţi ajuta. Experienţa ta de analist, precum şi legătura dintre tine şi principalul meu contracandidat îţi conferă o uriaşă credibilitate în ceea ce priveşte această descoperire.

Rachel era din ce în ce mai deziluzionată. "Vrea să mă folosească… exact aşa cum a prevăzut Pickering!"

— Acestea fiind spuse, reluă Herney, aş vrea să îţi cer să autentifici personal această descoperire, oficial, în calitate de personaj care se ocupă cu securitatea informaţiilor la Casa Albă… şi de fiică a contracandidatului meu.

Iată. Toate cărţile erau pe masă.

"Herney vrea ca eu să certific."

Rachel crezuse cu adevărat că Zach Herney se ridica deasupra unor astfel de meschinării politice. O certificare publică care ar fi venit din partea lui Rachel ar fi transformat instantaneu meteoritul într-o chestiune personală pentru tatăl ei, punându-l pe senator în imposibilitatea de a ataca credibilitatea descoperirii fără a-şi ataca propria fiică — o sentinţă catastrofală pentru un candidat care avea drept moto "familia pe primul plan".

— Ca să fiu sinceră, domnule, rosti Rachel, fixându-şi privirea pe monitor, sunt şocată că îmi puteţi cere aşa ceva.

Preşedintele păru surprins:

— Am crezut că te vei bucura să fii de ajutor.

— Să mă bucur? Lăsând deoparte diferendele cu tatăl meu, domnule, această cerere mă pune într-o situaţie imposibilă. Am şi aşa destule probleme cu tata fără a mă lua la trântă cu el într-un soi de meci public, pe viaţă şi pe moarte. Chiar dacă îmi displace omul în sine, el este totuşi tatăl meu şi asmuţirea mea împotriva lui în cadrul unui forum public, vă spun sincer, pare un lucru sub demnitatea dumneavoastră.

— Stai aşa!

Herney dădu din mâini în semn de predare:

— Cine a spus ceva despre un forum public?

Rachel făcu o pauză:

— Presupun că v-ar plăcea să mă alătur directorului administrativ al NASA pe podium la conferinţa de presă de la ora opt.

Hohotul de râs al preşedintelui bubui în difuzoare:

— Ce fel de om mă crezi, Rachel? Chiar crezi că i-aş putea cere cuiva să-şi înjunghie tatăl pe la spate în direct la televiziunea naţională?

— Dar, aţi spus…

— Şi mai crezi că l-aş lăsa pe directorul administrativ al NASA să împartă lumina reflectoarelor cu fiica duşmanului său de moarte? Nu vreau să-ţi zdruncin încrederea în tine, Rachel, dar această conferinţă de presă este o prezentare ştiinţifică. Nu sunt convins că tot ce ştii tu despre meteoriţi, fosile sau structuri de gheaţă ar da evenimentului o prea mare credibilitate.

Rachel simţi că ia foc:

— Dar, atunci… la ce fel de autentificare vă gândiţi?

— Una mai potrivită poziţiei tale.

— Domnule?

— Eşti ofiţerul meu de informaţii de la Casa Albă. Tu pui la curent personalul meu cu chestiunile de importanţă naţională.

— Vreţi să autentific asta pentru personalul dumneavoastră?

Herney continua să pară amuzat de neînţelegerea creată:

— Da, asta vreau. Scepticismul cu care mă voi confrunta î n afara Casei Albe este floare la ureche în comparaţie cu ceea ce trebuie să îndur acum de la personalul meu. Aici ne aflăm în miezul unei revolte majore. Credibilitatea mea internă s-a dus naibii. Personalul m-a implorat să reduc finanţarea NASA. I-am ignorat, şi asta înseamnă sinucidere politică.

— Până acum.

— Exact. Aşa cum discutam de dimineaţă, momentul ales pentru această descoperire va părea suspect în ochii adversarilor politici şi în acest moment nimeni nu e mai cinic decât personalul meu. De aceea, când vor auzi această informaţie pentru prima oară, vreau ca ea să vină de la…

— Personalul nu ştie nimic despre meteorit?

— Ştiu doar câţiva consilieri. Păstrarea secretului asupra acestei descoperiri a fost socotită absolut necesară.

Rachel era uluită. "Nu-i de mirare că se confruntă cu o revoltă."

— Dar asta nu e zona mea de expertiză. Un meteorit cu greu poate fi considerat un subiect de briefing informaţional.

— Nu în sens clasic, dar există toate elementele muncii tale obişnuite — date complexe care trebuie rafinate, ramificaţii politice substanţiale…

— Eu nu sunt specialistă în meteoriţi, domnule. N-ar fi mai bine ca directorul administrativ al NASA să facă acest lucru?

— Glumeşti? Toată lumea de aici îl urăşte. Din punctul de vedere al personalului meu, Ekstrom este vânzătorul viclean ca un şarpe care m-a ademenit să fac târg prost după târg prost.

Rachel înţelegea motivaţia:

— Ce ziceţi de Corky Marlinson? Medalia Naţională în Astrofizică? Are mult mai multă credibilitate decât am eu.

— Personalul meu e format din politicieni, Rachel, nu din oameni de ştiinţă. L-ai cunoscut pe doctorul Marlinson. Cred că e nemaipomenit, dar dacă las un astrofizician să îi vorbească echipei mele de politicieni de stânga care gândesc după tipare rigide, mă tem că voi sfârşi cu o turmă de năuci. Am nevoie de cineva care să le vorbească pe limba lor. Tu eşti acea persoană, Rachel. Oamenii mei îţi cunosc munca şi, luând în consideraţie numele tău de familie, eşti cea mai nepărtinitoare fiinţă de la care ei ar putea spera să audă ceva de bine.

Rachel se simţi atrasă de stilul curtenitor al preşedintelui:

— Cel puţin recunoaşteţi că rudenia mea cu oponentul dumneavoastră are legătură cu cererea pe care aţi făcut-o.

Preşedintele scoase un chicotit sfios:

— Bineînţeles că are. Dar, aşa cum lesne îţi poţi imagina, personalul meu va fi informat, pe o cale sau alta, indiferent ce decizie vei lua tu. Nu tu eşti eroul aici, Rachel, ci doar mesagerul! Eşti persoana cea mai calificată pentru a opera această informare şi totodată, din întâmplare, eşti rudă foarte apropiată cu omul care vrea să-mi dea afară personalul din Casa Albă în următorul mandat. Dispui de dublă credibilitate.

— Ar trebui să vă ocupaţi de vânzări.

— De fapt, chiar asta fac. La fel ca tatăl tău. Şi, ca să fiu sincer, aş vrea să închei o "afacere" cu tine.

Preşedintele îşi scoase ochelarii şi se uită drept în ochii lui Rachel. Se putea citi în el acelaşi gen de forţă ca la tatăl ei.

— Ţi-o cer ca pe o favoare, Rachel, şi pentru că eu cred că face parte din datoria ta. Deci cum rămâne? Da sau nu? Vei informa personalul meu despre această chestiune?

Rachel se simţi ca prinsă în capcană în interiorul cabinei. "Nimic nu seamănă cu o vânzare negociată la sânge." Simţea, chiar şi de la cinci mii de kilometri depărtare, puterea voinţei lui prin ecranul video. Ştia şi că era o cerere foarte rezonabilă, indiferent că-i plăcea sau nu.