Dan Brown - Conspiraţia

— Bine.

Preşedintele îi ceruse lui Ekstrom să trimită documentarul lui Tolland către Casa Albă cât mai curând posibil.

Deşi Ekstrom fusese cinic când auzise de dorinţa preşedintelui de a-l implica pe Michael Tolland în acest proiect, gândurile lui se schimbaseră de îndată ce văzuse materialele brute ale documentarului. Comentariul narativ al vedetei de televiziune, combinat cu intervievarea oamenilor de ştiinţă civili, transformase totul în cincisprezece minute de program ştiinţific inteligibil şi emoţionant. Tolland dobândise fără efort ceea ce NASA eşuase de atâtea ori să obţină — să descrie la nivelul americanului obişnuit o descoperire ştiinţifică, fără să pară că o face cu superioritate.

— După ce terminaţi redactarea, zise Ekstrom, aduceţi produsul finit în zona de presă. O să pun pe cineva să transmită o copie digitală la Casa Albă.

— Da, domnule!

Tolland se întoarse la lucru.

Ekstrom plecă mai departe. Când ajunse în dreptul peretelui nordic, descoperi bucuros că "zona de presă" a habisferei fusese drăguţ amenajată. Pe gheaţă fusese desfăşurat un imens covor albastru. În mijlocul covorului fusese pusă o masă lungă din acelea care se folosesc la simpozioane, cu câteva microfoane pe ea, un steag NASA şi un imens drapel american drept fundal. Pentru completarea dramatismului cadrului vizual, meteoritul fusese transportat pe un box-palet şi ocupa poziţia de onoare, chiar în faţa mesei de simpozion.

Ekstrom era mulţumit să constate că dispoziţia oamenilor din zona presei era una de sărbătoare. O mare parte a angajaţilor se îngrămădeau în jurul meteoritului, întinzând mâinile către masa caldă precum turiştii în jurul unui foc de tabără.

Ekstrom decise că, în sfârşit, sosise clipa. Se îndreptă spre câteva cutii care se odihneau pe gheaţă, dincolo de zona presei. Dăduse dispoziţia ca acele cutii să-i fie aduse din Groenlanda chiar în acea dimineaţă.

— Băutura e din partea mea! anunţă el cu glas tare, întinzând cutii cu bere personalului.

— Hei, şefu'! ţipă cineva. Mersi! E chiar rece!

Ekstrom zâmbi, lucru care nu se întâmpla prea des:

— Le-am păstrat la gheaţă.

Toată lumea râse.

— Staţi aşa! strigă altcineva, uitându-se urât la cutia lui. Chestia asta e canadiană! Unde e patriotismul?

— Avem un buget limitat, oameni buni. E cea mai ieftină bere pe care am găsit-o!

Alte râsete.

— Atenţiune, cumpărători! strigă într-o portavoce un membru al echipei NASA care se ocupă de transmisia în direct. Suntem pe punctul de a trece la lumina de studio. S-ar putea să fiţi temporar orbiţi.

— Şi fără pupături în întuneric, interveni cineva. Asta e o emisiune care se difuzează în timpul zilei!

Ekstrom chicoti, bucurându-se de replicile aruncate, în vreme ce echipa de transmisie efectua ultimele ajustări reflectoarelor de studio şi luminilor.

— Trecem la lumină de studio în cinci, patru, trei, doi…

Lumina din interiorul domului scăzu rapid în intensitate, pe măsură ce becurile cu halogen se stingeau. În câteva secunde, toate luminile se stinseră. Domul se cufundă într-un întuneric de mormânt.

Cineva ţipă, în glumă.

— Cine m-a ciupit de fund? strigă altcineva, izbucnind în râs.

Bezna totală dură doar câteva fracţiuni de secundă, după care reflectoarele de studio se aprinseră şi începură să arunce o lumină intensă. Toată lumea îşi miji ochii. Transformarea era acum completă; cadranul nordic al habisferei NASA devenise un studio de televiziune. Restul domului semăna cu un hambar în noapte. Singurele lumini în celelalte zone proveneau de la reflecţiile luminilor de studio în tavanul arcuit de deasupra, reflecţii care aruncau umbre lungi peste posturile de lucru acum pustii.

Ekstrom se retrase în întuneric, mulţumit să-şi vadă oamenii adunaţi în jurul meteoritului luminat. Se simţea ca un tată de Crăciun care observă cum se bucură copiii în jurul bradului.

"Dumnezeu e martor că merită o asemenea clipă", îşi zise el, nebănuind dezastrul care îl pândea.

Vremea se schimba.

Ca un vestitor îndurerat al unui conflict major, vântul scoase un urlet plângăreţ şi izbi puternic în adăpostul echipei Delta Force. Delta One termină de fixat copertina de protecţie contra furtunii şi duse înăuntru, alăturându-se celor doi parteneri ai săi. Mai trecuseră prin aşa ceva şi înainte. Furtuna avea să înceteze curând.

Delta Two privea imaginile video primite de la microbot.

— Mai bine te-ai uita aici, rosti el.

Delta One veni lângă el. Interiorul habisferei era complet în întuneric, cu excepţia zonei extrem de luminate din nordul domului. Restul habisferei părea doar o carcasă abia conturată.

— Nu-i nimic, zise el. Testează luminile de studio pentru diseară.

— Nu lumina e problema.

Delta Two arătă spre pata întunecată din mijlocul gheţii — gaura plină cu apă prin care fusese extras meteoritul:

— Aia e problema.

Delta One privi gaura. Continua să fie înconjurată de piloni, iar suprafaţa apei părea calmă.

— Nu văd nimic.

— Mai uită-te odată cu atenţie!

Manevră joystick-ul astfel încât microbotul coborî în spirală către suprafaţa găurii.

Studiind mai îndeaproape bazinul întunecat cu gheaţă topită, Delta One zări ceva ce îl făcu să tresară.

— Ce naiba…?

Delta Three veni şi el să vadă. Şi el părea şocat:

— Doamne! Ăla e puţul de extracţie? E normal ca apa să facă aşa?

— Nu, răspunse Delta One. Cu siguranţă că nu.

Deşi se găsea în interiorul unei cutii metalice imense, la cinci mii de kilometri distanţă de Washington D.C., Rachel simţea aceeaşi presiune de parcă ar fi fost chemată la Casa Albă. Monitorul de videofon dinaintea ei afişa o imagine limpede precum cristalul a preşedintelui Zach Herney aşezat în camera de comunicaţii a Casei Albe, în faţa sigiliului prezidenţial. Conexiunea audio digitală era fără cusur. Dacă nu ar fi existat o întârziere aproape imperceptibilă a semnalului, s-ar fi putut spune că preşedintele se găsea în camera de alături.

Conversaţia luă imediat o turnură directă, la subiect. Preşedintele părea mulţumit şi nu prea surprins de aprecierea favorabilă făcută de Rachel la adresa descoperirii pe care o realizase NASA şi la adresa iniţiativei lui de a-l folosi pe Michael Tolland pe post de purtător de cuvânt. Era într-o dispoziţie bună şi destul de optimist.

— Aşa cum sunt convins că vei fi de acord, zise Herney, pe un ton mai serios, implicaţiile acestei descoperiri ar fi de natură pur ştiinţifică într-o lume perfectă.

Făcu o pauză şi se aplecă, faţa lui ocupând tot ecranul:

— Din nefericire, nu trăim într-o lume perfectă, iar acest triumf NASA se va transforma într-o minge politică din clipa în care îl voi anunţa întregii lumi.

— Luând în consideraţie dovezile concludente şi persoanele pe care le-aţi recrutat pentru autentificare, nu-mi pot imagina cum publicul sau oricare dintre contracandidaţii dumneavoastră ar fi în stare de mai mult decât de a accepta această descoperire ca pe un fapt dovedit.

Herney scoase un chicotit aproape trist:

— Oponenţii mei politici vor crede ceea ce vor vedea, Rachel. Preocuparea mea este că nu le va plăcea ce vor vedea.

Rachel observă cu câtă atenţie evita preşedintele să se refere la tatăl ei. Vorbea doar în termeni de "opoziţie" sau "contracandidaţi".

— Şi dumneavoastră credeţi că opoziţia va striga "conspiraţie doar din motive politice? întrebă ea.