Dan Brown - Conspiraţia

Rachel era impresionată.

— Ca o coincidenţă, interveni Norah, 1716 este exact anul în care primii exploratori au pretins că au zărit o minge de foc strălucitoare pe cer deasupra nordului Canadei. Meteorul a devenit cunoscut drept Căderea lui Jungersoll, după numele conducătorului expediţiei.

— Aşadar, adăugă Corky, faptul că mostra de miez a fost datată şi înregistrările istorice se potrivesc reprezintă o dovadă virtuală a faptului că noi ne uităm acum la un fragment din acelaşi meteorit pe care Jungersoll a susţinut că l-a văzut în 1716.

— Doctore Mangor! strigă unul dintre muncitorii NASA. Încep să apară capetele buloanelor!

— Turul s-a încheiat,oameni buni, rosti Norah.A sosit clipa adevărului.

Apucă un scaun pliant, se urcă pe el şi strigă din răsputeri:

— Atenţiune, iese la suprafaţă în cinci minute!!

De jur împrejurul domului, ca nişte câini răspunzând pavlovian chemării la masă, oamenii de ştiinţă lăsară baltă totul şi se grăbiră spre zona de extracţie.

Norah Mangor îşi puse mâinile în şolduri şi inspectă cu privirea regatul ei.

— În regulă, să aducem Titanicul la suprafaţă.

— Daţi-vă la o parte! ţipă Norah, îndreptându-se spre mulţimea care se aduna.

Muncitorii se împrăştiară. Norah preluă controlul, făcând un adevărat spectacol din verificarea tensiunilor în cabluri şi a aliniamentelor.

— Trageţi! strigă unul dintre oamenii NASA.

Bărbaţii îşi întăriră strânsoarea pe vinciuri; ca rezultat, cablurile se ridicară încă vreo douăzeci de centimetri prin găuri.

În vreme ce cablurile continuau să urce încet, Rachel simţi mulţimea care se apropia, anticipând momentul culminant. Corky şi Tolland se găseau în apropiere; arătau ca nişte copii care se minunau în faţa pomului de Crăciun. De cealaltă parte a găurii, se ivi silueta masivă a administratorului NASA, Lawrence Ekstrom. Omul ocupă şi el o poziţie din care să poată urmări extracţia.

— Buloane! strigă un alt om NASA. Se ivesc capetele!

Cablurile de oţel care urcau prin găuri se schimbară din argintiu în galben.

— Încă doi metri! Ţineţi-l bine!

Grupul din jurul eşafodajului tăcu, ca o mulţime martoră la apariţia unui spectru divin — fiecare întindea gâtul ca să vadă primul.

Atunci Rachel văzu.

Forma ceţoasă a meteoritului începu să se vadă, ieşind prin gheaţa al cărei strat se subţia vizibil. Umbra era lunguiaţă şi întunecată; devenea tot mai clară pe măsură ce topea gheaţa de deasupra ei.

— Mai tare! strigă un tehnician.

Oamenii strânseră mai tare, determinând eşafodajul să reacţioneze printr-un scârţâit groaznic.

— Încă un metru şi jumătate! Păstraţi tensiunea egală!

Rachel vedea acum gheaţa de deasupra pietrei începând să se umfle, ca o sălbăticiune uriaşă care se apropia de clipa naşterii. Înconjurând punctul de intrare al laserului, deasupra umflăturii, un cerc mic din gheaţa de suprafaţă începu să cedeze, topindu-se şi dizolvându-se într-o gaură tot mai largă.

— Cervix-ul se dilată! ţipă cineva. Nouă sute de centimetri!

Un râset încordat sparse tăcerea:

— Bine, opriţi laserul!

Cineva apăsă un întrerupător şi fasciculul muri.

Atunci se întâmplă.

Precum apariţia înspăimântătoare a unui zeu din paleolitic, roca imensă sparse suprafaţa cu un şuierat de aburi. Forma uriaşă ieşi din gheaţă în mijlocul unei ceţi învolburate. Oamenii de la vinciuri traseră şi mai tare, până ce întreaga rocă se eliberă din închisoarea îngheţată şi ţâşni, fierbinte, deasupra unui puţ deschis, plin cu apă care sfârâia.

Rachel se simţi de parcă ar fi fost transportată în alt univers.

Atârnând în cabluri şi lăsând picăturile de apă să cadă de pe ea, suprafaţa rugoasă, înnegrită şi ondulată a meteoritului sclipea în lumina fluorescentă, părând o imensă prună pietrificată. La un capăt, roca era netedă şi rotunjită. Părea a fi secţiunea lovită cel mai tare de frecarea cu atmosfera.

Privind crusta de fuziune înnegrită, Rachel îşi imagină meteoritul coborând vijelios către solul terestru învelit într-o furioasă minge de foc. Incredibil, dar acest lucru se petrecuse cu secole în urmă. Acum, bestia capturată atârna acolo, prinsă în cabluri, cu apa scurgându-i-se de pe trup.

Vânătoarea luase sfârşit.

Abia acum Rachel resimţi din plin importanţa evenimentului. Obiectul pe care-l avea în faţă provenea din altă lume, aflată la milioane de kilometri depărtare. Iar ascunsă în pântecele lui se găsea proba — nu, dovada - faptului că omul nu era singur în Univers.

Euforia acelui moment păru să îi cuprindă pe toţi în aceeaşi secundă, căci mulţimea izbucni în chiote şi aplauze spontane. Chiar şi administratorul părea cuprins de ea. Îşi bătea pe spate bărbaţii şi femeile din subordine, felicitându-i. În timp ce îi privea, Rachel se bucură din tot sufletul pentru cei de la NASA. Agenţia avusese destul ghinion în trecut. În sfârşit, lucrurile se schimbau. Oamenii meritau acea clipă de entuziasm.

Gaura căscată în gheaţă semăna acum cu un mic bazin de înot în mijlocul habisferei. Suprafaţa bazinului adânc de şaizeci de metri de gheaţă topită se mişcă o vreme izbindu-se de pereţii de gheaţă ai puţului, după care se calmă. Linia apei se găsea la circa un metru şi treizeci de centimetri sub nivelul gheţarului, diferenţa fiind creată atât de extragerea masei meteoritului, cât şi de proprietatea gheţii de a se restrânge în volum odată cu topirea.

Norah Mangor aşeză imediat piloni OARG de jur împrejurul găurii. Deşi aceasta era clar vizibilă, orice curios care s-ar fi aventurat prea aproape şi ar fi alunecat din greşeală s-ar fi găsit într-un pericol deosebit. Pereţii puţului erau din gheaţă solidă, fără găuri de prindere, astfel încât căţărarea fără ajutor din exterior era absolut imposibilă.

Spre ei se îndreptă Lawrence Ekstrom, mergând tiptil pe gheaţă. Omul se duse drept spre Norah Mangor şi îi strânse mâna cu tărie.

— Bine lucrat, doctore Mangor!

— Mă aştept la o mulţime de laude în scris, răspunse Norah.

— O să le primiţi.

Administratorul se întoarse spre Rachel. Părea uşurat şi fericit:

— Aşadar, domnişoară Sexton, a fost convinsă profesionista sceptică din tine?

Rachel nu se putu abţine să nu zâmbească:

— Mai degrabă uluită.

— Bine. Atunci urmează-mă!

Rachel îl urmă pe directorul administrativ în cealaltă parte a habisferei, către o cutie mare de metal care semăna cu un container industrial de transport pe vapor. Cutia era pictată în culori militare de camuflaj şi avea inscripţionată pe ea literele PSC 15 :

— De aici îl vei suna pe preşedinte, îi spuse Ekstrom.

"PSC", îşi zise Rachel. Acele cabine mobile de comunicaţii reprezentau instalaţii standard pe câmpul de război, deşi Rachel nu s-ar fi aşteptat niciodată să vadă vreuna folosită în cadrul unei misiuni de pace NASA. Şi totuşi administratorul Ekstrom provenea din Pentagon, aşa că avea cu siguranţă acces la astfel de jucării. Uitându-se la chipurile imobile ale celor doi paznici înarmaţi care păzeau cabina, Rachel avu sentimentul clar că orice dialog cu lumea din exterior era permis doar cu acordul expres al administratorului Ekstrom.

"Se pare că eu nu sunt singura ruptă de restul lumii".

Ekstrom rosti câteva cuvinte către unul dintre paznici, apoi se întoarse spre Rachel.

— Noroc, îi ură el, după care plecă de acolo.